Pomenirea Icoanei Nefăcute de Mână
În această lună, pe data de șaisprezece, se sărbătorește pomenirea aducerii Icoanei Nefăcute de Mână a Domnului nostru Iisus Hristos, provenind din cetatea Edesei, în splendidul Constantinopol, ocrotit de Dumnezeu.
Cererea lui Avgar
Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârșit multe minuni, iar vestea despre acestea s-a răspândit de-a lungul și de-a latul pământului, ajungând și la Avgar, domnitorul Edesei. Acesta dorea să-l întâlnească pe Iisus, însă nu putea să o facă din cauza unei boli incurabile, lepra neagră, care îi afecta întregul trup, provocându-i suferințe insuportabile. Pe lângă această afecțiune, Avgar mai suferea și de o boală cronică care îi provoca dureri severe la încheieturi, astfel că nu ieșea din casă și era necunoscut supușilor săi.
Scrisoarea lui Avgar
În timpul Sfintei Săptămâni, Avgar a redactat o scrisoare pe care a trimis-o printr-un anume Anania, îndrumându-l să picteze chipul lui Hristos, având în vedere că Anania era un meșteșugar priceput în arta picturii. În epistola sa, Avgar îi scria lui Iisus: „Avgar, domnul cetății Edesei, către Iisus, Mântuitorul nostru, care locuiești în Ierusalim, să te bucuri! Am auzit despre Tine și despre minunile pe care le săvârșești fără ajutorul vreunei ierburi. Se spune că deschizi ochii orbilor, că faci să umble ologii, cureți leproșii, alungi demonii și vindeci bolnavii, chiar și pe cei morți îi înviezi. Auzind toate acestea, am ajuns la concluzia că ești fie Fiul lui Dumnezeu, fie Dumnezeu Însuși. De aceea, Te rog să iei osteneala și să vii la mine, să-mi vindeci boala mea, și să fii alături de mine. Știu că iudeii se plâng de Tine și doresc să-ți facă rău; cetatea mea, deși mică, este plină de onoare și ne-ar oferi un loc de liniște.”
Călătoria lui Anania
Anania s-a dus la Ierusalim pentru a-i înmâna Domnului epistola lui Avgar, având grijă să observe cu atenție. Din cauza mulțimii adunate, nu a reușit să se apropie ușor de Iisus. Astfel, s-a urcat pe o piatră mai înaltă pentru a-l putea vedea mai bine și a început să noteze asemănările pe care le observa. Totuși, nu a reușit să capteze chipul lui Iisus, deoarece acesta apărea cu o față diferită și cu o înfățișare schimbată. Domnul, cunoscând gândurile ascunse ale inimii, a revelat ceea ce se desfășura în secret.
Minunea Icoanei
Iisus a cerut apă pentru a se spăla, iar Anania i-a adus o mahramă cu patru colțuri. După ce s-a spălat, Iisus a șters cu ea fața sa dumnezeiască. Într-o minune uimitoare, chipul său s-a întipărit pe mahramă. Apoi, Iisus i-a încredințat lui Anania mahrama, spunându-i să o ducă lui Avgar.
Epistola lui Avgare
Avgare a primit o epistolă cu un mesaj profund: „Fericit ești, Avgare, că nu M-ai văzut și ai crezut în Mine. Este scris că cei ce M-au văzut nu vor crede în Mine, iar cei care nu M-au văzut, aceia vor crede și vor trăi.” Referitor la cererea ta de a veni la tine, trebuie să știi că voi împlini toate cele pentru care am fost trimis. După ce voi împlini aceste lucruri, mă voi sui la Tatal, Cel ce M-a trimis. Când mă voi sui, îți voi trimite pe unul dintre ucenicii Mei, anume Tadeu, care îți va vindeca boala, îți va oferi viață veșnică și pace, atât ție, cât și celor care sunt cu tine. Cetatea ta va fi întărită astfel încât dușmanii să nu poată avea putere asupra ei.”
La finalul epistolei erau șapte peceti, marcate cu litere evreiești care se traduceau astfel: „Teu Tea, Tion Tavma”, adică: „Fața lui Dumnezeu, minune dumnezeiască.”
Vindecarea lui Avgare
După primirea acestei epistole, Avgare l-a întâmpinat pe Anania cu bucurie, închinându-se cu evlavie înaintea sfintei și pururea curate Icoane a Domnului. Cu credință sinceră, Avgare s-a vindecat de boala sa, rămânând doar o mică urmă de lepră pe frunte. După patimile mântuitoare ale lui Hristos și după înălțarea Lui la cer, Sfântul Apostol Tadeu a venit la Edesa, unde l-a botezat pe Avgare în scaldătoarea Botezului, împreună cu toți cei din subordinea sa, în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Astfel, Avgare a ieșit din apă curățit de toată lepra.
