Pomenirea Sfinților Mucenici Lavrentie, Xist și Ipolit
În luna aceasta, pe data de 10, se sărbătoresc Sfinții Mucenici Lavrentie (Laurentiu) arhidiaconul, Xist (Sixt), papa Romei, și Ipolit. Sfântul Sixt, originar din Grecia, a studiat filozofia la Atena înainte de a se stabili la Roma în timpul domniei împăratului Valerian, în vremea pontificatului Sfântului Stefan I (253-257, praznuit pe 3 august).
La început, împăratul, influențat de magi și ghicitori egipteni după o expediție nefericită în Orient, a fost favorabil creștinilor. Totuși, el a emis un edict prin care interzicea publicul cult creștin și solicita clerului să se închine zeilor, amenințându-i cu exilul în caz contrar. Sfântul Stefan a fost una dintre primele victime ale acestei persecuții, iar Sixt a fost consacrat pentru a-i succeda.
Pe măsură ce persecuția a crescut, a fost decretată executarea episcopilor, preoților și diaconilor, iar laicii erau condamnați la umilințe și munci forțate. Sfântul Sixt a fost arestat și dus, după un prim interogatoriu, la celebra închisoare Mamertine, unde fuseseră închiși și Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Pe drumul spre închisoare, arhidiaconul Lavrentie l-a întâlnit pe Sixt, plângând: „Unde te duci, Părinte, fără fiul tău? Ce jertfă te pregătești să aduci fără Diaconul tău? M-ai găsit cumva nedemn de aceasta? Vei refuza să-ți fie alături pentru a-și vărsa sângele pe cel pe care l-ai primit în Sfintele Taine?” Sfântul Sixt i-a răspuns: „Nu, fiule, nu te părăsesc, dar lupte și mai mari te așteaptă. Noi, ca bătrânii, ne-am angajat într-o luptă ușoară. Dar pe tine, tânăr viguros, te așteaptă o victorie și mai plină de glorie asupra tiranului. Nu mai plânge. Peste trei zile, Diaconul îi va urma Preotului.”
Înainte de a-i da sărutul păcii, Sixt i-a încredințat lui Lavrentie administrarea bunurilor Bisericii. Lavrentie și-a îndeplinit imediat sarcina, împărțind bogățiile Bisericii între cler și săraci. Pe muntele Coelius, a întâlnit o văduvă pe nume Domnita, care ascundea mulți creștini. Profitând de întunericul nopții, le aducea bani și haine, trecând din casă în casă, vindecând bolnavii și spălând picioarele credincioșilor, asemenea Domnului.
În timp ce Papa era condamnat la decapitare pe Via Appia, Sfântul Lavrentie s-a întâlnit cu el, strigând: „Nu mă lăsa, Părinte Sfânt, pentru că am împărțit deja comorile pe care mi le-ai încredințat.” Auzind de comori, soldații l-au prins imediat și pe Lavrentie, ducându-l în fața tribunului Partenius, care l-a informat pe împărat.
Aruncat în închisoare și dat în pază tribunului Ipolit, Sfântul Lavrentie a vindecat prin rugăciunea sa un orb pe nume Lucillus. Auzind vestea, mulți alți orbi au alergat la el și au fost cu toții vindecați de sfânt, care în plus l-a botezat pe Ipolit împreună cu alte nouăsprezece persoane aflate în casa lui.
Convocat de Valerian, care cerea să îi fie aduse comorile, Lavrentie a cerut să i se aducă trei zile mai târziu un mare…
Întâlnirea lui Ipolit cu suferinzii
Într-o zi, Ipolit a convocat în casa sa orbi, schiopi, bolnavi și nenorociți de toate felurile. Apoi, ducându-i în care, s-a prezentat la palat, anunțând: „Iată comorile veșnice ale Bisericii, care nu se împuținează și care sporesc mereu, fiind răspândite în fiecare și regăsite în toți.”
