Pomenirea Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei
În data de 23 a acestei luni, se sărbătorește pomenirea Părintelui nostru Amfilohie, episcopul Iconiei. Acest sfânt a parcurs fiecare treaptă a ierarhiei bisericești, strălucind prin nevoință și cunoștință dumnezeiască. Cu voința divină și alegerea poporului, a fost hirotonit episcop al Iconiei în vremea împăraților Valentinian și Valent, continuându-și activitatea până în timpul marelui Teodosie și al fiilor săi, în anul 374.
Amfilohie a fost un neobosit apărător al dreptei credințe, confruntându-se cu ereziile lui Arie, Macedonie și Eunomie, ceea ce i-a adus numeroase prigoane și încercări din partea necredincioșilor. A participat activ la cel de-al doilea Sinod ecumenic, desfășurat în anul 381, unde s-a opus învățăturilor lui Macedonie Pnevmatomahul.
După ce marele Teodosie a preluat conducerea părților apusene ale Europei, Amfilohie s-a întâlnit cu împăratul pentru a cere alungarea arienilor. Deși inițial împăratul a refuzat, Amfilohie a găsit o metodă ingenioasă pentru a-l convinge. El l-a salutat pe Teodosie ca pe un împărat, dar pe Arcadie, fiul său, într-un mod umilitor. Această acțiune a stârnit furia lui Teodosie, care a realizat că necinstea adusă fiului său era, de fapt, o ofensa pentru el. Astfel, Amfilohie a folosit această analogie pentru a-i explica împăratului că și Dumnezeu, Tatăl, urăște pe cei care hulesc pe Fiul Său.
Conștientizând acest lucru, împăratul a decis să redacteze o lege prin care ereticii să fie excluși de la cei drept-credincioși. Amfilohie a păstorit turma lui Hristos mulți ani, învățându-i pe credincioși învățături corecte. Ajungând la o vârstă înaintată, el s-a odihnit în pace.
Pomenirea Părintelui nostru Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor
În aceeași zi, se sărbătorește și pomenirea Părintelui nostru Grigorie, episcopul Bisericii acragantenilor. Acesta a trăit în timpul împăratului Iustinian al doilea, cunoscut și sub numele de Rinotmit, în anul 685. Grigorie provenea din cetatea Acraganta, situată pe insula Siciliei, fiind fiul unor părinți evlavioși, Hariton și Teodota, care se distingeau prin faptele lor bune.
La doar opt ani, părinții săi l-au dat să studieze Sfintele Scripturi, iar el s-a dovedit a fi extrem de sârguincios, reușind să impresioneze pe toți prin dedicarea sa. La vârsta de optsprezece ani, a fost hirotonit ca anagnost de către Sfântul Potamion, datorită abilităților sale remarcabile de citire.
Într-o noapte, în timp ce dormea în fața patului arhidiaconului Damian, Grigorie a auzit vocea unui înger divin, chemându-l de trei ori, la fel ca pe proorocul Samuel, și spunându-i: „Grigorie, s-a auzit rugăciunea ta. Deci, grăbește-te și mergi.”
Viața și Lupta Sfântului Grigorie
După o perioadă de exil, Sfântul Grigorie a plecat la Cartagena, cunoscută astăzi sub numele de Tunis. Acolo, l-a întâlnit pe Marco, un monah purtător de Duh, trimis de Dumnezeu, cu care a petrecut patru ani. Împreună cu Marco, a călătorit la Antiohia, iar ulterior, îndrumat de o revelație divină, a mers la Ierusalim. Aici, Macarie, episcopul Ierusalimului, l-a hirotonit diacon.
După această experiență, Sfântul Grigorie s-a îndreptat spre Constantinopol, unde s-a întâlnit cu patriarhul Gheorghe. În acea perioadă, un sinod se adunase pentru a combate învățăturile monoteliților. Sfântul Grigorie a avut o confruntare cu liderii acestui curent, Serghie, Pir și Pavel, demonstrându-le greșelile și mustrându-le nebunia, astfel încât vestea despre el a ajuns până la urechile împăratului.
După întoarcerea la Roma, a fost hirotonit episcop al orașului său natal, Acragantia. Aici, a strălucit prin minuni și prin onoarea pe care i-a adus-o arhieria. Datorită invidiei lui Savin și Crischentie, care au conspirat împotriva lui, Sfântul Grigorie a fost acuzat de fapte mincinoase și închis de papa Romei timp de doi ani și jumătate. Ulterior, la porunca împăratului, a fost eliberat pentru a se judeca cu cei ce l-au defăimat.
