Procedura Succesiunii: Notariat vs. Instanță
Succesiunea poate fi realizată fie la notariat, fie prin intermediul instanței de judecată. De obicei, opțiunea pentru notariat este preferată datorită costurilor mai reduse și a timpului mai scurt necesar pentru finalizare. Dacă succesiunea nu se încheie în termen de doi ani de la decesul persoanei a cărei moștenire se împărțea, moștenitorii sunt obligați să plătească, pe lângă cheltuielile notariale, și un impozit de 1% din valoarea bunurilor moștenite.
Definiția Moștenitorului
Conform Codului civil, „cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea”. De asemenea, „prin succesibil se înțelege persoana care îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru a putea moșteni, dar care nu și-a exercitat încă dreptul de opțiune succesorală”. Astfel, un moștenitor este persoana care acceptă moștenirea și participă la dezbaterea acesteia.
Termenul pentru Acceptarea Moștenirii
Termenul pentru opțiunea succesorală este de un an de la deschiderea moștenirii, adică de la momentul decesului. Pentru a fi considerată moștenitor, o persoană trebuie să accepte moștenirea, fie în mod expres, fie tacit, în termen de un an de la deces. Cei care finalizează dezbaterea succesiunii în termen de doi ani au avantajul scutirii de impozit, conform Codului fiscal, care stipulează că „pentru transmisiunea dreptului de proprietate și a dezmembrămintelor acestuia cu titlul de moștenire nu se datorează impozitul prevăzut la alin. (1) dacă succesiunea este dezbătută și finalizată în termen de 2 ani de la data decesului autorului succesiunii”. În cazul în care procedura nu este finalizată în acest interval, moștenitorii sunt datori cu un impozit de 1% calculat la valoarea masei succesorale.
Modalități de Acceptare a Moștenirii
Acceptarea moștenirii poate fi expresă sau tacită. Codul civil definește acceptarea expresă ca fiind momentul în care succesibilul își asumă explicit titlul de moștenitor printr-un document autentic sau sub semnătură privată, printr-o declarație la notar. Acceptarea tacită apare atunci când succesibilul realizează un act pe care nu l-ar putea efectua decât în calitate de moștenitor.
Acte care Implică Acceptarea Tacită
Codul civil stipulează că actele de dispoziție juridică referitoare la moștenire implică acceptarea tacită a acesteia. Exemplele de astfel de acte includ: înstrăinarea, cu titlu gratuit sau oneros, a drepturilor asupra moștenirii; renunțarea, chiar gratuită, în favoarea unuia sau mai multor moștenitori; și renunțarea la moștenire, cu titlu oneros, în favoarea tuturor comoștenitorilor. De asemenea, acte de administrare definitivă sau folosință a unor bunuri din moștenire pot fi considerate ca acceptare tacită a moștenirii.
