Numiri în conducerea Drumuri Județene Constanța SA
Florian Constantin Andrei a fost numit director general interimar al Drumuri Județene Constanța SA, în urma unei ședințe extraordinare a Consiliului de Administrație desfășurată astăzi. Această decizie a fost adoptată cu unanimitate de voturi, iar mandatul său provizoriu va fi semnat în cursul zilei de mâine, oferindu-i puteri depline în exercitarea funcției.
În cadrul aceleași întâlniri, a fost numită și Petcu Monica-Mirela ca Director Economico-Financiar. Aceasta a mai ocupat anterior aceeași funcție și este parte din echipa societății din anul 2006.
Consiliul a aprobat, de asemenea, Regulamentul de Organizare și Funcționare, precum și Codul de Etică asociat acestuia. În ședințele viitoare, se va discuta despre noul statut al societății. De asemenea, s-au început discuțiile pentru contractarea unor servicii externe de audit, care vor verifica activitatea societății până la numirea noului Consiliu de Administrație.
O altă temă abordată a fost necesitatea obținerii documentelor justificative pentru debitele neîncasate, estimate la aproximativ 9 milioane lei, în vederea demarării procedurii de recuperare a creanțelor. Finalizarea numirii celor doi directori este considerată crucială pentru consolidarea echipei și revigorarea activității societății.
Florian Constantin Andrei își va începe mandatul oficial pe 20 septembrie 2024, devenind persoana de contact în relațiile cu terții, inclusiv cu instituțiile media.