Pomenirea Sfinților Apostoli din cei 70
În ziua de 31 a acestei luni, se sărbătoresc Sfinții Apostoli din cei 70: Stahie, Amplie, Urban, Narcis și Apeles. Dintre acești apostoli, Stahie a fost numit episcop al Vizantiei de către Apostolul Andrei, având contribuții semnificative prin zidirea unei biserici în Arghiropol, unde se adunau mulțimi de creștini pentru a primi învățătură. După o viață de 16 ani dedicată păstoririi comunității, el a trecut la cele veșnice.
Sfântul Apeles, care a devenit episcop al Iracliei, a adus mulți oameni la credința în Hristos, încheindu-și viața în pace. De asemenea, Sfinții Amplie și Urban, numiți episcopi tot de Apostolul Andrei, au slujit în Odisopoleos și, respectiv, în Machedonia. Ei au fost martirizați de către iudei și elini datorită mărturisirii lor în Hristos.
Narcis, episcop al atenienilor, a suferit numeroase chinuri înainte de a-și da sufletul lui Dumnezeu, având o dedicare remarcabilă, chiar și prin vărsarea sângelui său pentru credință. Aristobul, un alt apostol, a fost hirotonit păstor al comunității și a murit fericit, după o viață de muncă în slujba lui Hristos.
Pomenirea Sfântului Mucenic Epimah
În aceeași zi, ne aducem aminte și de Sfântul Mucenic Epimah, originar din Egipt, cunoscut pentru frumusețea sa. Acesta locuia în zona rurală a orașului Pelusiu. Epimah a fost denunțat guvernatorului Apelian, care persecuta mulți sfinți în Alexandria. În timpul jertfei aduse idolilor, el a încercat să răstoarne jertfelnicul, fapt ce a dus la arestarea și torturarea sa. A fost spânzurat și supus unor suferințe teribile, dar a rămas ferm în credință.
O femeie prezentă la execuția sa, care era oarbă de un ochi, a primit o minune prin sângele sfântului. O picătură din sângele său a ajuns în ochiul ei, rezultând în vindecarea sa miraculoasă. Această minune a fost un simbol al credinței și al puterii divine, chiar și în momentele de suferință extremă.
Sfântul Iacov, episcopul Migdoniei
De asemenea, în această zi, se pomenește și de Sfântul Iacov, episcopul Migdoniei, unul dintre cei 318 Sfinți Părinți de la Sinodul de la Niceea. Iacov a fost episcop în Antiohia Migdoniei (cunocută și sub numele de Nisibia) și a fost recunoscut pentru virtutea sa remarcabilă. A efectuat minuni, inclusiv învierea morților, și a îndrumat mulți spre cunoașterea lui Dumnezeu. A scris o lucrare de mare folos, care a fost menționată de Teodorit, episcopul Cirului, în istoria sa.
Sfântul Iacov a îndurat numeroase încercări și a rămas neclintit în credința sa, ajungând până în vremea marelui împărat Constantin. A fost unul dintre cei 318 Sfinți Părinți care s-au adunat la primul sinod ecumenic, contribuind la stabilirea doctrinelor creștine fundamentale.
Credința și Mântuirea unui Tânăr în Vremea Apostatului Iulian
Într-o zi semnificativă, un tânăr, fiu al unui preot păgân, a ales să îmbrățișeze credința creștină, în ciuda tradiției familiale. Povestea sa, relatată de episcopul Teodorit, subliniază curajul și determinarea de a căuta adevărul spiritual. Acest tânăr a fost crescut în pagânatate, dar a găsit sprijin în învățăturile unei diaconite, cunoscută pentru evlavia sa și legătura cu mama sa.
După moartea mamei sale, tânărul a continuat să primească învățături de la diaconita care îl îndruma spre creștinism. Cu timpul, și-a dat seama că trebuie să se desprindă de influența tatălui său și să aleagă calea lui Dumnezeu. Diaconita l-a sfătuit să părăsească cetatea și să se îndrepte spre un alt loc unde să fie în siguranță de mâinile păgânului împărat. Promisiunea ei de a se îngriji de mântuirea lui l-a determinat să-și pună sufletul în slujba adevărului.
Întâlnirea cu Iulian și Decizia Curajoasă
La scurt timp, împăratul Iulian a sosit în Antiohia pentru a aduce jertfe, iar tânărul a fost nevoit să-l însoțească pe tatăl său la ceremonii. După câteva zile de festivități, tânărul a fost copleșit de repulsie față de ritualurile păgâne. Astfel, a fugit spre Antiohia, unde s-a întâlnit din nou cu diaconita, cerând ajutorul ei pentru a-și salva sufletul.
Îndată, aceasta l-a dus la Sfântul Meletie, un om al lui Dumnezeu, care l-a așezat într-un loc sigur. Între timp, tatăl său, îngrijorat de dispariția fiului, a început să-l caute cu disperare, percheziționând toate locurile din Dafne și împrejurimi.
