Grigore Kiazim – Rapsodul Dobrogei
Grigore Kiazim, un rapsod de renume din Dobrogea, a văzut lumina zilei pe 12 februarie 1913 în Măcin, județul Tulcea.
Își construia cariera artistică specializându-se în diverse instrumente, printre care mandolina, cobza și banjo.
Primii pași în carieră
În anii ’30, Kiazim a fost unul dintre primii interpreți de cobză, remarcându-se prin interpretarea pieselor concertante, dar și prin jocuri dobrogene și melodii din folclorul turc.
În 1934, a început colaborarea cu redacția de folclor a Societății de Radiodifuziune, ceea ce i-a deschis noi oportunități în cariera sa.
Contribuții la ansambluri folclorice
În 1950, Grigore Kiazim a devenit primul cobzar angajat al Ansamblului „Ciocârlia”. Ulterior, în 1971, s-a alăturat echipei Ansamblului „Rapsodia Română”. De asemenea, a colaborat temporar cu Ansamblul „Perinița” și cu „Doina” al Armatei.
Formarea propriului taraf
Între 1973 și 1975, Kiazim a înființat propriul taraf dedicat muzicii tradiționale din comunitățile etnice ale Dobrogei, inclusiv români, turci și tătari.
Discografia
Discografia sa include piese memorabile precum: „Lăzăreasca din Medgidia” (1954), „Bătuta de la Dunăre” (1954), „Săltata” (1955), „Hora de la Constanța” (1955), „Joc popular turcesc” (1956), „Geamparalele din Dobrogea” (1956), „Cântec de dragoste turcesc” (1956), „Sârba din Teiș” (1956), „Sârba din Măcin” (1961), „Cântec turcesc de nuntă din Medgidia” (1961), „Beteala miresei” (1964), „Munte, munte brad frumos” (1978), „Sârba lui Buică” (1978), „Șapte văi” (1978), „Dinspre ziuă” (1978), „Sârbă ca la nuntă” (1978), „Dansul fetelor” (1980), „Joc de bărbați” (1980), „Mi se spune meșter mare” (1980), „Dacă ați ști cât de bolnav sunt” (1980), „Dacă vrei să mă iei, ia-mă cu tine” (1980) și multe altele.
Moartea unui mare artist
Grigore Kiazim a decedat pe 2 iunie 1989, la București, în locuința sa din Calea Moșilor, unde a petrecut ultimii ani cântând în barurile și localurile din zonă.
Așa cum spunea Aurel Băbeanu, „Pe neașteptate, într-o zi de la începutul lunii iunie 1989, strunele inimii generoase ale maestrului s-au rupt, iar glasul mandolinei și a celorlalte instrumente fermecate a tăcut. Atunci, sufletele ni s-au umplut de durere și plumb. Pleca dintre noi un mare artist.”
