Interviu cu Mihaela Pundiche, medic primar chirurgie generală
Mihaela Pundiche este un medic primar în domeniul chirurgiei generale, având o specializare în flebologie, ramură a medicinei dedicată tratării afecțiunilor sistemului venos. De-a lungul carierei sale de 27 de ani, a reușit să transforme multe mentalități și să îmbunătățească percepția privind statutul femeilor în acest domeniu dominat de bărbați. Pundiche se arată hotărâtă să contribuie la schimbarea sistemului, astfel încât chirurgii femei să obțină recunoașterea meritată în ierarhia profesională.
Pasiunea pentru medicină
Reporter: Ce v-a inspirat să alegeți cariera în medicină? A avut familia un rol important în această alegere?
Mihaela Pundiche: M-am născut la Constanța, pe 12 noiembrie 1971, într-o familie de aromâni, unde am fost educată în spiritul valorilor precum loialitatea, sinceritatea, moralitatea și empatia. Cred că pasiunea mea pentru medicină provine dintr-o chemare divină. Nu am considerat niciodată alte opțiuni; medicina a fost singura direcție pe care am dorit să o urmez. La o vârstă fragedă, am pierdut-o pe bunica mea, ceea ce m-a marcat profund. Am avut ocazia să o cunosc pe o verișoară a bunicii, care era medic anestezist. Aceasta mi-a insuflat credința că pot deveni medic, mai ales că în familie nu aveam alte modele inspiraționale. De asemenea, un bun prieten al tatălui meu, neurochirurgul Paul Decu, a fost o influență semnificativă în viața mea, susținându-mă pe parcursul adolescenței și în cariera mea medicală.
Decizia de a urma chirurgia a fost determinată de un moment tragic din viața mea, când, în anul III de facultate, mi-am pierdut sora într-un accident. Aceasta a fost o întorsătură crucială, care m-a determinat să lupt pentru a salva vieți și să îmi doresc să ajut oamenii.
Părinții mei m-au încurajat mereu, iar tatăl meu m-a învățat importanța unui adevărat model, acela care acționează prin fapte. A fost o persoană ambițioasă, disciplinată și corectă, care a pus un accent deosebit pe valorile prieteniei și respectului.
Experiența profesională și contribuțiile aduse
Reporter: De cât timp sunteți medic și ce schimbări ați reușit să aduceți în domeniul dumneavoastră?
Mihaela Pundiche: Am absolvit Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ din Constanța, urmat de Facultatea de Medicină, promoția 1996, la Universitatea Ecologică din București. Am obținut titlul de doctor/medic în urma examenului de licență susținut la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ din Cluj.
După aceea, am devenit medic rezident în chirurgie generală, prin concurs național, și cadru didactic asociat la Facultatea de Medicină a Universității „Ovidius“ din Constanța. În cei peste 27 de ani de activitate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, am evoluat profesional, ajungând medic primar de chirurgie generală și lector universitar, având multiple specializări în chirurgie laparoscopică, chirurgie bariatrică, chirurgie hepato-bilio-pancreatică și flebologie.
Am obținut, de asemenea, un Master în Managementul Serviciilor de Sănătate în 2008 și un Master în Chirurgie Generală în 2003, la Universitatea „Ovidius“ din Constanța.
Activitatea profesională în domeniul medical
Începând din 2012, îmi desfășor activitatea în medicină, fiind parte integrantă a echipei chirurgicale și de cercetare științifică a Clinicii Chirurgie I din cadrul SCJU Constanța.
Experiența acumulată de-a lungul anilor cuprinde atât activitate medicală, cât și contribuții științifice, reflectate în lucrări publicate în reviste de specialitate și prezentate la diverse manifestări științifice, atât naționale, cât și internaționale.
Am fost un membru activ al echipei chirurgicale și de cercetare a Clinicii Chirurgie I, precum și al Departamentului V Discipline Chirurgicale al Facultății de Medicină din Constanța. Colaborarea cu prof. univ. dr. Vasile Sârbu m-a implicat în realizarea unor intervenții inovatoare, cum ar fi transplantele renale și de celule pancreatice, fiind realizate în premieră la Constanța, și în numeroase programe de cercetare desfășurate în Clinica de Chirurgie II a Spitalului Județean Constanța.
Formarea profesională și colaborarea cu mentorii
Învățătura și colaborarea cu mentorii mei, prof. V. Sârbu și regretatul prof. Octavian Unc, m-au ajutat să dezvolt abilități de lucru în echipă, management și construire a relațiilor profesionale. Din 1997, când am intrat în colectivul de chirurgi al Clinicii de Chirurgie II, sub conducerea prof. dr. Vasile Sârbu, am fost recunoscută pentru colegialitatea și profesionalismul meu, participând activ la activitățile didactice și chirurgicale ale clinicii.
