Elena Romanescu: O Viață Dedicată Teatrului de Păpuși
Elena Romanescu s-a născut pe 10 iunie 1938, în familia lui Theodor și Anei Crețu, în Râmnicu Vâlcea. După ce a absolvit Liceul Teoretic de fete din orașul natal, a decis să urmeze un curs de perfecționare în domeniul păpușăriei, având visul de a profesa în teatrul de păpuși.
În 1963, Elena a făcut pasul decisiv și s-a mutat la Constanța, unde a fost acceptată în trupa de păpușari a Teatrului de Păpuși. Aici, și-a dedicat următoarele 26 de stagiuni carierei sale, activând neîntrerupt până în anul 2001.
Roluri Remarcabile pe Litoral
Pe parcursul carierei sale, Elena Romanescu a interpretat numeroase roluri memorabile, precum Sînziana în „Sînziana și Pepelea” de M. Cupcea, Rică în „Rică-Jepurică” de George Stancu, și Hangița în „Băiatul și vântul” de N. Trandafilova. Alte personaje notabile includ Veverița din „Fata babei și fata moșului” de Ion Puiu Stoicescu, Răducu din „Jocul orelor” de Xenia Roman, Ștefan în „Paznic de flamură” de Francisca Ricinski, și o prințesă în „Călina Făt-Frumos” de L. Ionescu și A. Hăulică-Foreanu.
Aprecierea Criticilor
Criticul de teatru Jean Badea a lăsat o impresie profundă despre prestația Elenei Romanescu, menționând în volumul său „Dulcea de povară” calitățile sale artistice remarcabile. El a subliniat nuanțele, fantezia și umorul din interpretările sale, evidențiind în special rolul lui Răducu în „Jocul orelor”, care a fost o oportunitate de a-și demonstra talentul vocal și abilitatea de a interpreta atât registre dramatice cât și vesele.
Pentru acest ultim rol, Elena a fost recompensată cu diploma de mențiune la Festivalul Lumea Păpușilor, desfășurat la Sinaia în 1974.
Impactul Asupra Comunității Teatrale
Elena Romanescu nu a fost doar o artistă talentată, ci și o mentoră dedicată. Pasiunea sa pentru teatrul de păpuși a dus la înființarea mai multor trupe de păpușari amatori, una dintre ele, din Valu lui Traian, reușind să câștige un festival național.
Un Suflet Bun
În însemnările sale, Jean Badea a subliniat și valorile umane ale Elenei, evidențiind cultul prieteniei și respectul său față de colegi. El a sugerat că, în momentul în care a fost chemată la cer, ea a lăsat o amprentă profundă în comunitatea teatrală, imaginându-și că își continuă munca alături de alți artiști în lumea de dincolo.
