Pomenirea Sfintilor Mucenici Carp și Papil, Agatodor și Agatonica
În ziua de 13 a acestei luni, se sărbătoresc Sfintii Mucenici Carp și Papil, Agatodor și Agatonica. Acești sfinți ai lui Hristos au trăit în timpul împăraților Deciu și Valerian, având meseria de medici. Sfântul Carp era episcop al Tiatirilor, iar Papil era diacon hirotonit de el. Capturați de autorități și interogați, ei au mărturisit fără frică numele Domnului Hristos. Refuzând să aducă jertfe idolilor, au fost legați de cai și târâți de la Tiatira până la Sardia, unde au fost spânzurați de un lemn și supuși la torturi. Sfântul Agathodor, slujitorul sfinților, s-a întărit prin ajutorul unui înger divin și a mărturisit, de asemenea, credința în Hristos, fiind supus la bătăi crunte cu toiege.
În mijlocul suferințelor, Sfântul Carp a râs, iar, întrebat de motivul bucuriei sale, a răspuns că a văzut slava Domnului său. Papil a fost legat de patru pari și ridicat, fiind apoi lovit cu pietre, dar a rămas neîndurat. Cei care îi torturau au continuat să-i supună la chinuri, tăvălindu-i pe spini și lovindu-i. Într-un moment de minune, un leu a apărut, oprind persecutorii. În cele din urmă, sfinții au fost aruncați în cuptor, iar Agathonica, sora lui Papil, a intrat și ea cu ei. Rămânând nears și nevătămați, au fost decapitați.
Pomenirea Sfântului Mucenic Florentie
În aceeași zi, se face pomenirea Sfântului Mucenic Florentie, originar din cetatea Tesalonicului. Acesta, fiind un creștin dedicat, a fost umilit și defăimat de cei care venerau zeii elinilor, dar a întărit credința creștinilor, îndemnându-i să urmeze poruncile divine. Capturat de guvernatorul orașului, a mărturisit curajos că Hristos este singurul Dumnezeu, Creatorul tuturor, iar zeii păgâni nu sunt decât niște idoli fără viață, făcuți din lemn, piatră, aur și argint. În urma acestei mărturisiri, a fost supus la torturi severe, spânzurat și aruncat în foc. Cu toate acestea, el s-a bucurat și s-a rugat în taină, mulțumind lui Dumnezeu până la sfârșitul vieții sale.
Pomenirea Sfântului Mucenic Dioscor
Tot în această zi, se pomenește și Sfântul Mucenic Dioscor, care a trăit în timpul împărăției lui Diocletian. Acesta provenea dintr-o familie de schinopoliti și ocupa o poziție de sfetnic. Considerând toate lucrurile acestei lumi ca fiind fără valoare în comparație cu Hristos, a avut curajul să se prezinte în fața guvernatorului Luchian. El a ignorat amenințările și torturile, inclusiv focul și diversele metode de supliciu, demonstrând o tărie a sufletului care a rămas neclintită în fața suferințelor. Această bravură a sa a fost o mărturie puternică a credinței sale neclintite.
Viața și Martiriul Sfântului Nichita Patriciu Mărturisitorul
În această zi se comemorează Sfântul Nichita Patriciu Mărturisitorul, care s-a născut în Paflagonia, din părinți creștini și devotați lui Dumnezeu. Se spune că era rudenie cu împărăteasa Teodora. La vârsta de șaptesprezece ani, s-a mutat la Constantinopol pentru a se dedica studiului și învățăturii Sfintei Scripturi.
În acea perioadă, Irina conducea împărăția, iar aflând că Nichita era un tânăr de viitor, l-a primit în palatul său. Rapid, el a ajuns să ocupe o poziție înaltă în cadrul casei imperiale. După ce a fost numit guvernator al Siciliei, a condus cu înțelepciune. În ciuda dorinței sale de a se călugări, împărații Nichifor și fiul său Stavrachie nu i-au permis acest lucru. Abia sub domnia lui Mihail Rangave, după multe rugăciuni, i s-a dat voie să devină monah, dar cu restricția de a nu părăsi orașul. Astfel, a fost așezat la mănăstirea Hrisonichi, unde a rămas timp de cincizeci de ani, până în vremea împăratului Leon Armeanul, cunoscut pentru opunerea sa față de icoane.
