Contestație la BEC după candidatura lui George Simion
Avocatul Bogdan Ionescu a depus o contestație la Biroul Electoral Central (BEC) la scurt timp după ce liderul AUR, George Simion, și-a anunțat candidatura pentru alegerile prezidențiale. Ionescu a fost prezent în direct la Antena 3 CNN, unde discuția a fost marcată de intervenția lui Gigi Becali.
„Este un demers logic. Există numeroase motive, declarații și conduită. Consider că este cel mai neeligibil candidat. Declarația de persoană non grata în două state vecine reprezintă unul dintre motivele acestei contestații”, a subliniat avocatul.
La rândul său, Gigi Becali a reacționat, afirmând: „E o nebunie, e un nonsens pentru că este naționalist. Este patriot și își iubește poporul. Dacă eu, Becali, ajung să ofer lecții de democrație, atunci este grav.”
În continuare, Ionescu a adăugat: „Îi respect poziția dânsului. Vom aștepta deciziile BEC și CCR.” Becali a concluzionat prin a declara: „Îi rog pe BEC și CCR să țină cont de faptul că George Simion va fi un președinte corect.”