Turneul „Black Sea” la Năvodari
Sâmbătă, 26 aprilie 2025, echipa de fotbal juniori (categoria 2015) a Clubului Sportiv VICTORIA Cumpăna, sub conducerea antrenorului Șchiopu Cristian, a participat la renumitul Turneu „Black Sea” desfășurat la Năvodari, unde s-au înscris 10 echipe din județul Constanța.
Victorie pentru C.S. „Victoria” Cumpăna
C.S. „Victoria” Cumpăna a reușit să ocupe locul I în cadrul competiției.
Premii individuale
Moraru Matei a fost declarat cel mai bun jucător al turneului, evidențiindu-se prin talent, determinare și un joc deosebit pe parcursul întregii competiții.
Componența echipei câștigătoare
Echipa câștigătoare a fost formată din: Constandache Robert, Ion Rareș, Alexandru Erik, Pasvantu Luca, Olah Luca, Sucri Ayan, Roșca David, Moraru Matei, Pintea Iulian, Negoiță David și Sandu Octavian.
Comentariile organizatorilor
„A fost un turneu plin de emoții, unde curajul, pasiunea și spiritul de echipă al copiilor s-au reflectat atât în joc, cât și în bucuria de la finalul competiției. Micii noștri fotbaliști au avut o evoluție impresionantă, reușind să câștige competiția și să aducă trofeul acasă!”, au declarat reprezentanții Primăriei Cumpăna.