În timpul judecății, Sfântul Grigorie a realizat minuni cu lemne și cărbuni, demonstrând puterea lui Dumnezeu. Fetele defăimătorilor săi au fost acoperite de o negreală întunecată, iar tânăra care l-a denunțat, chinuită de un duh necurat, a fost vindecată de el în fața mulțimii. După aceste evenimente, Sfântul s-a întors în patria sa, continuând să săvârșească minuni și să aducă cinste eparhiei sale, până când, ajungând la o vârstă înaintată, s-a mutat la cele veșnice.
Pomenirea Cuviosului Părintelui nostru Sisinie Mărturisitorul
În această zi, se sărbătorește și Sfântul Sisinie, episcop de Cizic, care a fost unul dintre cei 318 Părinți de la Primul Sinod Ecumenic, trăind în timpul împăratului Dioclețian (284-305) și al guvernatorului Alexandru. Originar din Cizic, Sfântul Sisinie a fost acuzat de a fi creștin și a suferit chinuri severe, fiind legat de cai și supus la bătăi nemiloase. A fost, de asemenea, umilit cu oțet pe nas și a îndurat multe alte suferințe, dar a continuat să săvârșească minuni, fiind ulterior întemnițat.
La Sinodul Ecumenic, Sfântul Sisinie a apărat credința ortodoxă, respingând învățăturile eretice ale lui Arie și afirmând natura divină a Fiului, de o ființă cu Tatăl. A trăit o viață plină de credință și, în cele din urmă, s-a mutat la Domnul, lăsând în urmă o moștenire de devotament față de credința creștină.
Pomenirea Prea Cuviosului Părintelui nostru Antonie
De asemenea, în această zi, se comemorează și Sfântul Antonie, care a trăit în Schitul Iezeru, situat în ținuturile Vâlcii. Acest părinte binecuvântat era de neam român și a trăit pe vremea voievodului Matei Basarab, dedicându-se unei vieți de nevoință și rugăciune, fiind un exemplu de credință și devotament pentru comunitatea sa.
Viața Cuviosului Antonie
Cuviosul Antonie, voievodul martir, a crescut în credință, având o legătură strânsă cu Biserica încă din copilărie, unde își găsea împlinirea sufletească. Pe măsură ce a înaintat în vârstă, a devenit preot, spre slava lui Dumnezeu și fericirea părinților săi. Renunțând la plăcerile lumii, a adoptat viața monahală în pitoreasca pustie de la Schitul Iezeru, situat în ținutul Vâlcii.
Nevoințele Monahale
Aici, Cuviosul Antonie a demonstrat o dedicare deosebită față de rigorile vieții monahale. Nevoințele sale erau atât de intense încât ceilalți călugări îl considerau a fi un duhovnic cu un trup spiritual. Dornic să-și intensifice nevoințele, a cerut, cu binecuvântarea egumenului mănăstirii, permisiunea episcopului Ilarion de a merge pe Muntele Athos. Episcopul, recunoscând calitățile sale, a insistat ca Antonie să rămână în țară, unde putea ajuta mult mai mulți oameni. Astfel, întorcându-se la Schitul Iezeru, a observat degradarea bisericii și s-a dedicat refacerii acestui loc sfânt, cu ajutorul lui Dumnezeu, al episcopului și al resurselor sale.
Căutarea Pustniciei
După o perioadă îndelungată de nevoințe, Cuviosul Antonie a simțit chemarea pustniciei. Cu binecuvântarea egumenului său, a ieșit din schit pentru a explora solitudinea. A descoperit o mică peșteră într-o stâncă, unde a săpat o bisericuță, dedicându-se rugăciunii neîncetate. Deși a fost supus multor ispite și dificultăți din partea diavolului, a reușit să le înfrunte datorită darului divin, a rugăciunii și a perseverenței sale. Nevoințele sale de noapte și umilința erau admirate de toți.
Aspectul și Viața Cotidiană
Cuviosul Antonie era de statură mică și gârbovit de bătrânețe, cu părul scurt și o barbă deasă, albă. Era vesel la chip, cu un caracter iertător, dar uneori impulsiv. Îmbrăcămintea sa era modestă, purtând doar cele necesare. Pentru a-și înfrâna trupul, purta un brâu din lanțuri de fier și se hrănea cu pâine uscată și apă, consumându-le abia la al nouălea ceas. Vinul și alte băuturi alcoolice nu făceau parte din dieta sa, iar odihna o petrecea așezat pe pietre, nu pe un pat. Lacrimile îi erau mereu prezente în timpul rugăciunii.