Confruntarea și Mântuirea
Tatăl său a descoperit în cele din urmă locul unde se afla tânărul și, în furia sa, l-a răpit, aplicându-i pedepse fizice severe. După ce l-a bătut, l-a închis într-o cameră, plecând apoi la ceremonii. Însă, tânărul, plin de credință, s-a rugat lui Dumnezeu să-l ajute să scape din această situație dificilă.
Se spune că, în acel moment, a avut parte de o revelație divină, care l-a îndemnat să zdrobească idolii tatălui său și să se elibereze de influența lor. Această poveste ilustrează nu doar lupta personală a tânărului pentru credință, ci și puterea mântuitoare a credinței în fața adversităților.
Deschiderea ușilor divine
Se spune că, rostind cuvintele „Se deschid ușile, Doamne, pentru Tine”, au căzut încuieturile și ușile s-au deschis. Imediat am ieșit și am mers la o femeie care m-a îmbrăcat în port femeiesc, conducându-mă în camera ei. Apoi, m-a dus din nou la Sfântul Meletie, care m-a încredințat patriarhului din Ierusalim, pe atunci Sfântul Chiril. Astfel, am pornit noaptea spre Palestina.
Moartea lui Iulian
După moartea lui Iulian, acesta a călăuzit și pe tatăl său spre dreapta credință. Ajungând la bătrânețe, cu rănile pe trup, a îndrumat și pe alți elini spre calea cea bună, înainte de a se îndrepta și el către lăcașurile veșnice.
Pomenirea sfinților
În această zi se sărbătoresc sfinții mucenici: Ștefan, Varnava, Trofim, Dorimedont, Cosma, Damian, Sava, Vas, Avramie și toți cei împreună cu ei. De asemenea, se comemorează și Sfântul Mucenic Pes, care a fost lovit cu piatra în cap. Tot în această zi, sfintele douăsprezece tinere, spânzurate în interiorul camerei, au fost martirizate. Sfinții Mucenici Seleuc și Stratonica, care au suferit moarte martirică prin sabie, și care continuă să izvorască mir, sunt de asemenea pomeniți. Alături de ei, se adaugă Sfântul Mucenic Gordian, care a murit tot prin sabie, precum și Sfântul Mucenic Epimah Romanul, care a fost de asemenea tăiat cu sabia. În această zi sunt pomeniți și cei trei mucenici din Melitina, care au suferit și ei moarte martirică prin zdrobirea picioarelor. De asemenea, este amintit și Sfântul nou Mucenic Nicolae, care a mărturisit în Hio în anul 1754 și a fost executat prin sabie. La rândul său, se pomenește și Sfântul Ioan Kochurov, misionar ieromartir din America.
Viața Sfântului Ioan Kochurov
Data de 31 octombrie 1917 marchează începutul unui nou capitol plin de durere și bucurie în istoria sfinților ruși, legat de Noii Mucenici ai secolului XX. Acest capitol este strâns legat de numele Arhipreotului Ioan Kochurov, unul dintre primii jertfitori de suflet pentru enoriașii săi în lupta împotriva dușmanilor lui Dumnezeu din acea vreme. Părintele Ioan Kochurov s-a născut pe 13 iulie 1871 în satul Bigildino-Surka din provincia Ryazan, într-o familie de credincioși cu mulți copii. Tatăl său, preotul Alexandru Kochurov, a slujit în Biserica Botezului Domnului din sat, unde a fost hirotonit pe 2 martie 1857. Pe parcursul vieții sale, a alternat slujirea preoțească cu predarea legii lui Dumnezeu la școala din sat. Exemplul său a influențat profund viața fiilor săi, în special pe Ioan, care s-a dovedit a fi cel mai sensibil duhovnicește dintre toți.
Crescând și fiind educat pe fundamentele tradițiilor preoțești, părintele Ioan a urmat calea tatălui său, dedicându-se slujirii preoțești. Studiile sale la Școala Teologică din Danky și apoi la Seminarul Teologic Ryazan au fost încununate de succes.
Viața și Activitatea Părintelui Ioan în America
Învățarea disciplinelor teologice și exemplul de evlavie în credință au fost esențiale pentru viitorul preot, care, în anul 1891, a absolvit seminarul teologic. După ce a susținut examenul de intrare la Academia Teologică din Sankt Petersburg, Ioan a devenit student la una dintre cele mai renumite instituții de învățământ din Rusia. Pe parcursul studiilor sale, își contura clar drumul către preoția de parohie, combinând activitatea de misionar cu slujirea ca preot, considerând că aceasta reprezenta idealul unui preot ortodox.
După ce a absolvit academie în 1895, cu rezultate remarcabile, Ioan a fost trimis la Dioceza Insulelor Aleutine și Alaskăi, împlinindu-și astfel dorința de a deveni misionar. La scurt timp după căsătoria cu Alexandra Chernisheva, sosirea sa în America a fost marcată de un șoc cultural, având în vedere diferențele semnificative față de viața pe care o cunoștea în Rusia Ortodoxă. Ajuns pentru prima dată în New York, un oraș vibrant și modern, părintele a reușit să se adapteze relativ repede, chiar dacă nu stăpânea limba engleză. A beneficiat de sprijinul comunității ortodoxe din New York, care, deși modestă ca număr, l-a ajutat să se integreze în noua sa viață.
