Pomenirea Sfinților Mucenici în Calendarul Ortodox
Pe 10 decembrie, credincioșii ortodocși îi pomenesc pe sfinții mucenici Mina Calicheladu, Ermogen și Evgraf. Acești sfinți au trăit în timpul domniei împăratului Maximian. Într-o perioadă de neliniște în Alexandria, împăratul a decis să trimită pe Mina, un om învățat și priceput în arta vorbirii, să ofere răspunsuri locuitorilor. Mina, originar din Atena, a reușit nu doar să lămurească situația, ci și să întărească credința creștinilor, tămăduind mulți oameni bolnavi.
Împăratul, aflând despre succesul lui Mina, a trimis pe Ermogen, prefectul, cu porunca de a-l constrânge să renunțe la credința creștină. Mina a fost adus înaintea judecătorului, dar a refuzat să se lepede de Hristos, fiind supus la diverse torturi. Spectator fiind la răbdarea sa, Ermogen a fost convins de credința lui și s-a convertit, fiind botezat de Mina, iar ulterior a fost hirotonit episcop.
Împăratul, descoperind aceasta, i-a supus pe amândoi la suferințe teribile, pe care sfinții le-au îndurat cu ajutorul divin. Sfântul Evgraf, scriitorul lui Mina, a mărturisit cu curaj și a criticat împăratul, ceea ce a dus la uciderea sa prin sabia acestuia. Mina și Ermogen au murit de asemenea, fiind uciși de slujitorii împăratului. Moaștele sfinților au fost ulterior duse la Constantinopol, unde continuă să săvârșească minuni.
Pomenirea Sfântului Ghemel
În aceeași zi, este pomenit și Sfântul Ghemel, un mucenic care a fost martirizat pe cruce în timpul împăratului Iulian Apostatul. Într-o vizită la Ancira, acesta a mărturisit credința în Hristos în fața împăratului, ceea ce a dus la torturarea sa. A fost legat cu o cingătoare de fier și dus pe drum, iar în orașul Edessa, a fost supus unor chinuri extreme.
Chiar și în cele mai cumplite suferințe, Ghemel a avut parte de o întâlnire providențială cu un preot care l-a botezat. După botez, a fost complet vindecat, iar din cer a primit un mesaj divin care îl lăuda pentru suferințele sale. Această zi este astfel marcată de comemorarea acestor sfinți care au demonstrat o credință neclintită în fața persecuțiilor.
Răstignirea și Pomenirea Cuviosului Toma Defurchinu
După ce a fost adus din nou în fața împăratului, acesta a poruncit să fie răstignit pe cruce. Așa s-a încheiat viața lui, iar rugându-se, și-a dat duhul lui Dumnezeu. Credincioșii, cu multă evlavie, i-au coborât trupul de pe cruce și l-au îngropat cu cinste în pământ.
În aceeași zi, este pomenit și Cuviosul Părintele nostru Toma Defurchinu. Toma provenea dintr-o zonă situată la poalele muntelui Chimeneu, iar părinții săi erau oameni obișnuiți, dar care aveau tot ce le era necesar pentru trai. Încă din copilărie, el disprețuia lucrurile lumești și era atras de viața călugărească, însoțindu-se de multe ori de tatăl său la mănăstiri. Acest lucru l-a ajutat să deprindă virtutea și să învețe Sfintele Scripturi de la un dascăl din acele locuri sfinte. În scurt timp, el a reușit să învețe Psaltirea, cuvintele apostolilor și întreaga slujbă bisericească. Astfel a început viața sa virtuoasă.
Odată ce a crescut, Toma a îmbrăcat haina călugărească și a pornit să lupte împotriva vrăjmașilor duhovnicești. În acea perioadă, unul dintre mai-marii Constantinopolului, pe nume Galolict, a construit o mănăstire lângă râul Sangarin. El a informat episcopul locului și l-a rugat să aleagă cei mai învățați monahi din mănăstirile aflate sub jurisdicția sa pentru a-i așeza în noua mănăstire. Episcopul a acceptat și l-a sfătuit pe Galolict să-l numească stareț pe fericitul Toma, cunoscut pentru îndelunga sa virtute și înfrânare.
