Pomenirea Cuvioasei Melania Romana
În data de 31 a acestei luni, se sărbătorește pomenirea Cuvioasei Maicii Melania Romana. Cuvioasa Melania a trăit în vremea împăratului Honorius, provenind dintr-o familie nobilă, fiind prima în rândul senatorilor romani. Aceasta își dorea din suflet să trăiască în feciorie, însă părinții ei au căsătorit-o împotriva voinței sale, având doi copii. După moartea părinților și a copiilor săi, Melania a decis să părăsească orașul și s-a retras în afara zidurilor acestuia.
Acolo, a dus o viață de schimnic, dedicându-se vindecării bolnavilor, primind străinii și vizitând pe cei din închisori și pe cei exilați. A vândut toată averea sa, strângând 120.000 de galbeni pe care i-a donat mănăstirilor și bisericilor. La început, se hrănea o dată la două zile, apoi a redus alimentația la o dată la cinci zile, mâncând doar sâmbăta și duminica. Melania avea o scriere deosebit de frumoasă și elegantă.
Mai târziu, a călătorit în Africa, unde a stat timp de șapte ani. După ce a împărțit averea și acolo, s-a îndreptat către Alexandria, iar de acolo a ajuns la Ierusalim, stabilindu-se într-o chilie. A reușit să adune în jurul ei 90 de fecioare, pe care le susținea financiar, asigurându-le tot ce aveau nevoie. A suferit o boală gravă, provocată de dureri de coaste, ocazie cu care l-a chemat pe Teofil, episcopul Elefterupolei. După ce s-a împărtășit cu Sfintele Taine, și-a luat rămas bun de la surorile sale, pronunțând ultimele cuvinte: „Aşa s-a făcut, precum a hotărât Dumnezeu!” și și-a dat duhul Domnului.
Pomenirea Sfântului Zotic
În aceeași zi se sărbătorește și pomenirea Sfântului Zotic, cunoscut ca hrănitor de orfani. Sfântul Zotic s-a născut în Roma antică dintr-o familie distinsă. Încă din copilărie, a învățat tot ce era mai bun în științele vremii. Datorită talentului său, a fost dus în Constantinopol, unde a fost onorat cu dregătoria de magistru de către marele împărat Constantin.
Împreună cu el, au sosit în Constantinopol și alți oameni de seamă din Roma, inclusiv Paulin, nepotul său, și alții. Acești înalți demnitari au dat numele lor unor biserici care există și astăzi. În acea perioadă, Constantinopolul a fost lovit de o epidemie de lepră, iar împăratul a ordonat ca toți cei afectați de această boală să fie aruncați în mare. Zotic, un om deosebit, nu a putut accepta această decizie și, animat de o iubire profundă pentru Dumnezeu, s-a prezentat împăratului, sugerându-i să acorde aur pentru a cumpăra bijuterii și pietre prețioase în onoarea împărăției sale, subliniind că el este cunoscător în astfel de lucruri.
Împăratul a dat imediat poruncă să i se ofere aur. Zotic, plin de bucurie, a luat aurul și a început să salveze leproșii pe care prefectul orașului îi condamna la moarte. El plătea sume considerabile pentru a-i elibera și îi ducea într-un loc cunoscut sub numele de Eleon, unde a construit colibe pentru a le oferi adăpost. Astfel, faptele sale de milostenie nu au rămas neobservate, consolidându-i renumele de protector al celor nevoiași.
Moartea Sfântului Zotic și Foametea din Constantinopol
Într-o perioadă de mari încercări, orașul Constantinopol se confrunta cu o criză de foamete, iar leproșii din comunitate erau numeroși. Sfântul Zotic, cunoscut pentru bunătatea sa, le aducea zilnic hrană. Aceasta a generat temeri în rândul locuitorilor, care credeau că ajutoarele oferite leproșilor ar putea duce la o foamete și mai mare.
După moartea împăratului Constantin, fiul său, Constantie, a preluat conducerea. Acesta, deși era arian și nu ortodox, a supus mulți credincioși la diverse persecuții. Îl disprețuia pe Sfântul Zotic din cauza credinței acestuia, dar îi respecta memoria tatălui său, motiv pentru care nu îndrăznea să-i facă rău fără o justificare. Totuși, a găsit o scuză pentru a-l îndepărta, acuzându-l că aduce lepra în oraș.
