Comemorarea Sfinților Evlampie și Evlampia
Pe 10 ale acestei luni, este comemorat Sfântul Evlampie și sora sa, Sfânta Evlampia. Acești sfinți mucenici au trăit în vremea împăratului Maximian, în jurul anului 296, când Maxim domnea în orașul Nicomidia. În acea perioadă, un grup de creștini ascunși în munți l-au trimis pe Sfântul Evlampie în cetate pentru a le aduce pâine. În timpul misiunii sale, el a fost capturat de slujitorii idolatri. A fost adus în fața împăratului, unde s-a mărturisit ca fiind creștin. În loc să aducă jertfă idolilor, Evlampie a poruncit idolului Aris să cadă, iar acesta s-a prăbușit și s-a sfărâmat.
După ce a fost pedepsit, sora sa, Evlampia, a venit să-l roage să se roage pentru ea, dorind să mărturisească și ea credința în Hristos. A fost supusă la o probă, fiind aruncată într-o caldare cu apă clocotită, dar amândoi au rămas neîntrupați. Aceasta a avut ca rezultat convertirea a două sute de bărbați, care au fost decapitați împreună cu ei.
Comemorarea Sfinților Mucenici
În aceeași zi, sunt pomeniți și cei două sute de mucenici care au fost executați alături de Sfântul Evlampie. De asemenea, este sărbătorit și Părintele nostru Vasian. Acest preacuvios călugăr provenea din Siria și, în timpul împăratului Marcian, a venit la Constantinopol, unde a devenit cunoscut datorită faptelor și minunilor sale. Împăratul a ridicat o biserică în cinstea sa, care există și astăzi. Numărul ucenicilor săi a crescut până la trei sute, printre care se afla și Preacuvioasa Matroana. A trăit o viață dedicată lui Dumnezeu, aducând mulți la credință, iar la o vârstă înaintată, s-a mutat la cele veșnice.
Viața Preacuviosului Teofil
Tot în această zi, se pomenește și de Preacuviosul Teofil, marturisitorul. Acesta s-a născut aproape de Tiberiupol din părinți creștini. La vârsta de trei ani, a primit sfântul Botez, iar părinții săi l-au dus în muntele Selentiul, unde a primit binecuvântarea de la cuviosul părinte Ștefan. De atunci, el s-a dedicat învățăturii. La treisprezece ani, s-a întors la Preacuviosul Ștefan, care l-a întrebat de ce a venit la el. Teofil a răspuns că, inspirat de cuvintele sale, a lăsat totul pentru a-l căuta.
Cuviosul Ștefan, recunoscând dorința sa sinceră, l-a primit și l-a crescut în duhul călugăriei, instruindu-l în viața de nevoință. După trei ani, părintele a chemat egumenul lavrei și l-a dat pe Teofil în grija sa, unde acesta a fost tuns în monahism. Părinții săi nu au încetat să-l caute, încercând să-l găsească pe fiul lor ascuns.
Întâlnirea părinților cu egumenul
Părinții, aflând despre copilul lor, s-au dus la egumen, cerându-i insistent să le arate fiul. Egumenul, simțind o profundă tristețe, a ezitat să cedeze cererii lor. Totuși, observând durerea pe care o resimțeau, a cedat și l-a adus în fața lor. La vederea copilului, părinții au fost cuprinși de o emoție amestecată, plângând de bucurie, îmbrățișându-l și sărutându-l. Acest moment a fost atât de plin de emoție, încât putea să înveselească pe oricine, chiar și pe cel mai rece dintre oameni.
Promisiunea părinților și rugăciunea egumenului
După câteva zile de bucurie alături de fiul lor, părinții au realizat harul divin care se afla asupra lui și, cu jurământ, au promis egumenului că, la întoarcerea acasă, își doresc să își construiască o mănăstire, așa cum și-au dorit de mult timp. Conștienți că acest moment era propice, au decis să înceapă lucrările necesare. Egumenul, dorind să obțină un răspuns divin, a petrecut trei zile în rugăciune și post. La finalul acestei perioade, a rostit: „O, Doamne, minunat este tot ce faci!” Auzind un glas din cer, a primit porunca de a elibera copilul.
Întoarcerea bucuriei și construcția mănăstirii
Părinții, împreună cu câțiva frați din mănăstire, au luat copilul și s-au întors acasă plini de bucurie. În scurt timp, au reușit să construiască mănăstirea, unde Sfântul Teofil a trăit în liniște ca sihastru timp de câțiva ani.
Persecuția împăratului Leon
Însă, împăratul Leon, cunoscut pentru atacurile sale împotriva icoanelor, a ordonat ca Sfântul Teofil să fie adus înaintea sa. Sfântul a mărturisit credința sa în închinarea la sfintele icoane, iar împăratul a poruncit să fie bătut cu vine de bou. De asemenea, a ordonat să-i fie legate mâinile la spate și să fie dus pe calea care ducea la Niceea. Pe stâlpnicul Longin, a ordonat să-l întindă cu fața în sus pe pământ și să ardă icoanele deasupra capului său.
Judecata și suferințele Sfântului Teofil
Ajuns la Niceea, Sfântul Teofil a fost supus judecății. Împăratul, incapabil să suporte curajul și mustrările sale, a ordonat să fie întins pe doi stâlpi de lemn, iar carnea să-i fie sfâșiată cu vine de bou uscate. Văzând sângele curgând din el ca un izvor, împăratul s-a ridicat de pe scaun și a început să-l lovească pe sfânt peste obraz timp de multe ore. După ce a încetat să-l bată, a poruncit să fie încălțat cu încălțăminte din fier încins și să alerge înaintea sa.
Dialogul dintre Sfântul Teofil și consul
Umilit de suferințele sfântului, consulul l-a întrebat: „Numai tu, Teofil, și cei ca tine sunteți lipsiți de rațiune în închinarea la icoane?” Sfântul i-a răspuns: „Dacă vrei, să vedem ce spun Sfintele Scripturi pe această temă, știu că le cunoști bine. Dacă eu voi rămâne cu argumentele mele, voi renunța la închinarea icoanelor; dar dacă tu vei rămâne, vei dori să te închini lor?” Capetenia a răspuns: „Fără îndoială, așa să fie!”
Întrebările despre sfintele icoane
Astfel, sfântul a început să abordeze subiectul despre cinstirea și ordinea sfintele icoane. După ce a reușit să-l convingă pe capetenie, acesta a declarat că va încerca să-l înduplece pe împărat să urmeze acest raționament. Sfântul, simțind că nu și-a împlinit complet calea muceniciei, a resimțit totuși o bucurie datorită rănilor sale. Revenind la mănăstire, a adus mare bucurie fraților săi.
Mutarea la cele veșnice a unui duhovnic venerat
La scurt timp după ce s-a întors de la mărturisire la mănăstire, cunoscutul duhovnic, care a trăit o viață dedicată credinței și slujirii, s-a stins din viață. Cu o inimă plină de credință, el a reușit să organizeze lucrurile mănăstirii, să ofere învățătură și să binecuvânteze pe toți cei din jurul său. Acest moment a fost marcat de o adâncă tristețe, dar și de bucuria că s-a mutat către Domnul, pe care l-a iubit atât de mult. Așadar, ne amintim de el cu recunoștință, având convingerea că acum se află în prezența Celui care este slava noastră veșnică. Amin.
Cu ajutorul rugăciunilor lui, cerem, Doamne, milă și mântuire pentru noi. Amin.