Contribuția la formarea tinerilor chirurgi
Am avut mereu dorința de a ajuta oamenii, de a aduce bucurie în viețile lor. Recent, am reușit să îmi dezvolt valoarea profesională, sprijinită de autoritățile instituției în care activez, creând noi oportunități pentru colegii mei tineri, care sunt extrem de bine pregătiți medical. Astfel, am reușit să revitalizăm centrele de cercetare științifică, având sprijinul dnei prof. Mariana Așchie, membră a Academiei de Științe Medicale, oferind locuri de muncă pentru tinerii chirurgi.
Valorile personale și profesionale
Consider că sunt o persoană loială, dedicată eforturilor necesare profesiei și organizării, și mereu dispusă să îmi ajut colegii, respectându-mi cuvântul dat. Am câștigat aprecierea colegilor și pacienților, având o creștere constantă în valoarea profesională, menținând un caracter autentic, fără compromisuri, dedicată misiunii de medic, mamă și om cu moralitate și verticalitate.
Percepția asupra mediului profesional
R.: Mai este valabilă expresia „lume a bărbaților“? Ați simțit că vă aflați într-o astfel de lume? Dacă da, cum ați reușit să faceți față?
M.P.: Din păcate sau din fericire, în funcție de perspectiva pe care o avem, chirurgia rămâne în mare parte o „lume a bărbaților“. Totuși, sunt încurajată de creșterea semnificativă a numărului femeilor rezidente în chirurgie în ultimii ani. La începutul carierei mele, când am ales chirurgia, numărul femeilor în acest domeniu era extrem de redus.
Conform statisticilor Colegiului Medicilor din România, la sfârșitul anului 2021, din peste 83.000 de medici activi înregistrati, aproximativ 60% erau femei, iar 40% bărbați. Aceasta demonstrează clar că femeile dețin abilitățile necesare pentru a excela în domenii precum chirurgia, contribuind astfel la bunăstarea pacienților și a societății. Sper ca aceste exemple să inspire și alte tinere să urmeze cariere de succes în domeniile lor.
Provocările femeilor în chirurgie
Atunci când o tânără studentă sau o fetiță mă întreabă dacă poate deveni chirurg, mă întreb dacă voi oferi un răspuns corect și sincer. Răspunsul este, fără îndoială, afirmativ, iar eu, alături de multe alte exemple de succes în domeniul chirurgical, suntem o dovadă vie a acestui lucru. De exemplu, doamna doctor chirurg Doina Hrehoreț este o figură remarcabilă în chirurgia de transplant hepatic. Cu toate acestea, deși cred cu tărie că femeile pot realiza orice, provocarea constă în faptul că adesea cei care au puterea de a încuraja sau de a descuraja sunt cei care nu împărtășesc aceeași viziune. Această realitate nu este întotdeauna adusă la cunoștința tinerelor aspirante.
Indiferent cât de mult aș explica că pot atinge orice obiectiv, mă îngrijorează că aș putea să le ofer o direcție greșită în ceea ce privește obstacolele pe care le vor întâlni. Nu le povestesc despre dificultățile pe care le va înfrunta ca femeie chirurg într-un mediu care, încă, este marcat de misoginism. Există riscul ca ele să fie ignorate în procesul de promovare și în obținerea unor funcții de conducere. Vor observa că recunoașterea profesională le este mai puțin accesibilă și că salariile lor sunt adesea mai mici comparativ cu cele ale colegilor bărbați. De asemenea, aspirațiile și dorința lor de a participa la proceduri chirurgicale complexe alături de mentori vor fi adesea reduse de prejudecățile celor care nu le percep ca fiind „chirurgi”.
Atunci când fetele sau femeile mă întreabă dacă pot deveni chirurgi, răspund cu un „da, poți”. Continuu să le încurajez, în ciuda obstacolelor, și le susțin să învețe cât mai bine, dând tot ce au mai bun în cariera lor. Îmi iubesc meseria și îmi doresc să văd cât mai multe femei alături de mine în acest domeniu. Le spun că, deși sunt femei, acest aspect nu ar trebui să le limiteze în ceea ce pot realiza profesional. Totuși, le avertizez că drumul nu va fi neapărat ușor sau corect și că voi continua să lupt pentru a le susține pe tinerele care își doresc să devină chirurgi – un parcurs dificil pentru generațiile viitoare.
Chiar dacă am temeri, nu vreau să dezvălui tinerelor minciuni despre viitorul lor. Sunt determinată să schimb sistemul, astfel încât femeile chirurg să fie recunoscute la justa lor valoare în ierarhia profesională, nu doar să le adaptăm pe cele care încearcă să supraviețuiască în acest mediu.
Întrebări despre echilibru între carieră și viața personală
R.: Sunteți o femeie de carieră. Cum reușiți să echilibrați viața profesională cu cea personală? Aveți timp și pentru gospodărie și familie?
