Pomenirea Moaștelor Sfântului Ioan Gură de Aur
Pe data de 27 a acestei luni, se face pomenirea aducerii moaștelor celui între sfinți părintele nostru Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului. Acest părinte dumnezeiesc, cunoscut și sub numele de Ioan Gură de Aur, a fost un mare luminător și învățător al lumii, recunoscut pentru curajul său în a denunța nedreptatea, fără a se lăsa influențat de rangul social al celor implicați.
Ioan Gură de Aur nu a ezitat să o confrunte pe împărăteasa Eudoxia în legătură cu fărădelegile sale, inclusiv abuzul asupra unei văduve pe nume Calitropia. Din această cauză, el a fost exilat de două ori din scaunul său, dar a fost adus înapoi la păstoriții săi. Cu toate acestea, a treia oară a fost trimis la Cucus, și ulterior dus la Aravissos și Pitius, orașe sărace și adesea atacate de isauri, vecinii lor. Acolo, în Pitius, acest mare părinte a fost chemat de Dumnezeu și s-a mutat la cele veșnice în anul 407. Moaștele sale au fost îngropate la Comane, alături de cele ale sfinților mucenici Vasilisc și Luchian.
La scurt timp după îngroparea sa, împăratul Arcadie și soția sa Eudoxia au părăsit această lume, iar fiul lor, Teodosie, a preluat tronul. Ulterior, Proclu, ucenicul și slujitorul lui Ioan Gură de Aur, a fost ales patriarh al Constantinopolului. În al patrulea an al patriarhatului său, după treizeci și trei de ani de la adormirea sfântului, Proclu a convins pe împăratul Teodosie să trimită porunca de a aduce moaștele sfântului. Totuși, Ioan Gură de Aur nu a dorit să fie înduplecat și a rămas nemișcat.
Teodosie a trimis o scrisoare de rugăminte adresată sfântului, în care se exprima dorința de a-l readuce în mijlocul lor. Mesajul său sublinia că, deși trupul sfântului era mort ca al altora, el a cerut iertare pentru greșelile sale și a solicitat ca sfântul să se dăruiască din nou poporului, aducând bucurie celor care îl venerau. Când scrisoarea a fost așezată pe racla sfântului, acesta s-a lăsat cu ușurință.
Purtătorii raclei au putut astfel să o ridice fără efort. Ajungând în apropierea Constantinopolului, împăratul, împreună cu senatul și patriarhul, au așteptat sosirea raclei cu trupul sfântului, care a fost cărată într-o corabie imperială. Totuși, o furtună violentă a izbucnit pe mare, iar celelalte corăbii s-au dispersat, cu excepția celei care transporta moaștele sfântului, care a fost condusă spre casa văduvei menționate anterior. Odată ce moaștele au fost returnate acesteia, marea s-a liniștit. Moaștele sfântului au fost inițial duse la biserica apostolului Toma, numită după Amantie, iar ulterior la biserica sfintei Irina, unde au fost așezate în sintronul său.
Minunile Sfinților și Răbdarea în Fața Încercărilor
Într-un moment de profundă reverență, s-a auzit strigătul mulțimii: „Primeşte-ţi scaunul tău, sfinte”. Racla cu sfintele moaște a fost așezată într-o caretă imperială și transportată la biserica marii Sfinți Apostoli. Aici, fiind plasată pe un tron sfințit, a răsunat un glas care a proclamat: „Pace tuturor”. Ulterior, racla a fost îngropată în altarul bisericii, unde rămâne și în prezent. În timpul slujbelor de Liturghie, se spune că au avut loc minuni semnificative, demonstrând astfel puterea divină de a mări pe cei care Îl slăvesc prin faptele lor.
Îndemnuri în Fața Greutăților
Referitor la exilul sfântului Ioan Gură de Aur, sunt relevante cuvintele sale adresate episcopului Chiriac, care și el se confrunta cu o situație similară: „Vino să-ți vindec durerea și să-ți risipesc negura gândurilor. Ce te întristează? Că iarna e aspră și furtuna care bântuie Biserica este amară? Știu și eu acest lucru, dar nimeni în afară de Dumnezeu nu poate să-l îndepărteze.” Ioan Gură de Aur a comparat furtunile vieții cu cele pe mare, menționând că adesea corăbierii, copleșiți de valuri, rămân neputincioși, plângând și tânguindu-se.
Însă, el le-a îndemnat să se roage Domnului nostru Iisus Hristos, care nu oprește furtunile prin meșteșug, ci le potolește cu o simplă amenințare. Chiar și atunci când rugăciunile par a nu fi ascultate, el a încurajat perseverența, subliniind că aceasta este voința lui Dumnezeu, care se îngrijeşte de mântuirea noastră. A adus în discuție și minunea celor trei tineri care, fiind aruncați în cuptor, au fost salvați de foc prin puterea divină, transformând cuptorul într-un loc de închinare.
