Care este sfântul sărbătorit astăzi, 21 ianuarie 2025?

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Viața și misiunea Sfântului Maxim Mărturisitorul

Sfântul Maxim Mărturisitorul s-a născut în anul 580, în Constantinopol, provenind dintr-o familie nobilă. A ales calea monahismului, intrând în mănăstirea Chrysopolis. Misiunea sa principală a fost apărarea dreptei credințe împotriva monotelismului, o doctrină care susținea că în Hristos există o singură voință și o singură lucrare, cea dumnezeiască.

Împăratul Heraclius, între anii 610-641, a fost preocupat de campaniile militare împotriva persilor și de recucerirea provinciilor pierdute în timpul domniei regelui Chosroe II. Ca parte a strategiei sale, a acceptat să susțină ideea că în Hristos există o singură lucrare, având ca scop atragerea teritoriilor care se desprinseseră în urma Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon: Egiptul, Siria și Palestina. Totuși, această acceptare implica negarea persistenței naturii umane în Hristos.

Sfântul Maxim, alături de Papa Martin, a reușit să condamne monotelismul, dar acest lucru a dus la arestarea și exilarea lor. Papa Martin a murit în urma suferințelor îndurate în închisoare, iar Sfântul Maxim, adus înapoi la Constantinopol în anul 662, a fost pedepsit prin tăierea limbii și a mâinii drepte. A decedat la scurt timp după aceea, fiind înmormântat în mănăstirea „Sfântul Arsenie”.

Troparul Sfântului Maxim Mărturisitorul

Indreptătorule al Ortodoxiei, învățătorule al dreptei cinstiri de Dumnezeu și al curățeniei, luminătorule al lumii, podoabă a călugărilor cea de Dumnezeu insuflată, Maxim, înțelepte, cu învățăturile tale pe toți i-ai luminat. Alăuta duhovnicească, roagă-te lui Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Pomenirea altor sfinți

În aceași zi, facem pomenirea următorilor sfinți:

  • Icoanei Maicii Domnului “Înjunghiată” – Esphagmeni
  • Icoanei Maicii Domnului „Mângâietoarea” – Paramythia
  • Sfântului Mucenic Neofit
  • Sfântului Cuvios Zosim, episcopul Siracuzei (Sicilia)
  • Patimirii Sfintilor Mucenici Evghenie, Valerian, Candid și Achila
  • Sfântului Cuvios Neofit
  • Sfintei Irina
  • Sfintei Mucenite Agni
  • A patru Sfinți Mucenici din Tir
Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *