0:00
Incendiu devastator în Mangalia
Militarii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost solicitați să intervină vineri seara, pe 20 decembrie, în Municipiul Mangalia, în urma unui incendiu izbucnit la o locuință.
Conform informațiilor inițiale, focul a avut loc pe strada General Dragalina, nr. 67. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoplatformă, un echipaj de prim ajutor și o autospecială destinată transportului victimelor multiple.
Reprezentanții ISU Dobrogea au anunțat că incendiul a afectat o casă cu o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. Din păcate, în interiorul locuinței a fost găsit carbonizat un bărbat în vârstă de aproximativ 48 de ani.