Puterea Răbdării și Credinței
Ioan Gură de Aur a subliniat cum răbdarea drepților a transformat focul în rouă și a înduplecat tiranul să declare mărirea Dumnezeului lor. El a încurajat pe episcopul Chiriac să nu se descurajeze, aducându-și aminte de propria sa experiență în Constantinopol, unde a acceptat exilul cu credință. „Dacă este voința împărătesei să mă izgonească, să mă izgonească,” spunea el, „căci al Domnului este pământul și plinirea Lui.” Indiferent de încercările prin care a trecut, el a găsit inspirație în exemplele de credință ale profeților, precum Isaia și Daniel, care au demonstrat că, prin credință, chiar și cele mai dificile situații pot fi depășite.
Reflecții asupra suferinței și răsplății
În fața adversității, îmi amintesc de Ștefan, întâiul mucenic, care a suferit moartea prin ucidere cu pietre. Dacă cineva ar dori să-mi ia viața, mă gândesc la Ioan Botezătorul. Și dacă mi-ar lua averea, o voi accepta, căci „gol am ieșit din pântecele maicii mele și gol mă voi duce”. Mă ghidează și cuvintele apostolului care spune că „Dumnezeu nu caută la fața omului”. De asemenea, îmi aduc aminte că „dacă aș fi plăcut oamenilor, n-aș fi sluga lui Hristos”. David îmi oferă curaj când afirmă: „Grăit-am întru mărturiile Tale înaintea împăraților și nu m-am rușinat”. El ne amintește că „multe au meșteșugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au făcut din pizmă”.
Înțeleg că te îngrijorezi, frate Chiriac, pentru că cei care ne-au izgonit sunt onorați în comunitate, iar mulți îi însoțesc cu fast. Însă nu-ți aduci aminte de povestea bogatului și a lui Lazăr? Care dintre ei era sărăcit în această viață, iar care se bucura de belșug? Ce anume i-a adus lui Lazăr nefericirea? Nu l-a dus el în sânul lui Avraam, ca pe un erou și biruitor? Și ce i-a adus bogatului îmbrăcat în porfiră și vison bunăstare? Nimic. Unde sunt acum purtătorii lui de toiege? Unde sunt lăncierii și caii cu trăsurile de aur? Unde sunt prietenii care se bucurau la masa lui? Unde este masa regală? Nu este el legat, ca un tâlhar, dus la mormânt, purtându-și sufletul gol din această lume, strigând în van: „Părinte Avraame, miluiește-mă și trimite-l pe Lazăr să-mi ude vârful degetului în apă, căci mă mistuie setea?”
Bogatule păcătos, de ce îl chemi pe Avraam, pe care nu l-ai urmat în viața ta? Acesta a ospătat pe toți în casa sa, în timp ce tu nu ai avut grijă de niciun sărac. Nu este de plâns și jelit faptul că cel ce avea atâta bogăție nu a meritat măcar o picătură de apă? Fiindcă nu i-a oferit nici măcar fărâmiturile de la masa sa, acum nu primește nici o picătură de apă. În iarna acestei vieți, nu a semănat milostenie; vara a venit și nu a cules roadele. Rânduiala Stăpânului este clară: El a așezat față în față chinurile celor nelegiuiți și odihna celor drepți, pentru ca fiecare să se recunoască, iar fiecare mucenic să își cunoască tiranul care l-a persecutat.
Și pentru a confirma cele spuse, ascultă înțelepciunea: „Atunci, cu multă îndrăzneală, dreaptul va sta în fața celor ce l-au necăjit”. Asemenea unui călător ars de sete care ajunge la o fântână bună, sau unui flămând care se află în fața unei mese pline de bunătăți, dar este împiedicat să se atingă de ele, așa va fi și în ziua Judecății. Păcătoșii vor simți această durere profundă, fără a putea să-și potolească setea sau foamea.
Reflecții asupra suferinței și mângâierii
În încercarea de a-l întrista pe Adam, Dumnezeu l-a pus să muncească pământul în apropierea raiului, oferindu-i astfel posibilitatea de a privi locul dorit, de unde a fost izgonit, având astfel o durere constantă în suflet. De aceea, frate Chiriac, chiar dacă nu ne vom mai întâlni în această viață pentru a dialoga, în cealaltă viață nu va exista nimeni care să ne împiedice să ne reîntâlnim. Acolo, vom putea vedea și pe cei care ne-au izgonit, asemenea lui Lazăr care îl vedea pe bogat sau mucenicii care îi observau pe chinuitorii lor.