Este important de menționat că viața Bisericii în Dioceza Alaska și Insulele Aleutine era diferită de cea din alte părți ale țării, unde numărul preoților era limitat. Misionarismul ortodox rus era deja prezent în California de Nord și în Insulele Aleutine de aproape o sută de ani, iar parohiile din aceste zone dispuneau de resurse financiare semnificative. După mai multe generații de prezență ortodoxă în America, parohiile s-au adaptat la viața pe noul pământ, însă activitatea ortodoxă din restul țării era încă la început. Era necesară o implicare seriosă din partea clerului pentru a dezvolta parohii ortodoxe în contextul diversității religioase și culturale a populației.
Părintele Ioan a fost destinat să contribuie la dezvoltarea acestei părți a diocezei, fiind hirotonit ca preot pe 27 august 1895 de către Episcopul Alaskăi și Insulelor Aleutine, Preasfințitul Nicolae. Activitatea sa a debutat prin înființarea unei parohii ortodoxe în Chicago în 1892, la inițiativa Episcopului Nicolae. Numit preot paroh la catedrala Sf. Vladimir din Chicago în 1895, Părintele Ioan s-a confruntat cu o realitate parohială diferită față de cele din Rusia, unde tradițiile erau adânc înrădăcinate.
În calitate de preot într-o comunitate ortodoxă izolată, Biserica Sf. Vladimir din Chicago, împreună cu parohia Trei Ierarhi din Streator, avea nevoie de eforturi considerabile din partea tânărului Părinte Ioan pentru a se stabiliza și a crește. După aproape trei ani de activitate, dedicarea sa față de comunitate a început să dea roade.
Despre Parohia Ortodoxă din Chicago-Streator
La momentul înființării, parohia nu avea încă un statut stabilizat. Părintele, care slujea atât în Chicago, cât și în Streator, a avut misiunea de a îndruma enoriașii, provenind din diverse nații, în credința ortodoxă. Aceștia erau în mare parte imigranți săraci, lipsiți de suportul unei comunități bine organizate și cu resurse materiale suficiente.
Într-un articol din decembrie 1898, părintele Ioan a descris comunitatea parohială din Chicago-Streator, menționând că Parohia Ortodoxă a Bisericii Sf. Vladimir este compusă dintr-un număr restrâns de ruși, slavi galici, unguri, arabi, bulgari și aravieni. Majoritatea enoriașilor își câștigau existența ca muncitori în suburbiile orașului. Parohia includea și Biserica Trei Ierarhi din Streator, situată la 94 de mile de Chicago, cunoscută pentru minele de cărbune din zonă, iar enoriașii acesteia erau în principal slovaci convertiți de la Uniați.
Provocările și realizările Părintelui Ioan
Comunitatea diversificată din Chicago-Streator necesita din partea părintelui Ioan o combinație de abilități pastorale și misionare, menită nu doar să stabilizeze parohia, ci și să atragă noi enoriași. În primii trei ani de slujire, părintele Ioan a reușit să adauge 86 de uniați și cinci catolici, ajungând la un total de 215 bărbați în Chicago și 88 în Streator. De asemenea, au fost deschise două școli de religie active, numite școli de duminică, cu peste 20 de elevi, care ofereau cursuri pe parcursul anului școlar și în timpul vacanțelor.
Părintele Ioan a continuat să promoveze tradițiile ortodoxe ruse în America de Nord, organizând frății la cele două biserici din Chicago și Streator. Aceste frății aveau ca scop sprijinul reciproc al enoriașilor, funcționând ca parte a Societății Ortodoxe de Ajutor Reciproc. În ciuda muncii intensive desfășurate în parohie, părintele Ioan a reușit să își îndeplinească și responsabilitățile diocezei, fiind ales membru al Comisiei de Cenzori pentru Dioceza din Alaska și I-le Aleutine.
Recunoașterea muncii depuse
Pe 1 aprilie 1897, părintele Ioan a fost ales în comisia menționată, având rolul de a revizui texte în limbile rusă, ucraineană și engleză. Ulterior, pe 22 mai 1899, a fost numit președinte al Comitetului de conducere al Societății de Ajutor Reciproc, prin decretul Episcopului Tihon. Munca sa dedicată a fost recunoscută rapid, iar după primul an de activitate, părintele a primit distincții preoțești din partea Episcopului Nicolae.
Provocări arhitecturale
Printre obstacolele întâmpinate de parohia Chicago-Streator se număra și specificul clădirilor utilizate, care nu erau adecvate pentru desfășurarea activităților bisericești. Biserica Sf. Vladimir din Chicago funcționa într-o parte a unei clădiri închiriate, situată în sud-vestul orașului.
Biserica Trei Ierarhi și Părintele Ioan: O Poveste de Credință și Devotament
Biserica Trei Ierarhi din Streator era un edificiu modest, având parterul separat de bucătăria și camera unui chiriaș, iar la etaj se aflau mai multe camere mici unde locuiau părintele alături de familia sa și cantorul bisericii. Acest lăcaș de cult a avut un rol important, găzduind holul secțiunii ruse a Expoziției Mondiale din Chicago.
