Campania umanitară „Lumină și Bucurie de Paște”
Într-o inițiativă de susținere a comunității, a fost organizată o campanie umanitară dedicată vârstnicilor și persoanelor defavorizate, care se confruntă cu dificultăți în a asigura mese festive de Paște. Campania, intitulată „Lumină și Bucurie de Paște”, are ca scop aducerea unui strop de bucurie și speranță în viața acestora.
Datorită generozității unor donatori cu suflet mare, mai multe familii din localitatea Saraiu vor avea parte de sărbători mai fericite. Printre susținătorii acestei cauze se numără Costin Avătavului, Florin Cocargeanu, viceprimarul Coatin Răsăuțeanu, avocata Ghiulfer Ismail și Liliana Diaconu – Pui pe Jar. De asemenea, apreciem implicarea Consiliului Județean Constanța și a tuturor constănțenilor care s-au alăturat acestei inițiative umanitare.
Printre familiile beneficiare se numără familia Milea, familia Chetcef și familia Drăgan, care vor primi ajutoare consistente în această perioadă specială.