Împotriva Venerării Icoanelor
Văzând necinstea care se aducea icoanelor, Nichita a părăsit orașul și s-a dus la un metoc pe care îl donase mănăstirii, unde s-a integrat printre frații de rând, împărtășind cu ei mâncarea și munca. Însă, unii clevetitori, urmând voința împăratului, au raportat că Nichita deținea o icoană a Mântuitorului, primită cu evlavie din Roma. A fost trimis un emisari să-l amenințe cu vorbe aspre și să-i ceară icoana. Nichita a refuzat, afirmând: „Această icoană nu este a mea, ci a lui Dumnezeu, și a fost oferită ca parte a sfintele odoare ale bisericii.”
Emisarul, indignat, a luat o altă icoană și a tratat-o cu dispreț, aruncând-o la picioarele sale. Acest gest a provocat suspinul profund al sfântului, dându-i de înțeles că acea situație era începutul suferințelor sale. Când emisarii au vrut să plece, Nichita a fost împiedicat să iasă din metoc.
Conflictul cu Împăratul Teofil
După ce Teofil a preluat puterea și a continuat războiul împotriva sfintelor icoane, a trimis un alt emissar, Teodosie, pentru a-l constrânge pe Nichita să se împărtășească cu patriarhul Antonie și să renunțe la venerarea icoanelor. Nichita a răspuns ferm: „Nu voi înceta niciodată să mă închin icoanei lui Hristos și Dumnezeului meu, chiar dacă asta nu îți este pe plac.” El a considerat că Antonie nu merită titlul de patriarh, ci mai degrabă l-a numit desfrânat. Astfel, Nichita a fost expulzat.
Mulțumind lui Dumnezeu pentru suferințele sale, a luat cu sine trei frați și s-a retras la un alt metoc din apropiere, unde a petrecut o perioadă de patruzeci de zile, până la Pogorârea Duhului Sfânt.
Pomenirea Sfântului Duh și a altor sfinți
În ziua de sărbătoare a Sfântului Duh, un sfânt s-a îndreptat către Pantihia, însă a primit porunca de a nu fi primiți creștinii care fug. Astfel, s-a întors la Erivol, unde a întâlnit un oarecare Nicolae, rudenie de-a sa, care i-a sugerat că ar găsi mare odihnă dacă ar merge la metocul numit Zulupas. Sfântul a acceptat și s-a dus acolo.
După o perioadă scurtă, a sosit o nouă poruncă din partea celor care luptau împotriva icoanelor, cerându-i să se împărtășească cu ei sau să părăsească acel loc. Așadar, s-a mutat la Catisia, unde a găsit un loc mic, pe care l-a cumpărat și a construit o biserică în numele Sfinților Arhangheli. Petrecând acolo câțiva ani, în pace și cu plăcere dumnezeiască, împreună cu frații săi, în cele din urmă s-a dus la o mănăstire situată lângă mare. Aici, a învățat pe monahi și s-a rugat pentru ei, având, în același timp, cunoștință despre mutarea sa către Domnul, încheind astfel o viață de 75 de ani.
Pomenirea Sfântului Mucenic Veniamin
În aceeași zi se sărbătorește și pomenirea Sfântului Mucenic Veniamin Diaconul. Acest fericit Veniamin a trăit în vremea împăratului Isdigherd al Persiei și, fiind diacon al Bisericii lui Dumnezeu, a adus la credință mulți păgâni. A fost acuzat de fapte rele, ceea ce a dus la bătăi și la încarcerarea sa timp de doi ani. Un sol de la împăratul roman a venit la Isdigherd pentru a cere eliberarea lui Veniamin. Împăratul i-a întrebat pe sol dacă Veniamin va înceta să-i învețe pe magi despre creștinism, iar solul l-a asigurat că va respecta poruncile împăratului.