O schimbare semnificativă pentru parohia condusă de părintele Ioan a avut loc pe 30 noiembrie 1898, când Episcopul Tihon, viitorul Patriarh al Moscovei, a fost numit în fruntea Diocezei din Alaska și Insulele Aleutine. Cu un angajament deosebit față de îndatoririle sale, Episcopul Tihon a reușit, în primele luni ale numirii sale, să viziteze aproape toate parohiile ortodoxe din vastul teritoriu al Alaskăi și Insulelor Aleutine, familiarizându-se cu nevoile clerului local.
Episcopul Tihon a venit pentru prima dată în Chicago pe 28 aprilie 1899, binecuvântându-i pe părintele Ioan și pe enoriașii săi. În ziua următoare, a inspectat un teren adecvat pentru construirea unei noi biserici, esențială pentru parohia din Chicago. Pe 30 aprilie, a vizitat Biserica Trei Ierarhi din Streator și a condus slujba de priveghere la Biserica Sf. Vladimir din Chicago. A doua zi, după Sfânta Liturghie, a aprobat procesul-verbal al ședinței comitetului care a discutat construcția bisericii din Chicago, comitet prezidat de părintele Ioan.
Cu toate acestea, lipsa resurselor financiare ale parohiei Chicago-Streator, compusă în mare parte din enoriași modesti, a îngreunat demararea lucrărilor. Dorind să adune fonduri, părintele Ioan a decis, cu acordul episcopului, să viziteze Rusia Ortodoxă după cinci ani de ședere în America. Astfel, în perioada vacanței, între 15 ianuarie și 15 mai 1900, el a strâns bani pentru a putea începe construcția noii biserici și a unui cimitir ortodox în oraș. După o strângere de donații reușită, s-a întors în America și a început lucrările.
Pe 31 martie 1902, Episcopul Tihon a oficiat slujba de sfințire a fundației bisericii. Cu ajutorul harului divin și a unui simț practic dezvoltat, părintele Ioan a reușit să finalizeze construcția bisericii în 1903, cu un cost total de 50.000 de dolari, o sumă considerabilă pentru acea vreme. Sfințirea noii biserici, dedicată Sfintei Treimi, a fost realizată de Episcopul Tihon, marcând un moment deosebit pentru comunitatea ortodoxă rusă din America de Nord.
La doi ani distanță, cu ocazia aniversării a zece ani de slujire a părintele Ioan, enoriașii l-au felicitat cu căldură pentru realizările sale, în special pentru construcția bisericii Sfânta Treime, care a devenit una dintre cele mai cunoscute biserici ortodoxe din America. „Acest an a fost plin de emoții diverse, de la cele dureroase la cele plăcute; un an de strângeri de fonduri în Rusia, de nopți nedormite și de încercări, dar iată dovada muncii dumneavoastră: o biserică ridicată cu trudă, având aspectul magnific al unui templu ortodox rus, care își înalță crucile strălucitoare în Chicago, aducând pace și iubire adevărată în sufletele credincioșilor!”
Pentru activitatea sa remarcabilă, părintele Ioan a fost distins cu Ordinul Sfânta Ana.
Un Aniversar Semnificativ pentru Părintele Ioan
Pe 6 mai 1903, Părintele Ioan a fost hirotonit ca preot în clasa a III-a, prin recomandarea Episcopului Tihon. În primii nouă ani de activitate, el a fost singurul slujitor al parohiei din Chicago-Streator, fiind totodată implicat activ în soluționarea problemelor din viața diocezei nord-americane.
În februarie 1904, Părintele Ioan a fost ales președinte al Comisiei de Cenzori a Diocezei Alaskăi și Insulelor Aleutine, unde era deja membru de șapte ani. Participarea sa activă a continuat în iunie 1905, când a fost prezent la întâlnirile clerului diocezei organizate la Old Forge. Sub coordonarea Episcopului Tihon, aceste întâlniri au fost dedicate organizării primului Sinod al Diocezei din America de Nord și Insulele Aleutine, un moment istoric pentru comunitatea religioasă.
În cadrul solemn al Sinodului din 20 iulie 1905, Părintele Ioan a sărbătorit un deceniu de slujire preoțească. Aniversarea a fost marcată pe 27 august, în biserica Sf. Mihail din Old Forge, în fața numeroșilor clerici din dioceză, inclusiv Preasfințitul Rafail, Episcopul Brooklyn-ului. Cu această ocazie, Părintele Ioan a fost distins cu o cruce de aur, iar cuvântul său a oferit o descriere detaliată și obiectivă a activității sale pastorale pe continentul nord-american.
În discursul său, el a subliniat dificultățile întâmpinate: „Direct de pe băncile seminarului, ați venit în acest loc străin pentru a dedica întreaga energie și tinerete vocației voastre. Ați moștenit o sarcină grea: biserica din Chicago nu avea un loc demn, fiind amenajată într-un spațiu impropriu, iar comunitatea era compusă din oameni răsfirați și dezbinați.”
