Constanța își sărbătorește seniorii
Evenimentul dedicat Zilei Seniorilor, care a fost anulat săptămâna trecută din cauza vremii nefavorabile, se va desfășura joi, 10 octombrie 2024, începând cu ora 16:00.
Din cauza capriciilor toamnei, sărbătoarea părinților și bunicilor va avea loc în Parcul Gării, conform anunțului făcut de reprezentanții Primăriei Constanța.
Programul evenimentului
16:00-17:00 – Concert de muzică ușoară românească, susținut de Facultatea de Arte a Universității „Ovidius”.
16:00-18:00 – Ateliere interactive organizate de Cercetașii României. Bunicii vor fi în centrul atenției, iar activitățile propuse vor include o captivantă vânătoare de amintiri și diverse ateliere de creație, menite să aducă bucurie și distracție.
17:00-17:30 – Spectacol susținut de Elena Plătică și corpul de dansatori ai Ansamblului Folcloric profesionist Brâulețul.
17:30-18:00 – Prezentarea Clubului de dans New Force of Dance.
18:00 – Curs de „dans în linie”, condus de domnul Adrian Grădișteanu.
Intrarea este liberă!
Acest eveniment, devenit deja o tradiție, organizat de Primăria Municipiului Constanța, subliniază respectul și recunoștința față de experiența de viață, înțelepciunea, toleranța, demnitatea și răbdarea seniorilor noștri.