Pomenirea Sfântului Prooroc Agheu
În această lună, pe data de 16, se face pomenirea Sfântului și Măritului Prooroc Agheu, un important proroc din seminția lui Levi, născut în Babilon în perioada robiei. Tânăr fiind, a venit în Ierusalim și a profețit alături de Zaharia timp de 36 de ani. Agheu a trăit cu 470 de ani înainte de nașterea lui Hristos și a adus profeții clare despre întoarcerea poporului său, având viziuni parțiale asupra reconstruirii templului. La moartea sa, a fost îngropat cu cinste alături de preoți, având o moarte onorabilă datorită descendenței sale preoțești. Descris ca un bătrân cu barbă rotundă și de statură înaltă, Agheu era cunoscut pentru virtutea sa și era iubit și respectat ca un mare proroc. Numele său se traduce prin „sărbătoare”, „cel ce sărbătorește” sau „cel ce este sărbătorit”.
Pomenirea Sfântului Mucenic Marin
Tot în această zi, se pomenește și de Sfântul Mucenic Marin, care a trăit în timpul împăratului Carin. De origine romană, Marin a fost un membru activ al senatului roman, ocupând diverse funcții onorabile. A fost denunțat ca fiind creștin și a fost supus interogatoriilor. Refuzând să aducă jertfe idolești, a fost supus la numeroase torturi. În cele din urmă, a spus împăratului că va merge să aducă jertfă la altarul idolilor, dar acolo, prin puterea rugăciunii, a distrus idolii. A fost executat prin decapitare, părinții săi însoțindu-l, fericindu-l până la sfârșitul său.
Pomenirea altor sfinți
În această zi se mai face pomenirea Sfinților Prom și Ilarie, care au murit în flăcări, dar și a sfințirii bisericii Sfântului Mucenic Hristofor, situată lângă biserica Sfântului Polieuct. De asemenea, se pomenește și de Sfânta și Făcătoarea de minuni Teofana, împărăteasă, soția înțeleptului împărat Leon.
Viața Sfintei Teofana
Sfânta Teofana s-a născut și a crescut în Constantinopol, provenind dintr-o familie de neam împărătesc, fiind fiica lui Constantin și Ana, amândoi din Răsărit. Părinții ei, dornici de copii, se rugau neîncetat la Sfânta Născătoare de Dumnezeu în biserica Maicii Domnului din Vascu, implorând ajutorul divin pentru a le împlini dorința. Rugăciunile lor sincere au fost ascultate, iar Teofana s-a născut. După ce a fost înțărcată și a împlinit șase ani, a început să învețe Sfintele Scripturi și să se împodobească cu virtuți remarcabile. Părinții ei erau mândri și plini de speranță, anticipând ziua când vor culege roadele bunului său caracter.
Când Teofana a crescut și a depășit toate fetele de vârsta ei, a fost căutată de împărați care doreau să o ofere ca soție fiului lor, Leon. Astfel, toți s-au umplut de bucurie și veselie, datorită calităților remarcabile ale Teofanei, fiica lui Constantin și a Anei.
Împărăteasa Teofana și Viața sa de Credință
Împăratul Vasile, prin intermediul limbii lui Santovarin, a decis să-l închidă pe fiul său, Leon, împreună cu soția sa, timp de trei ani. Cu ocazia sfințirii bisericii Sfântului Prooroc Ilie, cei doi s-au împăcat și au participat împreună la slujbă.
Când împăratul Vasile a fost nevoit să-l lase pe Leon să conducă singur, din cauza unei boli care l-a afectat, împărăteasa Teofana a rămas în palatele împărătești, dedicându-se mântuirii sufletului ei. Ea considera că mărirea împărătească nu are valoare, iar plăcerile vieții erau pentru ea doar o umbră, disprețuindu-le. Teofana nu înceta să slujească lui Dumnezeu, recitând psalmi, cântări și rugăciuni, căutând să înduplece divinitatea prin faptele de milostenie.
Deși purta haine din porfiră și era înveșmântată cu podoabe împărătești, în secret își chinuia trupul, ascunzându-se în zdrențe. Viața ei era marcată de austeritate; disprețuia mesele opulente și se hrănea modest, cu pâine și legume. Împărăteasa își împărțea averea săracilor, renunțând la bunuri considerate prețioase de lume, și oferea hainelor sale scumpe celor nevoiași. Îngrijea de văduve și orfani, sprijinind locașurile monahale cu bani și moșii.
Teofana se purta cu slujitorii săi ca și cum ar fi fost frați, referindu-se la ei cu respect și umilință, fără a rosti vreodată jurăminte. În timp ce patul ei era acoperit cu așternuturi de aur, împărăteasa alegea să doarmă pe podea, pe o rogojină, având un stil de viață extrem de aspru. De multe ori, se ridica pentru a înălța laude lui Dumnezeu, iar această disciplină severă a dus la îmbolnăvirea ei.
Chiar și în fața suferinței, Teofana continua să împartă pâine săracilor și să laude pe Dumnezeu, recitând cuvintele sfinte ale lui David de mai multe ori pe zi. Lacrimile nu îi lipseau niciodată, iar inima ei era sensibilă la suferințele altora. Se ruga lui Dumnezeu cu compasiune, întinzând o mână de ajutor celor aflați în nevoi, fiind o sursă de mângâiere pentru cei în dificultate.
În numele lui Hristos, s-a dezis de lume și de toate cele materiale, purtând crucea cu demnitate și nefiind lipsită de bunătăți spirituale. Simțind apropierea sfârșitului, a convocat pe toți pentru a le oferi sărutul de rămas bun, și astfel și-a dat sufletul în pace lui Dumnezeu.
Cu sfintele sale rugăciuni, să ne miluiești și să ne mântuiești, Doamne. Amin.