Cinstirea Icoanei
De atunci, Avgare a început să cinstească în mod deosebit acea dumnezeiască asemănare a Chipului Domnului. Văzând că este important ca toată lumea să o cinstească, a decis să ridice un chip de zeu, dar a sfărâmat acel chip și a pus în locul lui Icoana nefacută de mâini a Mântuitorului, înfrumusețând-o și adăugând următoarele cuvinte: „Hristoase Dumnezeule, cel ce nădăjduiește întru Tine, nu va fi trecut cu vederea niciodată.” A dat poruncă ca toți cei care intră pe acea poartă să aducă cinstirea cuvenită Icoanei lui Hristos și abia apoi să pătrundă în cetate.
Această poruncă a fost respectată cât timp Avgare și fiul său au trăit. Însă, după ce nepotul său a devenit domnitor, acesta a abandonat credința dreaptă și s-a întors la idolatrie, hotărând să ridice un idol deasupra porții Edesei și să dărâme Icoana lui Hristos. Însă, episcopul cetății, cunoscând acest plan dintr-o revelație divină, a luptat cu hotărâre. Fiindcă locul unde se afla Icoana era rotund, el a aprins o candelă înaintea acesteia, a așezat o cărămidă în fața ei și a zidit-o cu var, astfel încât nu mai era vizibilă. Văzând că Icoana a dispărut din vedere, dușmanul a renunțat la planurile sale.
A trecut mult timp, iar oamenii au uitat unde era ascunsă această dumnezeiască Icoană.
Icoana și Mântuirea Edesei
În vremea când Osroe, împăratul persilor, prăda cetățile și orașele din Asia, a ajuns și la Edesa, unde a declanșat un asediu temut de locuitorii cetății. Aceștia, cu frica în suflet, s-au întors către Dumnezeu, rugându-L cu lacrimi pentru ajutor. Într-o noapte, episcopul Eulalie a avut o viziune: o femeie preaslăvită i s-a arătat și i-a spus că, dacă va lua chipul dumnezeiesc al Mântuitorului, ascuns deasupra unei porți, va primi ajutor divin. Urmând indicațiile ei, episcopul a săpat în acel loc și a descoperit o icoană nestricată și o candelă aprinsă, care strălucea chiar și după atâția ani. Împărtășind descoperirea cu cetățenii, aceștia au fost cuprinși de o bucurie imensă.
Episcopul a luat icoana și, după ce a făcut o liturghie de mulțumire, s-a îndreptat spre locul unde persii atacau cetatea. Pe măsură ce s-au apropiat, el a picurat ulei din candelă în focul care amenința să distrugă orașul, iar flăcările au mistuit inamicii. Atunci când episcopul s-a îndreptat spre pădurea unde se afla incendiul, un vânt puternic s-a ridicat, întorcând flăcările împotriva celor care le provocaseră. Astfel, Edesa a fost salvată de dușmanii săi prin mila lui Hristos și prin apariția preasfântului Chip nefacut de mână.
Aducerea Icoanei la Constantinopol
După mulți ani, împăratul roman Lacapenos, cunoscut și sub numele de Porfirogenit, care domnea împreună cu ginerele său Constantin, fiul împăratului Leon cel Înțelept, a decis să aducă la Constantinopol sfânta mahramă ce purta Chipul nefacut de mână al lui Hristos. Aceasta a fost adusă din Edesa, oraș aflat sub ocupația saracinilor, împreună cu întreaga Siria. Aducerea a fost organizată de împăratul Lacapenos, care dorea să îmbogățească cetatea imperială cu această icoană. Astfel, el a trimis mai multe mesaje la Edesa, cerând această reprezentare dumnezeiască de la Amira, promițând în schimb despăgubiri financiare, eliberarea prizonierilor și abținerea de la atacuri ostile asupra creștinilor.
După ce s-au înțeles, Amira a permis aducerea icoanei. Episcopii din Samosata, Edesa și alții, cu frică de Dumnezeu, au preluat Sfânta Icoană și o epistolă scrisă de Hristos, pornind spre Constantinopol. Pe drum, au avut parte de minuni nespuse. La sosirea la biserica Născătoarei de Dumnezeu, cunoscută sub numele de cea a lui Eusebiu, mulți bolnavi s-au apropiat cu credință și s-au vindecat de diverse afecțiuni. Un demonizat a strigat: „Ia-ți, Constantinopole, gloria și bucuria!”, iar imediat s-a vindecat.