Într-un eveniment tragic, fiica împăratului s-a îmbolnăvit de lepră. În disperare, împăratul a ordonat ca aceasta să fie aruncată în mare. Însă Sfântul Zotic a intervenit, răscumpărând-o cu bani și aducând-o printre leproși, continuându-și astfel misiunea de a-i ajuta pe cei în suferință.
Pe măsură ce foametea se adâncea, împăratul a început să caute vinovați. Adversarii lui Zotic au profitat de situație, susținând că acesta era responsabil pentru criza alimentară, deoarece oferea hrană leproșilor. Deși împăratul a fost inițial reticent în a acționa împotriva sfântului, influențat de cei răuvoitori, a ordonat arestarea lui.
La aflarea veștii, Sfântul Zotic s-a dus discret la palatul împărătesc și s-a prezentat împăratului. Acesta, în mod disprețuitor, l-a întrebat despre mărgăritarele și pietrele prețioase pe care le aștepta. Zotic a răspuns cu calm, invitându-l să vină să le vadă.
Împăratul a decis să-l urmeze pe Zotic, care s-a îndreptat spre Muntele Eleon, unde a ordonat leproșilor, împreună cu fiica împăratului, să iasă din colibe cu făclii pentru a-l întâmpina. La vederea mulțimii de leproși, împăratul a întrebat cine sunt aceștia. Zotic, arătând spre ei, a explicat că aceștia sunt „pietrele prețioase” pe care le-a cumpărat.
Împăratul a considerat această afirmație o insultă și, cuprins de furie, a ordonat ca Zotic să fie legat de catâri sălbatici și să fie tras până la moarte. Ordinul a fost executat imediat, iar împăratul a fost martor la cum catârii, împinși de călăi, l-au târât pe sfânt în josul dealului, provocându-i rănile fatale.
În urma acestui eveniment tragic, de la locul unde a avut loc execuția, a izvorât un ape curată, considerată tămăduitoare, care a fost văzută ca un semn al bunătății lui Dumnezeu și al sacrificiului Sfântului Zotic. Acesta și-a dat sufletul în timp ce era târât, iar catârii s-au oprit brusc, rămânând nemișcați.
Îngroparea cuviosului și reacția împăratului
Subiecții au fost martorii unei scene de neimaginat, în care călăii au fost văzuți biciuind cu brutalitate, iar câinii, cu o voce umană, au condamnat cu asprime nebunia și cruzimea împăratului, numindu-l orb și lipsit de simțire. Oamenii au cerut ca trupul cuviosului să fie îngropat chiar în acel loc, ceea ce a provocat uimirea împăratului.
Confruntat cu aceste fapte, împăratul a început să se roage lui Dumnezeu cu lacrimi și cu inima zdrobită, cerând milă pentru faptele sale, pe care le-a realizat din neștiință. În urma acestei experiențe, a dat poruncă pentru îngroparea cu onoare a trupului mucenicului, asigurându-se că aceasta se va face cu mare grijă.
Acțiuni în sprijinul leproșilor
De asemenea, împăratul a ordonat începerea construcției unei clădiri mari, dotate cu numeroase curți și anexe, special pentru leproși, utilizând fonduri din vistieria imperială. Veniturile obținute din mai multe moșii au fost dedicate acestei inițiative.
Minunile Sfântului Zotic
De la acel moment și până în prezent, Sfântul Zotic, prin harul divin, a continuat să săvârșească nenumărate minuni, fiind un simbol al credinței și al ajutorului divin.
Pomenirea sfinților în aceeași zi
În această zi, se sărbătoresc și alte sfinte personalități: Sfântul Ghelaşie, care a trecut în neființă în pace; cele zece fecioare din Nicomidia, care au suferit torturi cumplite; Sfânta Muceniță Olimpiodora, care a înfruntat focul; Sfântul Gaiu, care s-a dus în pace; Sfânta Muceniță Nemia, care a fost ucisă cu sabia; Sfântul Mucenic Vusiride, care a fost rănit de femei cu suveici; și Sfântul Mucenic Gaudentie.
Prin rugăciunile lor sfinte, cerem, Doamne, milă și mântuire pentru noi. Amin.
