Sfanta Mucenita Filofteia
Sfanta Mucenita Filofteia a trăit în secolul al XIII-lea, în sudul Dunării, însă originile sale exacte, dacă erau românești sau bulgărești, rămân necunoscute. Numele ei, în limba greacă, înseamnă „iubitoare de Dumnezeu”. A fost omorâtă de tatăl său la doar 12 ani, datorită bunătății pe care o arăta față de cei nevoiași. Deși moaștele sale se află la Curtea de Argeș din secolul al XIV-lea, abia în 1950 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a decis să generalizeze cultul Sfintei Filofteia.
Istoria arată că moaștele Sfintei Filofteia au fost inițial transportate la Tarnovo, unde au rămas până în 1393. În acel an, Țaratul Bulgar a fost ocupat de turci, care au incendiat orașul. Pentru a le proteja de profanare, moaștele au fost mutați la Vidin, unde au stat o perioadă scurtă, probabil până în 1396. După înfrângerea armatelor creștine la Nikopole și crescând amenințarea turcă, moaștele au fost oferite domnitorului Țării Românești, Mircea cel Bătrân (1386-1418). Acesta le-a așezat în vechea ctitorie domnească cu hramul „Sf. Nicolae” de la Curtea de Argeș, care era pe atunci catedrală mitropolitană. Aceasta explică alegerea zilei de 7 decembrie ca zi de pomenire, imediat după ziua hramului.
După ce Neagoe Basarab a construit o nouă biserică, sfințită pe 15 august 1517, moaștele au fost așezate aici a doua zi, odată cu proclamarea canonizării Sf. Ierarh Nifon al Constantinopolului, prima canonizare recunoscută pe teritoriul nostru. Moaștele au rămas la Curtea de Argeș până în 1893, când, din cauza stării de degradare avansate a bisericii, au fost mutate în bisericile „Sf. Gheorghe” și „Adormirea Maicii Domnului” din localitate. În timpul Primului Război Mondial, din cauza apropierii frontului, moaștele au fost duse în paraclisul Mănăstirii Antim din București. După război, acestea au fost readuse la Curtea de Argeș, iar din 1949 se află în paraclisul acestei mănăstiri.
În tradiția populară, Sfanta Filofteia este cunoscută sub numele de Poitra lui Nicolae.
Sfântul Ambrozie de Milano
Sfântul Ambrozie s-a născut la începutul secolului al IV-lea într-o familie nobilă, tatăl său fiind deputatul imperial pentru Galia și Spania, iar mama sa, deși păgână, era creștină. După moartea tatălui, împăratul l-a numit reprezentant în provincia Liguria, având ca reședință Mediolanul (Milano de astăzi). După moartea Episcopului Milanului, a izbucnit o dispută între creștinii ortodocși și cei eretici, arieni, privind alegerea noului episcop. Sfântul Ambrozie a intrat în biserică pentru a restabili liniștea, iar un copil a strigat: „Ambrozie să ne fie episcop!” Această exclamație a fost interpretată ca voința divină, iar Ambrozie a fost ales arhiereu al eparhiei.
Într-o săptămână, Sfântul Ambrozie a primit Sfântul Botez, a parcurs toate treptele preoțești și a fost sfințit episcop. De pe scaunul arhieresc, el a întărit credința ortodoxă, a combătut ereziile, a îmbogățit bisericile, a predicat credința la păgâni, a scris lucrări de învățătură profundă și a fost un exemplu de viață creștină adevărată.
Sărbătoarea Sfantului Ambrozie și a altor sfinți
Dumnezeu, ca un adevărat pastor creștin, a inspirat compunerea cunoscutei cântări „Pre Tine Dumnezeule Te laudam”, întâlnită în slujba Te-Deum-ului. Sfantul Ambrozie a primit de la Dumnezeu haruri extraordinare, având capacitatea de a învia morții, a alunga demonii din oameni, a vindeca bolnavii de afecțiunile lor incurabile și a prezice viitorul. Acesta s-a stins din viață în dimineața Slăvitului Praznic al Învierii Domnului, în anul 397.
În această zi, de asemenea, ne amintim de următorii sfinți:
- Sfantul Neofit
- Sfantul Dometie
- Sfintii Isidor, Achepsima și Leon
- Cuviosul Amun cel din Nitria
- Sfintii mucenici Gain și Gaie
- Cei 300 de Sfinți Mucenici din Africa