Părintele Ioan a reușit să înfrunte aceste provocări cu curaj, căutând lumina în întunericul din jur. Deși a fost confruntat cu dificultăți personale, cum ar fi problemele de sănătate ale familiei sale, el a continuat să se dăruiască necondiționat comunității. Activitatea sa remarcabilă ca președinte al Societății de Binefacere și ca cenzor al tipografiei misionare a contribuit semnificativ la dezvoltarea parohiei.
Este important să recunoaștem și alte aspecte ale muncii sale, care subliniază valoarea acțiunilor sale. Distanța față de parohia din Chicago a făcut ca Părintele Ioan să fie privat de întâlniri cu frații săi în credință, ceea ce a fost o provocare suplimentară în parcursul său dedicat slujirii.
Întoarcerea Părintelui Ioan în Rusia
Isolarea resimțită de Părintele Ioan a fost profund dureroasă, mai ales în momentele în care a fost nevoit să-și boteze proprii copii fără sprijinul altor preoți ortodocși din apropiere. Această experiență l-a marcat și a întărit legătura sa spirituală, oferindu-i puterea necesară pentru a face față provocărilor specifice misiunii sale. Imaginea Mântuitorului pe Cruce a fost pentru el o sursă de inspirație și îndrumare în slujirea sa, subliniind iubirea și solidaritatea dintre frații în credință.
Onorarea meritelor
La mai puțin de un an de la aniversarea deceniului său de slujire, Părintele Ioan a fost distins de cele mai înalte autorități bisericești cu unul dintre cele mai prestigioase ordine bisericești, recunoscând astfel eforturile sale remarcabile în cadrul diocezei Americii de Nord și Aleutine. Prin decretul Sfântului Sinod, el a fost ridicat la rangul de arhiepiscop pe 6 mai 1906, marcând astfel începutul unei noi ere în activitatea sa pastorală.
Implicarea în problemele diocezei
Ca arhiepiscop respectat, Părintele Ioan a fost apreciat de Episcopul Tihon pentru activitatea sa pastorală deosebită și s-a implicat din ce în ce mai mult în rezolvarea problemelor administrative ale diocezei. În mai 1906, el a fost numit protopop al New York-ului și al Statelor Estice, iar în februarie 1907 a participat activ la primul Consiliu Ortodox Nord-American din Mayfield. Discuțiile au abordat problema convertirilor rapide din cadrul diocezei nord-americane de la greco-catolicism la ortodoxia rusă, fundamentând astfel viitoarea Biserică Ortodoxă din America.
Parohia Chicago-Streator
În perioada 1903-1907, Părintele Ioan a slujit la parohia Chicago-Streator, care, grație eforturilor comunității, a devenit una dintre cele mai prospere parohii episcopale. Deși activitatea sa în America de Nord a fost satisfăcătoare, dorința de a se întoarce în țara natală era puternică, având în vedere aspirația de a oferi o educație mai bună copiilor săi. În plus, rugămintea insistentă a socrului său, preot la dioceza Sankt Petersburg, de a reveni pentru a prelua parohia a influențat decisiv decizia sa.
Tragedia și întoarcerea acasă
Pe 20 mai 1907, Părintele Ioan a fost eliberat din funcția sa în dioceza nord-americană, pregătindu-se pentru întoarcerea în Rusia. Cu toate acestea, cu o săptămână înainte de plecare, a primit vestea tragică a decesului tatălui Alexandrei, care a adâncit tristețea momentului. Astfel, în iulie 1907, după 12 ani de slujire în parohia Chicago-Streator, Părintele Ioan s-a întors acasă, pregătit să înfrunte necunoscutul în patria sa, unde avea să își continue misiunea preoțească până la sfârșitul vieții.
Activitatea Părintelui Ioan în Dioceza Sankt Petersburg
Părintele Ioan a început să-și exercite slujirea ca membru al clerului Catedralei Schimbării la Față din Neva în august 1907, odată cu numirea sa prin ordinul Consistoriului Bisericii din Sankt Petersburg. În aceeași lună, a început să predea Legea la gimnaziul de băieți și fete din Narva. Ulterior, printr-un ordin al șefului departamentului educațional din Sankt Petersburg, în vigoare din 20 octombrie 1907, a fost numit profesor titular al Legii lui Dumnezeu la gimnaziul de băieți, având și aceeași funcție la gimnaziul de fete din Narva. Aceasta a devenit centrul activității sale bisericești timp de nouă ani.
Viața simplă și provincială din Neva, cu o populație ortodoxă rusă de sub jumătate, îi aducea aminte Părintelui Ioan de experiențele sale din America, unde s-a confruntat cu diverse influențe heterodoxe. Totuși, predarea Legii Domnului în cele două gimnazii, unde predominau cultura rusă și etosul religios ortodox, îi oferea un sentiment familiar, evocând amintiri din copilărie și o viață ortodoxă autentică.
Provocările predării Legii lui Dumnezeu
În acea perioadă, Părintele Ioan avea un program încărcat, cu 16 ore de predare pe săptămână la gimnaziul de băieți și 10 ore la cel de fete. Aceasta reprezenta o provocare considerabilă, având în vedere complexitatea subiectului Legii lui Dumnezeu, care necesita cunoștințe teologice și o înțelegere a problemelor sociale contemporane. După 12 ani de slujire în parohia Chicago-Streator, Părintele Ioan s-a transformat într-unul dintre cei mai respectați păstori din dioceză, iar cei nouă ani ca profesor l-au consacrat ca un mentor practic și un erudit predicator ortodox.