Toma a condus mănăstirea timp de mulți ani. Deși se ascundea de oameni prin smerenia sa, devenise cunoscut pentru virtțile sale. Totuși, el suferea din cauza vizitelor frecvente ale celor care veneau la el. Astfel, a decis să aleagă un alt stareț dintre frații mănăstirii și, însoțit de rugăciunile acestora, s-a retras într-un loc liniștit la poalele unui munte.
Într-o zi, doi mireni foarte evlavioși au venit la el, cerându-i să-i tundă călugări și să devină ucenicii săi. Toma, recunoscându-i ca pe niște trimiși ai lui Dumnezeu, i-a îmbrăcat în haine sfințite și le-a dat numele Ioan și Petru, asemenea primilor ucenici ai lui Hristos. Împreună cu aceștia, Toma se dedica rugăciunilor stăruitoare către Domnul.
Însă, diavolul nu a lăsat lucrurile în pace. A început să-l tortureze pe Cuviosul Toma cu o mulțime de țânțari, care l-au asediat timp de trei ani; apoi a trimis muște mari, care l-au chinuit tot pentru trei ani; și în final, a trimis furnici, care l-au deranjat din nou timp de tot atâtea ani. Văzând că Toma îndura toate aceste suferințe fără a se plânge, diavolul a trimis și o mulțime de șerpi care îl înconjurau și se încolăceau în jurul lui. Cu toate acestea, sfântul a răbdat și această încercare.
Când un balaur înfricoșător s-a pus în calea sa, împiedicându-l să săvârșească Sfânta Liturghie, sfântul, după ce a împlinit slujba, a continuat să reziste cu credință neclintită.
Înfruntarea Sfântului împotriva balaurului
Într-o zi, un cuvios a renunțat la veșmintele sale preoțești și a ieșit afară fără frică, adresându-se balaurului: „Urmează-mă, fiară, pentru a vedea sfârșitul tău, sub ocrotirea lui Dumnezeu!”. Fiara, apucându-se de poalele mantiei sale, a fost trasă de cuvios. După ce s-a îndepărtat rapid, sfântul a ajuns la o prăpastie, înconjurată de munți, unde a stat la rugăciune.
Printre cuvintele sale, a adăugat: „Doamne, Cel ce ai spus că cei ce cred în Tine vor călca peste șerpi și scorpii, îngăduie-mi și mie, cel mai mic, să calc peste această fiară!”. Imediat ce a rostit aceste cuvinte, balaurul s-a ridicat și s-a prăbușit în prăpastie, iar munții de pe cele două margini au căzut peste el, umplând prăpastia și transformând-o într-un teren plan. Astfel, șerpii care se aflau în chilia sfântului au fost atrași la locul unde a pierit balaurul și au fost devorați de păsările cerului.
Harul și retragerea Cuviosului
După aceste întâmplări, cuviosul s-a eliberat de ispitele care îl împovărau și a primit de la Dumnezeu darul vindecărilor și al prezicerilor. Cu toate acestea, el a continuat să se supună unor nevoințe pustnicești și, dorind liniștea, a decis să se retragă în cele mai pustii colțuri ale munților. L-a desemnat pe Ioan stareț al mănăstirii și i-a arătat lui Petru harul vederii de dinainte.
După ce a aranjat toate treburile comunității sale, cuviosul Toma a plecat într-un loc sălbatic, neafectat de pașii oamenilor, unde a trăit singur, asemenea unei păsări, și a postit neîncetat. În momentele în care un frate cădea în vreo primejdie sufletească, el îi cerceta pe cei din comunitate, oferindu-le îndrumări mântuitoare, apoi se retrăgea din nou în acel loc de liniște.
Sfârșitul Vieții Cuviosului
Trăind astfel mulți ani și ajungând la o vârstă înaintată, trupul său s-a slăbit, iar el și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu. În aceeași zi, se pomenește și Sfântul Mucenic Teotecn, care a murit prin sabie, precum și Sfântul Mucenic Marian, care a fost omorât cu pietre, și Sfântul Eugeniu, care a întâmpinat aceeași soartă. Cu rugăciunile lor sfinte, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
