Anunțul familiei lui Gabriel Cotabiță privind locul de rămas bun
Familia artistului Gabriel Cotabiță a comunicat detaliile referitoare la locul unde fanii își pot lua rămas-bun de la acesta. Trupul neînsuflețit al lui Cotabiță va fi depus luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu, între orele 08:00 și 20:00.
Conform unui mesaj transmis de familia Cotabiță, ultima slujbă religioasă se va desfășura într-un cadru restrâns. „Suntem recunoscători pentru tot sprijinul primit în această perioadă. Gabriel Cotabiță a fost un etalon al profesionalismului în muzica ușoară românească, dar și un tată, soț și prieten deosebit. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați luni, 25 noiembrie 2024, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu, între orele 08:00 și 20:00. Ultima slujbă religioasă va avea loc într-un cadru restrâns. Ne dorim să îl onorăm cu aceeași discreție și eleganță pe care le-a demonstrat în timpul vieții, așa că familia nu va oferi declarații. Vă mulțumim pentru înțelegere și rugăm presa să ne respecte intimitatea”, se precizează în comunicatul familiei.
Despre Gabriel Cotabiță
Gabriel Cotabiță s-a născut pe 1 noiembrie 1955. Pe lângă cariera sa de cântăreț, el a fost și prezentator, producător muzical și de televiziune. De asemenea, a fost solistul vocal al formației VH2 și un membru al cunoscutului grup rock Holograf în anii ’80.