Biografia lui Emil Grecescu, viitor amiral al Marinei Militare Române
Emil Grecescu, viitorul amiral și comandant al Marinei Militare Române, s-a născut în prima zi a anului 1905, în București.
După ce a absolvit Colegiul „B.P. Hașdeu” din Buzău, a venit la Constanța pentru a se înscrie la Școala Navală. După finalizarea studiilor, a început să lucreze la Serviciul Hidrografic din cadrul Companiei a V-a a Bazei Navale Maritime, ocupând funcția de ofițer pe torpilorul „Zmeul”. De asemenea, a fost ofițer secund pe remorcherul „Lt. Vârtosu”. În perioada interbelică, a activat aproape continuu la Serviciul Hidrografic, cu excepția anilor 1925-1926.
În timpul campaniilor de vară, a îndeplinit diverse funcții, inclusiv ofițer cu navigația pe torpilorul „Zborul”, ofițer secund pe canoniera „Stihi” și „Cpt. Dumitrescu”, precum și comandant de companie în cadrul Batalionului de Recruți al Bazei Navale. A fost șef de cart pe canoniera „Alba Iulia” și a ocupat funcții importante, precum șeful Serviciului Hidrografic și subdirector la Oficiul Hidrografic și Aerofotogrametric. De asemenea, a fost comandant pe canoniera „Lt. Comandor Stihi” și pe canoniera „Cpt. Dimitrescu”, precum și șeful Oficiului Hidrografic și ofițer secund al distrugătorului „Regina Maria”. Ulterior, a devenit director de studii la Școala Navală și comandant al Grupării Navelor de Mare.
Comandamentul Marinei Militare Române
Începând cu 25 august 1949, Emil Grecescu a preluat comanda Marinei Militare Române, fiind numit în funcție prin D.C.F.A. nr. 2739 din 24 iulie 1951. La 22 iunie 1951, a fost înaintat la gradul de contraamiral prin H.C.M. nr.118/1951. A condus Marina Militară Română până pe 20 septembrie 1952.
Conform Ordinului M.F.A. nr. 6243 din 20 septembrie 1952, contraamiralul Grecescu a fost transferat în funcția de ajutor al șefului Marelui Stat Major pentru Marină. Din 13 februarie 1954, a fost detașat ca șef de stat major al Comandamentului pentru Prevenirea Inundațiilor.
Detașare și pensionare
În anul 1954, contraamiralul Grecescu a fost detașat pe timp nelimitat la Consiliul de Miniștri, în cadrul Biroului Transporturi și Telecomunicații, specializat în Transporturi Navale. A fost trecut în rezervă pe 23 octombrie 1956, la vârsta de 51 de ani.
Pentru meritele sale, a fost înaintat la gradul de viceamiral în retragere prin Decretul Prezidențial nr. 290 din 29 decembrie 1975.