M.P.: Viața de familie se îmbină destul de bine cu cea profesională, grație susținerii și înțelegerii continue din partea familiei, deși acești ani au fost plini de sacrificii. Sunt mama a doi copii: Dimitrie Mina, în vârstă de 23 de ani, student în anul V la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București, și Adriana Nicoleta, de 20 de ani, studentă în anul I.
Experiențele unei femei-chirurg la Universitatea „Ovidius“ Constanța
De la începuturile carierei mele ca chirurg, am observat o transformare profundă în viața mea. Chirurgia te schimbă, chiar dacă uneori nu vrem să acceptăm acest aspect. Aceasta te forțează să devii o persoană puternică, ambițioasă și onestă.
Practica chirurgiei de urgență implică menținerea unei „stări de veghe“ constante. Nu există momente de desconectare de responsabilitățile chirurgicale, fie că ești în concediu, pregătind bradul de Crăciun sau citindu-le copiilor povești înainte de culcare. Privind înapoi, recunosc că am unele regrete, dar dacă aș avea ocazia să o iau de la capăt, aș face aceleași alegeri.
A fi femeie chirurg este o provocare, dar și o binecuvântare. De-a lungul anilor, am învățat să îmbin timpul pentru familie cu cel profesional, de multe ori prioritizând chirurgia, ceea ce uneori mă afectează. Când copiii erau mici, știau că, dacă nu sunt lângă ei, sunt la spital.
În ceea ce privește responsabilitățile casnice, deși este o sarcină dificilă, mă descurc. Îmi face plăcere să gătesc și să organizez întâlniri cu familia și prietenii, ceea ce îmi aduce multă bucurie.
Impactul carierei asupra vieții personale
R.: Ați simțit vreodată că viața personală este afectată de cea profesională?
M.P.: Nu aș considera că este un pericol, dar am simțit că viața profesională poate diminua din cea personală, mai ales când copiii erau mici. În perioada în care eram rezidentă, petreceam multe ore în sala de operație și participam la gărzi solicitante, învățând și studiind nopțile pentru a avansa în carieră. Sigur că o carieră în chirurgie necesită sacrificii, dar satisfacția profesională oferă o altă perspectivă asupra vieții și compensează, în cele din urmă, aspectele mai puțin plăcute.
Mesaj pentru tinerele aspirante în medicină
R.: Ce sfaturi aveți pentru tinerele femei care doresc să urmeze o carieră medicală, dar se tem că își vor compromite familia?
M.P.: Este încurajator să vedem că în România numărul femeilor-chirurg este în continuă creștere, ceea ce demonstrează că acestea au abilitățile necesare pentru a excela în acest domeniu. Sper ca aceste exemple să inspire și alte tinere să își urmeze visurile profesionale, fără a se lăsa influențate de stereotipuri sau prejudecăți.
Femeile din chirurgie devin persoane puternice, adesea sacrificându-și viața personală, dar fiind excepționale în carierele lor, dedicate și pasionate de meseria pe care o practică.
Viața, sub toate formele sale – sănătatea, nașterea, vindecarea – reprezintă o constantă pentru fiecare femeie, în special pentru femeile-mame. Această luptă pentru viață este esențială.
Reflecții asupra profesiei medicale și a rolului femeilor în chirurgie
Meseria de medic presupune nu doar altruism, ci și competență, studiu, știință, măiestrie și dăruire. Este o carieră care implică mii de ore dedicate, adesea „furate” timpului petrecut cu familia, toate acestea fiind oferite pacienților și, implicit, vieții. Din păcate, în ultimele perioade, se observă o atitudine negativă față de personalul medical, într-un context deja dificil. Este trist să vezi cum anumite persoane, fără pregătire medicală, emit judecăți nefondate și critici dure la adresa celor care își dedică viața salvării altora.
În ciuda acestor provocări, îmi doresc ca tinerele mele colege, medici chirurgi și nu doar ele, să își urmeze visurile. Să facă alegeri care le reprezintă, să nu cedeze compromisurilor și să muncească neobosit. Este esențial să se bucure de viață și să nu își sacrifice copiii în favoarea carierei, deoarece, indiferent de binele pe care îl fac, riscă să fie judecate pentru alegerile lor.
Mesaj pentru cititori
Le doresc cititorilor multă sănătate și să își întărească credința! Este important să aibă încredere în cei care s-au dedicat slujirii sănătății lor.
În special pentru tinerele care aspiră să devină medici chirugi, este crucial să înțeleagă că, deși femeile și bărbații sunt diferiți, această diversitate trebuie apreciată și respectată. Nu renunțați niciodată la visurile voastre! Așa cum spunea Nicolae Iorga, „dacă îți place trandafirul, trebuie să-l accepți cu tot cu spinii lui”.
Să ne bucurăm de feminitatea noastră, de sensibilitatea și empatia pe care le aducem, de aprecierea pentru frumos și de binecuvântarea de a deveni mame. Să rămânem femei independente și încrezătoare în propriile forțe, sub ocrotirea divină!
