Pomenirea Sfântului Grigorie, Cuvântătorul de Dumnezeu
În această lună, pe data de 25, se sărbătorește pomenirea sfântului nostru părinte Grigorie, cunoscut ca Cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscop al Constantinopolului. Marele Grigorie a trăit în timpul domniei împăraților Valens și Teodosie cel Mare. Originar din Capadochia Secunda, el a avut părinți drepți, pe Grigorie și Nona, care, din neștiință, se închinau idolilor. După nașterea lui, aceștia au fost renăscuți prin Botez, devenind astfel un exemplu de credință, tatăl devenind arhiereu al cetății Nazianz.
Grigorie a studiat cu râvnă, căutând învățătura la cei mai renumiți dascăli din Cezareea și Atena. Filozofii din Atena au încercat să-l rețină, dorindu-și să-l aibă ca profesor de filozofie. Totuși, Grigorie, împreună cu sfântul Vasile, a ales să nu se lase atras de slava păgână a filozofiei, întorcându-se la tatăl său, episcopul Grigorie din Nazianz. A petrecut câțiva ani în pustie, meditând asupra învățăturilor creștine, îmbrăcându-se în strălucirea ortodoxă.
A fost preot în Nazianz și a predicat în bisericuța Sfânta Anastasia din Constantinopol, într-o perioadă în care erezia ariană era predominantă. În anul 381, a devenit patriarh și lider al celui de-al doilea sinod de la Constantinopol. Deși a atins apogeul faimei lumești, Grigorie, în căutarea liniștii și a meditației, a părăsit orașul și scaunul patriarhal, stabilindu-se în satul Arianz din Capadochia, unde și-a încheiat viața în liniște.
Este bine cunoscut pentru scrierile sale, în special cele cinci cuvântări teologice, în care explică adâncimea Sfintei Treimi. Cuvintele sale la înmormântarea lui Vasile cel Mare, tatăl său, a fratelui său Chesarie și a surorii sale Gorgonia sunt deosebit de emoționante. A compus numeroase lucrări, inclusiv versuri și a colaborat cu sfântul Vasile la întocmirea Filocaliei. Datorită profundității gândirii sale, biserica l-a numit Cuvântător de Dumnezeu.
Despre înfățișarea sa, sfântul Grigorie era de statură medie, cu un ten galben, dar vesel, nări late și sprâncene drepte. Privirea sa era blândă, deși ochiul drept părea mai îngrijorat, având un semn pe pleoapă. Barba sa era deasă, dar nu foarte lungă, cu nuanțe galbene pe margini, iar părul era alb și pleșuv. Moaștele sale au fost aduse din Nazianzul Capadociei în biserica Sfinților Apostoli de către împăratul Constantin Porfirogenetul, un iubitor al lui Hristos.
Pomenirea Cuviosului Publie
În aceeași zi, se face pomenirea cuviosului nostru părinte Publie, originar dintr-o familie de sfetnici din cetatea Zevgma, situată lângă râul Eufrat. Dedicându-se milosteniei, el a împărțit toată averea sa săracilor și s-a retras în munți, unde și-a săpat o mică peșteră pentru a trăi. Vestea despre faptele sale a ajuns departe, atrăgând mulți oameni care doreau să participe la nevoințele lui sihăstrești. Publie le-a cerut acestora să-și construiască chilii mici și îi cerceta frecvent, asigurându-se că nu păstrează lucruri inutile în chiliile lor.
Despre Cuviosul Publie și Ucenicii Săi
Pâinea pe care o cumpăra cu cântarul era un subiect de discuție constantă, iar dacă observa că cineva avea mai mult, îl denumea rob al pântecelui și iubitor de plăcerile trupești. De asemenea, dacă descoperea că cineva făcea distincția între făină și tărâțe, îl acuza că se face părtaș la desfătările sibaritice. Noaptea, fără să fie anunțat, mergea pe la ușile fiecăruia; dacă găsea pe cineva rugându-se, se retrăgea în tăcere, dar dacă simțea pe cineva dormind, lovea cu mâna în ușă și îl mustra. Această insistență a sa a condus la creșterea multor ucenici, cărora le-a insuflat toate virtuțile sale. Dintre aceștia, Teotehn și Aftoniu au preluat responsabilitatea de a apăra și îngriji frații, după trecerea în pace a cuviosului Publie.
Pomenirea Părintelui Maris
În această zi, se face pomenirea părintelui nostru Maris. Acest sfânt, când trăia în lume, era tânăr și frumos, având un glas minunat. Cu cântările sale, aducea bucurie în sărbătorile domnești și ale sfinților. Însă, ferindu-se de plăcerile lumești, a ales să își dedice viața lui Dumnezeu, păzindu-și trupul curat și sufletul neîntinat. Lepădându-se de viața lumească, s-a retras într-un sat numit Omir, unde și-a construit o chilie și a locuit acolo timp de treizeci și șapte de ani. Chilia, afectată de umezeala unui munte din apropiere, nu l-a făcut să-și schimbe locuința până la sfârșitul vieții, căci iubea simplitatea și respingea obiceiurile înșelătoare. A trăit nouăzeci de ani, îmbrăcând haine din păr de capră și hrănindu-se cu pâine și puțină sare.
Viziunea Cerului
Cu dorința de a vedea adusă jertfa dumnezeiască, un preot a folosit mâinile diaconilor în loc de altar, sfințind jertfa mântuitoare înaintea cuviosului. Acesta, umplut de o dulceață profundă, simțea că privește cerul însuși. A trăit o viață virtuoasă și, după ce a părăsit această lume, se bucură acum alături de toți sfinții în locașurile divine.
Pomenirile Zilei
În această zi, se face pomenirea sfintei mucenițe Medula și a însoțitoarelor ei, care și-au încheiat viața în foc. De asemenea, se pomenește cuviosul Apollos (Apolo), care a trecut în pace, precum și cuviosul nostru părinte Castin, episcopul Bizanțului, și cuviosul Dimitrie Schevofilaxul. Tot în această zi, se aduce aminte de sfântul nou mucenic Auxentie, care a mărturisit în Constantinopol în anul 1720 și a fost ucis prin sabie.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