Recunoașterea meritelor Părintelui Ioan
După cinci ani de predare a Legii Divine în Neva, Părintele Ioan a fost distins cu Ordinul Sf. Ana (Clasa a II-a) pe 6 mai 1912, iar patru ani mai târziu, realizările sale în domeniul educației teologice au fost recompensate cu Ordinul Sf. Vladimir (Clasa a IV-a). Aceste distincții, alături de alte recunoașteri statale și clerice, i-au conferit Părintelui Ioan titlul de nobilitate.
Împlinirile sale profesionale în activitatea didactică au fost umbrite de satisfacția de a ști că toți cei patru fii ai săi au beneficiat de îndrumarea sa spirituală pe parcursul studiilor la gimnaziul din Neva. Totuși, în ciuda avantajelor aduse de această nouă etapă de slujire pastorală, întoarcerea sa pe pământul strămoșesc, după o lungă absență, a fost însoțită de un sentiment de nostalgie și provocări interioare.
Părintele Ioan și provocările din perioada revoluționară
Părintele Ioan a fost un preot dedicat, care a dus o viață plină de aspirații și devotament. Deși nu era parte din personalul cleric al Catedralei Schimbării la Față, datorită activității sale ca profesor, el a resimțit o profundă frustrare din cauza lipsei unei poziții de conducere în această comunitate religioasă. Această situație a fost resimțită și în privința participării sale la viața parohială a catedralei din Narva. În noiembrie 1916, părintele a fost numit preot paroh la Catedrala Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo, împlinindu-și astfel visul de a reveni acasă.
Tsarskoye Selo, un simbol al unei epoci din istoria culturală a Rusiei, combina liniștea unui oraș provincial cu atmosfera vibrantă a Sankt Petersburgului. Catedrala Sf. Ecaterina se remarca prin dimensiunile sale, fiind cea mai mare dintre bisericile parohiale, majoritatea având legături cu curtea imperială și armata. Odată devenit parte a clerului catedralei și mutându-se cu familia sa, părintele Ioan a avut ocazia să revină la activitatea de preot paroh într-un loc de prestigiu în dioceza Sankt Petersburg.
Primirea călduroasă din partea comunității bisericii Sf. Ecaterina a fost un început promițător pentru părintele Ioan. Ca slujitor al Sfintei Liturghii și predicator erudit, el a reușit să atragă ortodocși din întreaga zonă sub cupola catedralei. În ciuda acestor realizări, soarta părintele a fost pe cale să se schimbe radical. La doar trei luni de la începutul activității sale la catedrală, Revoluția din Februarie a izbucnit în Petrograd, iar orașul Tsarskoye Selo a început să simtă efectele tumultoase ale acestor evenimente.
Revoltele soldaților și arestarea familiei regale au atras atenția extremiștilor revoluționari, conduși de ideologii ce au transformat țara într-o arenă de conflict civil. Această situație a dus la o scindare profundă în societatea rusă, începută în contextul Primului Război Mondial. Atmosfera pașnică din Tsarskoye Selo s-a deteriorat, iar locuitorii au fost distrași de la îndatoririle lor creștine. Cu toate acestea, mesajul Părintelui Ioan a continuat să răsune din amvonul Catedralei Sf. Ecaterina, încercând să inspire reconciliere și să ofere o perspectivă duhovnicească asupra tumultului din jur.
În octombrie 1917, după preluarea puterii de către bolșevici în Petrograd, efectele acestei schimbări s-au resimțit și în Tsarskoye Selo. Grupurile Armatei Roșii, formate din soldați și marinari, au început să acționeze, iar părintele Ioan s-a confruntat cu provocări tot mai mari în îndeplinirea misiunilor sale spirituale.
Intrarea bolșevicilor în Tsarskoye Selo
În dimineața zilei de 30 octombrie 1917, forțele bolșevice au atacat orașul Tsarskoye Selo, situat la intrarea în oraș. Locuitorii nu realizau încă faptul că țara lor se afla pe cale să intre într-un război civil devastator. În mijlocul haosului, oamenii s-au adunat la bisericile ortodoxe, inclusiv la Biserica Sf. Ecaterina, căutând liniște prin rugăciuni și slujbe. Clerul bisericii a reacționat rapid la nevoile duhovnicești ale comunității, îndemnând enoriașii să se roage pentru oprirea conflictului civil.
Procesiunea pentru pace
Protopopul arhiepiscop N. Smirnov, împreună cu alți preoți, a organizat o procesiune în oraș, având ca scop rugăciuni intense pentru încetarea fratricidului. Ziarul Mesagerul Social al Tuturor Bisericilor Rusești a publicat, timp de câteva zile, declarația unui corespondent din Petrograd, care descria cum procesiunea a fost nevoită să-și schimbe traseul din cauza bombardamentelor. Deși locuitorii nu erau informați despre schimbare, prezența lor a fost copleșitoare, iar strigătele femeilor și copiilor au înghițit cuvintele rugăciunilor pentru pace. Doi preoți au predicat în timpul procesiunii, îndemnând la calm în fața dificultăților viitoare, subliniind că mesajul lor nu avea niciun caracter politic.
