Parteneriat între Farul Constanța și Miniso
Farul Constanța, un club cu o tradiție de peste un secol, a anunțat un parteneriat cu Miniso, o companie internațională care deține peste 500 de magazine în 100 de țări. Acest parteneriat are ca scop sprijinirea și dezvoltarea valorilor fiecărui brand.
Cu ocazia acestui anunț, luni, 24 martie, a avut loc o conferință de presă la Baza Sportivă a Academiei Hagi, la care au participat Zhang Tao din partea Miniso și Gheorghe Hagi din partea clubului Farul. Hagi a subliniat importanța acestui parteneriat: „Trebuie să le mulțumim că au venit și au încredere în noi. Orice parteneriat pe care îl facem este pentru copii, care au nevoie de terenuri de calitate și de suportul antrenorilor pentru a juca fotbal. Sperăm să facem lucruri bune în continuare! Acest parteneriat înseamnă susținerea pe care această companie dorește să o ofere fotbalului românesc și este încheiat pe o durată de trei sezoane. Întotdeauna se caută elita, iar ei ne-au ales pe noi. Toată munca începe de la copii și nu este ușor să îi găsești pe cei mai buni”, a declarat Gheorghe Hagi.