Furia lui Valerian
Cuprins de furie, Valerian a strigat: „Închină-te idolilor și uită arta magică în care te mărturisești!” Sfântul Lavrentie i-a răspuns că nimic nu-l va face să accepte cultul demonilor în locul Creatorului tuturor lucrurilor. Ca urmare, a fost supus la chinuri și aruncat în închisoare.
Interogatoriile lui Lavrentie
După un al doilea interogatoriu la palatul lui Tiberiu, pe colina Palatino, i s-au aplicat pe trup lame de fier înroșite în foc, fiind bătut cu bice plumbuite și cu lanțuri cu cârlige la ambele capete. În fața rezistenței sale supranaturale, un soldat pe nume Roman a mărturisit credința în Hristos și a fost executat pe loc.
Un al treilea interogatoriu a avut loc la Termele situate lângă palatul Salluste. Împăratul a cerut să-i fie sfărâmate maxilarele Sfântului, apoi a dat ordin să fie dezbrăcat de haine și întins pe un grătar așezat pe cărbuni aprinși. Somat pentru ultima dată să se închine idolilor, Lavrentie a răspuns: „Eu mă dau ca jertfă plăcut mirositoare singurului Dumnezeu adevărat, pentru că jertfa ce se cuvine lui Dumnezeu este o inimă înfrântă și smerită” (Psalmii 50:18).
Ultimele cuvinte ale lui Lavrentie
În timp ce călăii aprindeau focul, el a spus tiranului: „Învăță, nenorocitule, că acest jaratec mă răcorește, dar pe tine te va chinui veșnic. Acum că sunt ars pe o parte, întoarce-mă pe partea cealaltă!” Când a fost întors, a rostit o ultimă rugăciune: „Mulțumesc Ție, Iisuse Hristoase, pentru că m-ai învrednicit să intru pe porțile Împărăției Tale.” Apoi, și-a dat duhul.
Îngroparea lui Lavrentie
Ipolit a mers să-l îngroape în secret pe proprietatea văduvei Domnita, alături de preotul Iustin. La aproximativ 50 de ani după aceste evenimente, Sfântul Constantin a construit o biserică lângă catacomba unde fusese îngropat Sfântul Lavrentie, situată pe Via Tiburtina, la est de Roma. În secolul al VI-lea, cripta a fost transformată într-o mare biserică, dar mormântul a rămas în același loc.
Arestatea lui Ipolit
Însă, Ipolit a fost denunțat și curând arestat. Totuși, un înger a venit să-l elibereze și l-a dus acasă, unde și-a luat rămas bun de la părinții săi și de la slugile casei, oferindu-le o masă sărbătorească. În timp ce se aflau la masă, soldații au apărut și l-au luat din nou pe Ipolit pentru a-l conduce în fața împăratului. Sperând să-i învingă hotărârea, suveranul a cerut să fie acoperit cu distincții militare și i-a promis onoruri și mai mari.
Hotărârea lui Ipolit
Cu toate acestea, Sfântul a rămas neclintit și a declarat că nu mai dorea decât o singură cinste: aceea de a sluji în armata lui Hristos. Legat cu lanțuri cu cârlige la ambele capete, a fost apoi prins de cai sălbatici care l-au târât pe distanțe mari, câștigând astfel palma victoriei, precedat de doica sa, Concordia, și de oamenii din casa lui.
Pomenirea Sfântului Ipolit și a altor sfinți
Se spune că, la o săptămână după martiriul său, Sfântul Ipolit i s-a arătat împăratului și fiului acestuia, care se îndreptau spre amfiteatru, și i-a legat cu lanțuri de foc nevăzute. Martiriul său este amintit pe 13 august, conform celei mai vechi Vieți a sa, dată ce coincide cu sărbătoarea din tradiția latină. Totuși, este posibil să fie identificat și cu Sfântul Ipolit pomenit pe 30 ianuarie, născut în jurul anului 235.
În aceeași zi, se sărbătorește și Sfântul Iron, filosoful, care a trecut la cele veșnice în pace. De asemenea, este pomenit și grupul celor șase Mucenici din Vizie, care au suferit muncile martiriului, unii având oasele zdrobite, iar alții având trupurile strujite.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