Retragerea și intrarea bolșevicilor
Pe măsură ce amurgul se transforma în întuneric, lumânările pâlpâiau în mâinile credincioșilor, iar toată lumea cânta. În acel moment, trupele Cossack se retrăgeau din oraș, iar preoții au fost întrebați dacă nu ar trebui să oprească rugăciunile. Aceștia au răspuns că își vor îndeplini datoria până la capăt, afirmând că cei care vin sunt frații lor și nu pot aduce rău. Comandamentul Cossack a continuat retragerea pentru a evita luptele în Tsarskoye Selo, iar dimineața următoare, bolșevicii au intrat în oraș fără a întâmpina vreo rezistență.
Asasinarea Părintelui Ioan
Un martor anonim al acestor evenimente tragice a trimis o scrisoare Preasfințitului Arhipărinte din S. Petersburg, părintele Ornatsky, care urma să îndure propria suferință din partea autorităților. Autorul scrisorii a vorbit despre soarta Părintelui Ioan, menționând că, pe 31 octombrie, în momentul în care bolșevicii au intrat în Tsarskoye Selo, au început perchezițiile în casele ofițerilor militari, iar Părintele Ioan (Alexandrovich Kochurov) a fost arestat și dus la marginea orașului, unde a fost asasinat. Acest act s-a întâmplat din cauza presupunerii că organizatorii procesiunii s-au rugat pentru victoria armatelor Cossack, ceea ce nu era deloc adevărat. Alți preoți au fost eliberați ulterior. Astfel, un nou mucenic s-a ridicat pentru credința în Hristos, câștigând rapid dragostea comunității prin predicile sale.
Reflecții asupra tragediei
Jurnalistul din Petrograd a reconstituit imaginea terifiantă a acestor evenimente, punând în evidență suferința și confuzia resimțite de locuitori în fața schimbărilor violente care se desfășurau în jurul lor.
Martirizarea Părintelui Ioan
Într-un context tumultuos, preoții au fost reținuți și duși la sediul Consiliului Muncitorilor și Reprezentanților Soldaților. Printre ei, Preotul Ioan a încercat să protesteze și să clarifice situația, dar a fost agresat, primind mai multe lovituri la față. Mulțimea agitată l-a transportat ulterior la aerodromul din Tsarskoye Selo, unde a fost împușcat fără milă. Preotul a căzut, sângele său stropind sutană, dar moartea nu a venit imediat. A fost tras de păr, iar din mulțime s-a auzit un strigăt: „Terminați-l ca pe un câine.” În dimineața următoare, trupul său a fost transportat la spitalul palatului. Conform unor surse, liderul Dumei de Stat, împreună cu un alt membru, au observat trupul preotului, dar crucea din pieptul său dispăruse deja.
Semnificația spirituală a morții
Împrejurările tragice ale morții Părintelui Ioan capătă o semnificație profundă dacă le corelăm cu cuvintele sale profetice rostite cu 12 ani înainte de sfârșitul său. Cu ocazia aniversării deceniului de slujire preoțească misionară din America, când a primit crucea de aur, a exprimat cu emoție: „Sărut această Sfântă Cruce, un cadou al iubirii voastre frățești pentru mine. Nu vreau să devin patetic, dar nu doresc să mă despart de ea nici în mormânt. Aceasta ar suna grandios, dar trebuie să recunosc că nu ar fi locul ei într-un mormânt. Ea trebuie să rămână pe pământ, pentru copiii mei, pentru posteritate, ca o moștenire sfântă de familie și ca dovadă că frăția și prietenia sunt cele mai sfinte lucruri de pe pământ.”
Prin aceste cuvinte, părintele a arătat recunoștință față de colegii săi și de enoriași, fără a intui că această rugăciune despre unitate va fi auzită de rușii ortodocși într-un moment de profundă suferință, când dragostea și iertarea erau aproape inexistente în Rusia devastată. Aceasta a atrăsese ura nemiloasă a celor care i-au luat viața și i-au furat crucea, fără a-i putea însă răpi cununa biruinței pentru suferința sa de martir ortodox.
Reacția societății și impactul asupra Bisericii
La începutul lunii noiembrie 1917, puterea bolșevică nu reușea să mențină controlul nici măcar în suburbiile Petrogradului, instaurând o stare de teroare generalizată. În acest climat, oamenii au cerut anchete cu privire la execuția preotului ortodox. Autoritățile au încercat să investigheze, dar bolșevicii au stopat cercetările înainte ca vinovații să fie identificați. Moartea Părintelui Ioan a avut o semnificație profundă pentru viața bisericească rusă, stârnind reacții duhovnicești în rândul laicilor, cleriștilor și ierarhilor din Biserica Ortodoxă Rusă.
