Instructorii elevilor de la Școala de Marine pentru Tineri

Celebrul eveniment de la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța

Pe 3 octombrie 2024, Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța a marcat 143 de ani de tradiție în învățământul militar de marină, o istorie ce a început cu înființarea Școlii Copiilor de Marină de la Țiglina, Galați.

Lansarea monografiei „Școala Copiilor de Marină”

Cu ocazia acestei aniversări, istoricul Adrian Ilie, directorul instituției, a prezentat monografia „Școala Copiilor de Marină. Începuturile învățământului mediu de marină în România”, publicată recent la Editura Ex Ponto.

Cartea detaliază misiunea inițială a instituției, care a fost să ofere educație copiilor militarilor decedați în timpul conflictelor, celor activi și, ulterior, celor care aspirau la o carieră în domeniul maritim.

Conținutul lucrării

În cele 150 de pagini ale lucrării, directorul Adrian Ilie evocă contribuția cadrelor didactice care au format generații de cadeți marinari. Lucrarea include 18 personalități didactice importante, printre care se numără și șase profesori care au influențat parcursul educațional al elevilor de la Școala Copiilor de Marină: Cdor. Ilie Barbu, Col. Mihail Drăghicescu, Prof. Ion Cetățeianu, Cam. Emanoil Koslinski, Cdor. Alexandru Cătuneanu și Vam. Vasile Scodrea.

Despre Mihail Drăghicescu

Colonelul de marină Mihail Drăghicescu, unul dintre primii comandanți ai Școlii Copiilor de Marină din Galați, este descris ca un profesor remarcabil, cu o etică profesională și morală deosebită. De asemenea, a fost un istoric pasionat, dedicându-se studiului „Istoricul principalelor puncte de pe Dunăre și Marea Neagră”.

Născut la Brăila pe 1 septembrie 1848, Mihail Drăghicescu a început să studieze la Școala Militară la vârsta de 15 ani, absolvind în 1867 cu gradul de sublocotenent. A fost repartizat în Corpul Flotilei, unde a activat ca ofițer pe nava „Ștefan cel Mare”, iar ulterior a ocupat funcții pe alte nave, cum ar fi „România”.

În perioada războiului de independență, căpitanul Drăghicescu a fost numit comandant de pompieri la Ploiești și, de la 15 mai 1877, a preluat comanda unei baterii de coastă la Calafat. A contribuit activ la asaltul victorioase al Vidinului, iar pentru faptele sale de arme a fost distins cu medalia Virtutea militară de aur și alte premii, inclusiv crucea Trecerea Dunării.

După război, Drăghicescu a ocupat funcția de comandant al Depozitului Flotilei și a fost numit comandant secund al canonierei „Grivița”, cu care a efectuat primul voiaj în Marea Neagră, demonstrându-și astfel vasta experiență și dedicarea pentru cariera sa maritimă.

Mihail Drăghicescu: Un Pionier al Marinei Române

În perioada războiului de independență, Mihail Drăghicescu a acumulat o bogată experiență militară, iar între anii 1874 și 1875 a predat cursuri de artilerie navală la Școala de ofițeri. Prin ordinul de zi nr. 130 din 1878, Drăghicescu a fost numit comandant de tir al navelor flotilei unite. Cu gradul de maior, el a condus nava „Ștefan cel Mare” și a participat în 1882 la operațiunea de înlocuire a trupelor în Dobrogea. Tot în acel an, a realizat sondajul Dunării de la Galați la Corabia pentru elaborarea planurilor porturilor și a contribuit la comisia de cheiuri a porturilor, sub conducerea inginerului Charles Hartley, care a inspectat lucrările din porturi la bordul navei „Ștefan cel Mare” în octombrie 1882, formulând propuneri de îmbunătățire.

Activitatea la Școala de Marină din Galați

În 1882, Drăghicescu a fost numit provizoriu director al Arsenalului Flotilei, iar în 1883 a devenit director și profesor la Școala copiilor de marină din Galați. A predat diverse discipline, inclusiv geografie maritimă, cosmografie, astronomie, calcule matematice și desen maritim. Dedicat meseriei sale, Drăghicescu a reușit să inspire elevii prin cunoștințele sale vaste și pasiunea pentru marină. Bricul „Mircea” era, pentru el, „cel mai mare ambasador al nostru peste mări”, iar elevii săi erau considerați „cei mai buni protagoniști ai țării noastre în afară”. Mulți dintre aceștia l-au păstrat în amintire cu respect și recunoștință.

Contribuții și Distincții

În timpul mandatului său la Școala copiilor de marină, Drăghicescu a participat la campaniile de instrucție anuale pe fluviu. Cea mai semnificativă a fost cea din iarna anilor 1882-1883, când a coordonat o reuniune de bastimente pe Prut, fiind ulterior decorat cu Semnul onorific de argint pentru 18 ani de serviciu. În 1885, el a organizat pentru prima dată exerciții cu mai multe bastimente reunite și cu Compania de instrucție, care a simulat o trupă debarcată.