În data de 15 august, în anul 959 de la Hristos, în timpul domniei lui Lacapenos, arhiereii care aduceau Sfânta Icoană au ajuns la biserica Născătoarei de Dumnezeu din Vlaherne, marcând un moment important pentru credința creștină.
Primirea Icoanei lui Hristos
Icoana lui Hristos a fost întâmpinată cu profundă venerație, onorată și primită cu bucurie atât de împărat, cât și de domnitor și de întregul popor. În ziua următoare, pe data de 16, după ce s-au sărutat și s-au închinat, patriarhul Teofilact, împreună cu tinerii împărați, a ridicat Icoana pe umeri, deoarece cel mai în vârstă nu a putut participa din cauza slăbiciunii. Toți cei mai de seamă și întreaga comunitate bisericească au însoțit această ceremonie cu mare cinste, până la poarta de aur. De acolo, Icoana a fost purtată cu cântări, laude și făclii aprinse, ajungând la celebra și grandioasa biserică a Înțelepciunii lui Dumnezeu. Acolo, având parte de cinstirea cuvenită, s-au îndreptat spre palatele împărătești, iar în biserica Născătoarei de Dumnezeu, cunoscută sub numele de Farul, au așezat cinstitul și sfântul Chip al Domnului nostru Iisus Hristos, a cărui slavă durează în veci. Amin.
Pomenirea Sfântului Mucenic Diomid
În aceeași zi, se face pomenirea Sfântului Mucenic Diomid, originar din Tarsul Ciliciei, dintr-o familie de renume. Acesta, devenind mai bun prin voința divină, a învățat arta medicinii, ajutându-i pe toți cei care se prezentau la el, îmbunătățind sufletele cu credința dumnezeiască și vindecând trupurile prin priceperea sa. În timpul domniei împăratului Diocletian, a părăsit Tarsul și s-a mutat la Niceea, în Bitinia, unde a continuat să ajute pe toți cei care veneau la el. Însă, a fost denunțat împăratului. Atunci când soldații au venit să-l captureze, au descoperit că sfântul și-a dat duhul Domnului, astfel că i-au tăiat capul și l-au dus împăratului. Din cauza nemilostivirii cu care s-au comportat cei care i-au luat viața, au orbit imediat. Împăratul a poruncit să fie reîntors capul la trup, iar se spune că cei care orbisera și-au recăpătat vederea în momentul în care capul a fost așezat la locul său.
Pomenirea altor sfinți
În această zi se mai pomenește și Sfântul Herimon, care a trecut la cele veșnice în pace, precum și revenirea fântânii de agheasmă din biserică. De asemenea, se remarcă și cutremurul ce a venit asupra oamenilor în acele vremuri, din care Dumnezeu, Iubitorul de oameni, ne-a mântuit. Tot în această zi se face pomenirea Sfântului Mucenic Alcibiad, care și-a dat sfârșitul prin foc, și a Sfântului noul Cuvios Mucenic Nicodim de la Meteora, care a mărturisit pentru credință în anul 1551. De asemenea, este pomenit și Cuviosul Gherasim cel Nou din Cefalonia, care a părăsit această lume în pace.
Viața Sfântului Gherasim
Saintul Gherasim, Noul Ascet din Cefalonia, s-a născut în satul Trikkala din Peloponez și a devenit călugăr tânăr în insula Zacinto. Ulterior, a fost shimnic la Muntele Athos, unde a fost ucenic al ascetilor din acea zonă. După ce a fost binecuvântat de stareții săi, a călătorit la Ierusalim pentru a venera Mormântul Purtător de Viață al Mântuitorului. După ce a vizitat numeroase locuri sfinte, inclusiv Muntele Sinai, Antiohia, Damascul, Alexandria și Egiptul, s-a întors la Ierusalim, unde a devenit aprinzătorul candelelor de la Mormântul Domnului. Gherasim a fost hirotonit diacon și apoi preot de către Patriarhul Ierusalimului, Gherman, între anii 1534 și 1579, și a continuat să își mențină datoria cu devotament.
Viața Cuviosului Gherasim
Cuviosul Gherasim, un discipol al ascetismului, s-a retras în Iordania pentru a trăi în singurătate, petrecând patruzeci de zile fără odihnă. După ce a primit binecuvântarea Patriarhului pentru viața sa în pustie, s-a mutat la Zacinto, unde a dus o viață de sihastrie, hrănindu-se exclusiv cu vegetale. După cinci ani, a fost îndrumat să se stabilească pe insula Cefalonia, unde a locuit într-o peșteră.
