0:00
Oprirea furnizării apei calde în Constanța
Termoficarea Constanța a anunțat că, din cauza lucrărilor de întreținere la rețeaua termică a punctului termic PT 104 situat pe bulevardul Tomis, blocul TD5, va fi întreruptă furnizarea apei calde de consum pentru toți consumatorii conectați la acest punct termic. Lucrările sunt realizate de către un constructor angajat de Primăria Municipiului Constanța.
Durata estimată pentru finalizarea acestor lucrări este de minimum 12 ore.
Reprezentanții Termoficării își cer scuze pentru inconveniențele cauzate și mulțumesc consumatorilor pentru înțelegere.
Pentru informații suplimentare și intervenții, se poate contacta dispeceratul non-stop.