Teatrul și Apelul Vremurilor Noastre
Este teatrul capabil să perceapă strigătul disperat al vremurilor actuale, într-o lume în care cetățenii sunt privați de resurse, închiși în celulele unei realități virtuale și retrasi într-o izolare sufocantă? Într-un univers populat de existențe robotizate, sub un sistem totalitar ce controlează și reprimă toate aspectele vieții, teatrul se întreabă dacă îi pasă de distrugerea mediului înconjurător, de schimbările climatice, de pierderile masive ale biodiversității, de poluarea oceanelor, de topirea calotelor glaciare și de incendiile forestiere din ce în ce mai frecvente, precum și de fenomenele meteorologice extreme. Are teatrul potențialul de a deveni un actor activ în ecosistemul social?
De-a lungul anilor, teatrul a observat impactul activităților umane asupra planetei, dar se confruntă cu dificultăți în a aborda aceste probleme. Este teatrul preocupat de condiția umană, așa cum se conturează aceasta în secolul XXI, când cetățeanul este influențat de interese politice și economice, de rețele media și de grupuri de opinie? Într-o eră în care rețelele sociale facilitează comunicarea, ele oferă totodată o distanță de siguranță față de Celălalt, generând o frică copleșitoare față de diferențe și străini. Poate teatrul să servească drept un spațiu de coexistență a diversităților, fără a ignora traumele sângerânde ale societății?
Această traumă ne îndeamnă să reconstruim mitul. Așa cum afirmă Heiner Müller, „Mitul este un agregat, o mașină la care se pot conecta mereu alte și alte noi mașini. El transportă energia până când viteza crescândă va face să explodeze câmpul cultural.” Oare teatrul poate, prin lumina reflectoarelor sale, să dezvăluie traumele sociale și să nu se mai prezinte într-o lumină falsă?
Aceste întrebări nu pot avea răspunsuri definitive, deoarece teatrul există și persistă datorită întrebărilor fără răspuns. Întrebări provocate de Dionisos, ce parcurge locul său de naștere, arena teatrului antic, continuându-și călătoria ca refugiat prin peisaje de război, chiar și în această zi specială, dedicată teatrului. Să privim în ochii lui Dionisos, zeul extatic al teatrului și al mitului, care îmbină trecutul, prezentul și viitorul. Acesta, copilul născut din Zeus și Semele, reprezintă identități fluide, bărbat și femeie, mânios și blând, divin și animalic, aflat la limita dintre nebunie și rațiune, ordine și haos, un acrobat pe marginea vieții și morții.
Dionisos pune o întrebare ontologică esențială – ce înseamnă toate acestea? – o întrebare care îndeamnă creatorii să exploreze mai profund rădăcina mitului și complexitatea enigmei umane. Astfel, avem nevoie de noi căi narative care să cultive memoria și să genereze o nouă responsabilitate morală și politică, pentru a ieși din dictatura multiformă a actualului Ev Întunecat.