Întrevederea cu Moartea
Cu ajutorul lui Dumnezeu, Cuviosul Antonie a simțit că sfârșitul vieții sale se apropie. Cu patruzeci de zile înainte de a adormi, l-a chemat pe ucenicul său Nicolae și i-a dezvăluit: „Sfârșitul meu este aproape. După moarte, te rog să îngropi trupul meu în gropnița pe care am săpat-o aici.” După aceste cuvinte, Cuviosul s-a îmbolnăvit, având o moarte liniștită, învățându-i pe cei din jur lecții de viață și credință. În aceeași zi, se sărbătoresc și pomenirea altor sfinți, precum Sfântul Ishirion, episcopul, și Sfântul Elen, episcopul Tarsului.
Povestea lui Ioan
În vremea împăratului Constantin cel Mare, a existat un om pe nume Ioan, cunoscut de împărat pentru meșteșugul său. Acesta, având o viață plină de nelegiuiri, nu se gândea niciodată la pedeapsa eternă. Însă Domnul, care îngrijeşte de toate, avea un plan pentru el.
Viziunea lui Ioan și Întâlnirea cu Împăratul
Ioan a avut o viziune profundă, în care a fost martor la o întâlnire cu împăratul Constantin. În vis, Ioan se prezenta cu îndrăzneală în fața împăratului, bucurându-se de aprecierea acestuia pentru meșteșugul său. Totuși, visul a luat o turnură înfricoșătoare atunci când împăratul a scos o sabie goală și, cu un gest rapid, părea să-l amenințe cu moartea. Ioan, crezând că este o glumă, a plecat gâtul, dar a auzit o voce terifiantă care l-a avertizat despre soarta sa. În acel moment, el a realizat gravitatea situației și, speriat, a căutat ajutor. Cu inima bătându-i puternic, s-a trezit din vis, recunoscând că totul fusese doar o nălucire.
După o perioadă de timp, Ioan a căzut grav bolnav și, în acest moment de vulnerabilitate, a chemat ajutorul lui Dumnezeu. Spre deosebire de prima dată, de această dată a avut o viziune în stare de alertă, în care se afla într-un tribunal. Acolo, a văzut un împărat înfricoșător, îmbrăcat în veșminte regale, înconjurat de bărbați cu o aură de sfințenie. Ioan se simțea mic și neputincios, observând o prăpastie întunecată și adâncă în spatele împăratului, care îi inspira o frică profundă.
Întrebarea Împăratului și Conștientizarea Groazei
Împăratul l-a întrebat pe Ioan dacă știe cine este, iar acesta a răspuns cu respect, recunoscându-l pe Fiul lui Dumnezeu. Împăratul i-a reamintit lui Ioan de amenințarea pe care i-a făcut-o Constantin cu câțiva ani în urmă, punându-i sub semnul întrebării uitarea sa. Ioan a recunoscut că în inima sa încă simțea frica provocată de acea amenințare. Împăratul l-a mustrat pentru că, în ciuda fricii, continua să trăiască în răutate, îndemnându-l să învețe din acea experiență.
După aceste cuvinte, Ioan a observat cum împăratul a dat semnalul să fie aruncat în prăpastie. Aflându-se în pericol iminent, Ioan a strigat după ajutorul Născătoarei de Dumnezeu, simțind prezența ei în acel loc terifiant. Această invocare a fost un moment crucial, în care speranța sa s-a împletit cu credința în ajutorul divin.
Vedenia lui Ioan și Învățătura Monahului
Ioan a avut o experiență spirituală profundă, în care a auzit o voce divină spunând: „Lăsaţi-l pe el să meargă, pentru rugăciunile Maicii Mele”. După această vedenie, spăimântat, s-a îndreptat către un monah respectat pentru a-i împărtăși ceea ce a trăit. Monahul l-a încurajat să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru revelația primită și l-a sfătuit să se trezească din nepăsare, avertizându-l asupra soartei tragice ce poate urma dacă nu își schimbă viața.
Povestea lui Gheorghe
Monahul i-a relatat lui Ioan o întâmplare similară. Un om pe nume Gheorghe a fost dus cu forța la judecată, condamnat să fie aruncat într-o prăpastie adâncă. Îngrozit, Gheorghe a avut parte de intervenția cuiva din jur, care a cerut să fie lăsat liber, promițând că în douăzeci de zile se va îndrepta. Astfel, Gheorghe a fost eliberat, dar, deși a primit acest ajutor, a ignorat avertismentele. După douăzeci de zile, a murit, plătind astfel prețul pentru neîndreptarea sa.
Schimbarea lui Ioan
Auzind toate acestea și având în minte viziunea sa înfricoșătoare, Ioan s-a hotărât să-și mărturisească păcatele fără rușine. A decis să-și transforme viața, trăind în conformitate cu voința divină, și a dus o viață plăcută lui Dumnezeu timp de mulți ani. La finalul zilelor sale, s-a mutat la veșnicele locașuri.
Cu aceste gânduri și rugăciuni, ne îndreptăm către Dumnezeu, cerând mila și mântuirea. Amin.