Slujba de înmormântare și depunerea trupului în cripta Catedralei Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo s-au desfășurat într-o atmosferă de tristețe și neputință. Preasfințitul Beniamin, Mitropolitul Petrogradului, se afla atunci la Sinodul Ecumenic din Rusia, desfășurat în Moscova. La câteva zile după înmormântare, conducerea diocezei Petrogradului a publicat un anunț cu binecuvântarea Mitropolitului Beniamin.
Pomenirea Părintelui Ioan Kochurov
Miercuri, 8 noiembrie, se va desfășura o slujbă ierarhică de pomenire la Catedrala Maicii Domnului de la Kazan, în memoria Părintelui Ioan Kochurov, care a fost ucis pe 31 octombrie în orașul Tsarskoye Selo. Evenimentul va începe la ora 15:00 și va onora memoria Arhipreotului Ioan, precum și a tuturor creștinilor ortodocși care au suferit în timpul conflictului civil din acele zile. Preoții care nu au slujbe programate sunt invitați să participe la această slujbă, purtând îmbrăcăminte albă.
Proclamația Consiliului Episcopal din Petrograd
În urma slujbei, Consiliul Episcopal din Petrograd a emis o proclamație adresată preoților și consiliilor parohiale din Episcopia Petrogradului, recunoscând oficial caracterul martiric al morții Părintelui Ioan. Această declarație reprezintă prima manifestare oficială din partea Bisericii de sprijin pentru familiile clericilor persecutați și asasinați în Rusia. Documentul, marcat de o profundă tristețe și anticipare a persecuțiilor viitoare, a subliniat durerea profundă a familiei Părintelui Ioan și indignarea față de moartea sa.
Durerea și responsabilitatea comunității
Consiliul Episcopal a deschis declarația cu un apel emoționant: „Iubiți frați,” afirmând că, pe 31 octombrie, Tsarskoye Selo a fost martor al martiriului arhipreotului Ioan Alexandrovich Kochurov. Acesta a fost răpit din casa sa, dus în suburbie și împușcat de o mulțime furioasă, fără a avea vreo vină.
Consiliul a exprimat profundă durere, subliniind că dispariția sa a lăsat o familie de șase membri fără sprijin material, fără hrană și adăpost. „Dumnezeu este Judecătorul celor răi care au curmat violent o viață înfloritoare,” au declarat ei, reamintind că, deși cei vinovați pot scăpa de justiția umană, nu vor putea evita judecata divină.
Apel la solidaritate
În continuare, Consiliul Bisericii episcopale a făcut apel la preoți, consilii parohiale și credincioși să sprijine familia martirului cu resursele de care dispun, subliniind că nevoia este urgentă. „Martiriul său este o amintire vie și un avertisment permanent pentru fiecare dintre noi,” au concluzionat autoritățile bisericești, subliniind necesitatea de a fi pregătiți pentru vremurile dificile și de a crea un fond special pentru a ajuta în astfel de situații critice.
Sprijin pentru preoții nevoiași și amintirea martirilor
Consiliul Bisericesc al Diocezei își propune să identifice modalități de a strânge fonduri destinate ajutorării preoților nevoiași și familiilor acestora, în special orfanilor afectați de tragedii. Aceste eforturi sunt menite să aducă alinare și să contribuie la sprijinul comunității religioase.
În cadrul vizitelor sale obișnuite la episcopie, Mitropolitul Beniamin a oficiat o Sfântă Liturghie pe 26 noiembrie, cu ocazia praznicului de hram al Catedralei Sf. Ecaterina din Tsarskoye Selo. La finalul slujbei, ierarhul a adresat o disertație emoționantă, încurajând unitatea, iubirea și frăția în rândul enoriașilor. De asemenea, el a evocat amintirea preotului Ioan Kochurov, un lider spiritual local care a murit tragic, subliniind că, deși moartea sa a fost o mare pierdere, a reprezentat și o oportunitate de reconciliere și exemplu de devotament față de Dumnezeu.
Mesajul mitropolitului a atins profund inimile celor prezenți, iar după Sfânta Liturghie, participanții s-au îndreptat spre mormântul părintelui din catedrală, unde mitropolitul s-a întâlnit cu familia îndoliată la casa parohială.
Acesta nu este primul moment în care Biserica Ortodoxă Rusă recunoaște sacrificiul părintelui Ioan. Cu ocazia pomenirii sale, o slujbă solemnă a fost oficiată, iar moartea sa a fost considerată un martiriu. Patriarhul Tihon, care l-a cunoscut bine pe părintele Ioan din perioada în care au colaborat în dioceza Americii de Nord, a trimis o scrisoare de condoleanțe văduvei acestuia, Alexandra Kochurova.
La cinci luni după moartea sa, pe 31 martie 1918, s-a oficiat prima Liturghie de Pomenire a Noilor Ieromartiri și Martiri ai secolului XX, în Biserica Seminarului Teologic din Moscova, condusă de Preasfințitul Tihon, alături de alți ierarhi și clerici. În timpul slujbei, părintele Ioan Kochurov a fost pomenit ca primul arhipreot ucis, deschizând astfel calea către recunoașterea Noilor Mucenici Ruși ai secolului XX.
Prin rugăciunile lor sfinte, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.