Nu te întrista, drag frate, ci amintește-ți de profetul Isaia, care ne îndeamnă să nu ne temem de batjocurile lor și să nu ne lăsăm învinși de ocările lor, căci așa cum lâna este devorată de molii, tot așa vor fi și ei distruși. Reflectează la Domnul Hristos, care în perioada copilăriei a fost izgonit și abandonat în Egipt, El fiind Cel ce susține lumea cu mâna Sa. Aceasta s-a întâmplat pentru a ne oferi un exemplu și o pildă, astfel încât să nu ne lăsăm copleșiți de suferințe.
Reamintește-ți și de patimile Mântuitorului, de ocările pe care le-a îndurat pentru noi. Unii dintre iudei îl numeau samaritean și bețiv, alții îl acuzau că este posedat de demon și mincinos, afirmând că „este un om mâncător și băutor de vin” și că „mărește demonii cu ajutorul domnului demonilor”. Cum au îndrăznit să-L arunce în râpă? Și cum au avut curajul să-L scuipe în față și să-I dea palme? Îl adăpau cu fiere și îi băteau capul cu o trestie, îmbrăcându-L cu o hlamidă regală și punându-I o cunună de spini pe cap, iar cei din jurul Lui Îi aduceau batjocuri de tot felul.
Cum L-au dus, gol, spre patimă și cum toți ucenicii L-au abandonat? Unul s-a lepădat de El, altul L-a vândut, iar ceilalți au fugit, lăsându-L singur în mijlocul mulțimii, adunate cu ocazia sărbătorii Paștelui. L-au răstignit ca pe un criminal, alături de făcătorii de rele, iar trupul Lui a rămas neîngropat până când unii au cerut să-L coboare de pe cruce pentru a-I oferi o înmormântare. Cum au răspândit apoi minciuni despre El, susținând că ucenicii L-au furat și că nu a înviat!
Amintește-ți și de Apostoli, care erau urmăriți din toate părțile și se ascundeau prin cetăți. Pavel s-a ascuns la o femeie care vindea mătăsuri, iar Petru s-a refugiat la un curelar, neavând curajul să se apropie de cei bogați. Totuși, mai târziu, toate s-au desfășurat în favoarea lor. De aceea, frate, nu-ți face inima rea.
Am auzit despre bârfitorul Arsachie, pe care împărăteasa l-a numit patriarh în locul meu. Acesta a creat neplăceri pentru frații și fecioarele care s-au împotrivit să se împărtășească cu el, iar mulți dintre aceștia au suferit în temnițe din cauza iubirii mele. Acest lup îmbrăcat în piele de oaie, care poartă doar haina de episcop, este cu adevărat un adulter, similar cu femeia căreia îi trăiește soțul, dar care caută iubirea altcuiva.
Reflecții asupra suferinței și a credinței
Într-o scrisoare emoționantă, un călugăr din Cucus își exprimă durerea și tristețea provocate de exilul său, simțind că a fost privat de locul său. El își adresează fratelui Chiriac, împărtășindu-i greutățile întâmpinate pe drum, dar subliniind că nu le-a lăsat să-l descurajeze.
La sosirea în Capadocia, călugărul a fost întâmpinat de un grup de sfinți părinți și monahii, care, plângând pentru soarta lui, au exprimat regretul că tăcerea lui Ioan este mai greu de suportat decât întunericul nopții. Aceste cuvinte l-au marcat profund, aducându-i o tristețe și mai mare, văzându-i pe ceilalți îndurerați din cauza suferinței sale.
Cu toate acestea, episcopul orașului l-a primit cu multă căldură, demonstrându-i dragoste și ospitalitate. Chiar și în fața greutăților, acesta și-ar fi dorit să-i ofere scaunul său, dacă ar fi fost posibil. Călugărul își încheie mesajul cu o rugăminte sinceră către fratele său, cerându-i să nu mai plângă pentru el și să-l pomenească în rugăciunile sale pentru a-i aduce alinare.
Pomenirea sfinților în această zi
În aceeași zi, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe mai mulți sfinți. Se face pomenirea sfintei Marciana, împărăteasa, recunoscută între Sfinții Apostoli, precum și a cuviosului Claudin, care a trecut la cele veșnice în pace. De asemenea, se comemorează și cuviosul Petru Egipteanul, care, la adânci bătrâneți, a părăsit această lume în liniște.
Un alt sfânt pomenit este noul mucenic Dimitrie, care a mărturisit credința în Constantinopol în anul 1784, întâmpinând sfârșitul prin sabia persecutorilor. Cu ajutorul rugăciunilor acestor sfinți, credincioșii cer mila și mântuirea de la Dumnezeu. Amin.