Acolo, Cuviosul Gherasim a restaurat o biserică în localitatea Omala și a înființat o mănăstire de maici. În decursul a treizeci de ani, a dus o viață de neîncetată suferință și priveghere, rugându-se în genunchi, cu fața plecată la pământ. Datorită devotamentului său, a primit un dar extraordinar: abilitatea de a vindeca bolnavii și de a alunga duhurile necurate.
Când a împlinit 71 de ani, Cuviosul Gherasim a avut premoniția că moartea îi era iminentă. A binecuvântat maicile din mănăstire și a adormit în pace în ziua de 15 august 1579. Două ani mai târziu, mormântul său a fost deschis, iar sfintele sale moaște au fost găsite intacte și emanând un parfum plăcut, având puterea de a vindeca.
Din cauza coincidenței cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care se celebrează pe 15 august, Cuviosul Gherasim este sărbătorit pe 16 august. Această zi marchează și descoperirea sfintele sale moaște în anul 1581.
Pomenirea Sfântului Mucenic Stamatie
În aceeași zi, este comemorat și Sfântul noul Mucenic Stamatie, originar din Volos, care și-a mărturisit credința în Constantinopol în anul 1680, sfârșind prin decapitare. Stamatie, acuzat pe nedrept că ar fi acceptat convertirea la islam, a avut curajul să declare că este creștin. Astfel, a fost adus în fața vizirului, iar după ce a continuat să mărturisească pe Hristos, a fost condamnat la moarte, fiind decapitat în fața palatului, în ziua de 15 august, în apropierea bisericii Sfânta Sofia.
Pomenirea Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu și a fiilor săi
Tot pe 15 august, se face pomenirea Sfinților Martiri, inclusiv a Binecredinciosului Voievod Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache, care au suferit pentru Hristos în anul 1714. Constantin Brâncoveanu s-a născut în 1654, provenind dintr-o familie nobilă. Deși a rămas orfan de tată din copilărie, a fost crescut de unchiul său, stolnicul Constantin Cantacuzino, care i-a asigurat o educație aleasă.
Datorită priceperii și înțelepciunii sale, Constantin a obținut funcții de conducere și a fost cinstiti de contemporanii săi. După murirea voievodului Șerban Cantacuzino în octombrie 1688, Constantin Brâncoveanu a fost ales domn al Țării Românești, fiind uns de mitropolitul Teodosie. Cu ajutorul lui Hristos, a condus țara cu înțelepciune și răbdare, fiind îmbogățit cu daruri divine.
Domnia lui Constantin Brâncoveanu și Mărturisirea Credinței
În veacurile trecute, voievodul Constantin Brâncoveanu a început o domnie măreață, lăsând moștenire o bogată tradiție spirituală. Printre cele mai notabile realizări se numără ctitorirea Mănăstirii de la Hurezi, unde și-a găsit locul de veșnică odihnă. Acesta a construit numeroase biserici și mănăstiri pe întreg teritoriul Țării Românești, demonstrându-și astfel evlavia și milostenia față de credincioși.
Darnicia lui nu s-a limitat la hotarele țării, ci s-a extins și asupra românilor din Moldova și Transilvania. De asemenea, a oferit ajutoare semnificative credincioșilor aflați în suferință pe meleagurile din Siria, Caucaz și Arabia, precum și în locurile sfinte din Răsărit.
Captivitatea și Martiriul
În Săptămâna Patimilor din anul 1714, sultanul Ahmed al III-lea a trimis oaste turcească pentru a-l captura pe Constantin Vodă, împreună cu fiii și ginerii săi. Aceștia au fost duși la Poarta înaltă, unde au fost supuși la chinuri cumplite timp de patru luni. Voievodul și fiul său cel mare au îndurat suferințe inimaginabile fără a renunța la credința lor ortodoxă.
După aproape 25 de ani de domnie strălucită, Constantin Brâncoveanu și cei patru fii ai săi — Constantin, Ștefan, Radu și Matei —, împreună cu sfetnicul său Ianache, au fost martirizați pentru credința lor. Aceștia și-au primit coroana sfințeniei în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului, pe 15 august 1714, în Constantinopol.
Înmormântarea și Moștenirea
Trupurile martirizate au fost aruncate în mare de necredincioși, dar au fost salvate de creștini milostivi care le-au îngropat cu evlavie nu departe de Constantinopol, în insula Halchi, în biserica mănăstirii Maicii Domnului. Osemintele Sfântului Voievod Martir au fost aduse în țară în anul 1720 de către doamna Marica, soția sa, și au fost înmormântate în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București, ctitoria sa.
În prezent, lumina candelei care arde la mormântul Voievodului ne amintește de jertfa și credința sa. Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