Când Veniamin a auzit aceste cuvinte, a declarat că nu poate ascunde lumina pe care a primit-o, subliniind că cel care își ascunde talantul merită certare, conform învățăturilor Evangheliilor. Neînțelegând aceste vorbe, împăratul a poruncit să-i fie ridicate legăturile, dar Veniamin a continuat să își desfășoare activitatea. Aceasta l-a înfuriat pe împărat, care a ordonat torturi îngrozitoare, inclusiv introducerea de țepe ascuțite sub unghiile mâinilor și picioarelor sale, iar apoi o altă țeapă a fost folosită pentru a-i provoca dureri insuportabile. În cele din urmă, după un chin extrem, împăratul a ordonat să îi fie introdus un lemn noduros prin sezut, iar Veniamin și-a dat ultima suflare către Domnul.
Pomenirea altor sfinți
Tot în această zi, se sărbătorește și Sfântul Mucenic Antigon, care a suferit moarte martirică prin foc. De asemenea, se amintește și de Sfânta Nouă Muceniță Hrisi (Zlata), care și-a dat viața în anul 1795, în localitatea Slatina, aflată în eparhia Moglenilor. Zlata, cunoscută ca un „vas de aur al fecioriei și mireasă neprihănită a lui Hristos”, s-a născut în satul Slatena, situat la granița dintre Bulgaria și Serbia, într-o vreme în care Bulgaria se afla sub dominația turcească. Din tinerețe, Zlata a demonstrat un caracter puternic și o credință neclintită în Hristos.
Răbdarea și credința Sfintei Zlata în fața persecuției
Un tânăr turc, fascinant de frumusețea Sfintei Zlata, a decis să o răpească în timp ce aceasta aduna lemne. Deși a încercat să o seducă și să o convingă să se convertească la Islam, toate încercările sale au fost zadarnice. Când persuasiunea nu a avut efect, turcul a recurs la amenințări cu tortura.
Sfânta muceniță a demonstrat o tărie de neclintit, afirmând cu determinare că nu va renunța la Hristos, indiferent de suferințele la care ar putea fi supusă. Timp de șase luni, păgânii au încercat să o convingă să accepte noua religie, însă Zlata a rămas fermă în credința sa.
După eforturile lor eșuate, agresorii au recurs la amenințări împotriva familiei ei. Aceștia au încercat să o forțeze prin intermediul părinților și surorilor sale, amenințând că, în cazul în care nu o conving, vor fi supuși unor chinuri pe măsură. Părinții și surorile sale, plini de disperare, au început să plângă și s-au rugat să se lepede de Hristos „măcar de formă” pentru a scăpa de suferințe. Răspunsul Sfintei Zlata a fost clar: „Dacă mă ispitiți să mă lepăd de Hristos, nu mai sunteți familia mea. Îl am pe Domnul Iisus Hristos ca tată și pe Maica Domnului ca mamă, iar sfinții îmi sunt frați și surori!”
Văzând că nu pot slăbi credința Sfintei Zlata, musulmanii au început să o tortureze timp de trei luni, aplicându-i bătăi cu bâtele. Au continuat prin a-i jupui fâșii de piele de pe trup, făcând ca sângele ei să îmbibe pământul. În cele din urmă, au încins un fier în foc și l-au introdus prin urechea ei.
În apropierea locului în care Zlata suferea se afla duhovnicul ei, ieromonahul Timotei de la Mănăstirea Stavronikita din Muntele Athos. Ea a reușit să îi transmită un mesaj, cerându-i să se roage pentru ca ea să aibă puterea de a îndura suferința până la final. Duhovnicul a păstrat însemnări despre suferințele ei.
În cele din urmă, furioși că o femeie le-a rezistat, musulmanii au legat-o de un copac și au tăiat-o în bucăți. Sufletul său curat a fost primit de Domnul, care i-a dăruit două cununi: una a fecioriei și cealaltă a muceniciei. Creștinii au adunat cu evlavie sfintele ei moaște și le-au îngropat în secret. Sfânta Zlata a suferit pentru Hristos în anul 1795.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