În 1889, Drăghicescu a ocupat funcția de ajutor al comandantului Depozitului Flotilei și Diviziei echipajelor, iar în anul următor a fost numit șef al Statului Major al Flotilei. Datorită serviciului său îndelungat în cadrul Corpului Flotilei, în 1890, el a fost decorat cu Semnul onorific de aur pentru 25 de ani de activitate. În 1894, a fost numit comisar maritim la Sulina, unde a decedat pe 13 martie 1896. Mihail Drăghicescu a fost înmormântat în cimitirul din Sulina, în apropierea locului unde Dunărea se întâlnește cu marea, ape pe care le-a slujit cu devotament întreaga sa viață. În cinstea sa, ofițerii de marină au ridicat un monument care aduce omagiu contribuțiilor sale semnificative.

Despre Ion Cetățianu

Ion Cetățianu, cunoscut și sub numele de Ioan Cetățianu, este o figură remarcabilă în domeniul educației și culturii românești. Născut pe 16 iulie 1840 în satul Subcetate din județul Hunedoara, el a fost profesor de limbă română, publicist, autor de manuale școlare și traducător. Activitatea sa a fost dedicată promovării educației și valorilor culturale românești.

Ioan Cetățianu – Pionier al Educației în Galați

Ioan Cetățianu a fost primul director al Gimnaziului din Galați, instituție care astăzi poartă numele Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Activitatea sa didactică s-a desfășurat pe parcursul a 23 de ani în această prestigioasă unitate de învățământ.

Studii sale au început în localitatea sa natală, continuând cu absolvirea Gimnaziului Superior din Blaj și a Institutului „Sfânta Ana” din Viena, specializându-se în filosofie și pedagogie în anul 1863.

Înainte de a deveni cadru didactic la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Ioan Cetățianu a avut o carieră de redactor la Monitorul Oficial din București între anii 1864 și 1866.

Acesta a fost responsabil de înființarea Școlii secundare de fete, cunoscută astăzi sub numele de Liceul „Mihail Kogălniceanu”, precum și a Institutului „Costache Negri” din Galați. De asemenea, a introdus disciplinele istorie și limba română la Școala de Marină din Galați.

Pe lângă activitatea didactică, Ioan Cetățianu a colaborat cu diverse publicații, printre care „Delfinul”, „Vocea Covurluiului”, „Poșta”, „Galații”, „Covurluiul” și „Dunărea de Jos”.

Ioan Cetățianu a încetat din viață pe 30 noiembrie 1898, lăsând în urmă o moștenire semnificativă în domeniul educației.

Emanoil Koslinski – Specialist în Arme sub Apă

Emanoil Koslinski, născut în 1853 la București și decedat în 1909 tot în București, a fost primul ofițer român specializat în Arme sub Apă.

După ce a absolvit studiile medii la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov și Liceul „Sf. Sava” din București, s-a înscris în 1870 la Facultatea de Științe. La vârsta de 18 ani, a câștigat un concurs organizat de Ministerul de Război, reușind să se înmatriculeze la Școala Navală din Brest, devenind al treilea român absolvent al acestei instituții, în 1 iulie 1872. A fost repartizat ca sublocotenent în Corpul Flotilei pe 20 iulie 1874.

La întoarcerea în țară, a activat în Corpul Flotilei, participând la diverse misiuni de luptă în perioada 1877-1878. Printre ofițerii care au înființat bateriile de coastă de la Calafat, Koslinski a fost responsabil cu execuția barajului de mine de la Nedeia, având un rol esențial ca specialist în Arme sub Apă.

După război, în februarie 1878, ministrul I. C. Brătianu a propus avansarea sa la gradul de locotenent, recunoscând contribuția sa la așezarea torpilelor. În aceeași perioadă, a fost decorat cu Ordinul „Steaua României”, Ordinul „Sf. Stanislas”, Crucea „Trecerea Dunării” și Medalia „Apărătorii Independenței”.

În 1882, odată cu integrarea bricului „Mircea” în dotarea Flotilei, Emanoil Koslinski a fost parte din primul său Stat Major. Tot în acel an, a devenit profesor la Școala Copiilor de Marină din Galați, unde a ocupat și funcția de subdirector. A început să instruiască efectivul Secției de Torpilori din Flotila română și a contribuit la organizarea Corpului Apărării Submarine, care a început activitatea la 1 aprilie 1883.

În 1884, a fost decorat cu Ordinul „Coroana României” în grad de cavaler, iar regele Serbiei, Milan I, i-a conferit Ordinul „Crucea de Takovo”. În 1885, cu ocazia inspecției Corpului Flotilei din Galați realizată de ministrul de Război, generalul Ștefan Fălcoianu, Koslinski a fost recunoscut pentru contribuțiile sale esențiale în domeniu.

Torpilori sub Comandă

Torpilori, sub comanda sa, au realizat un baraj între Țiglina și Gura Siretului. În anul 1902, a fost distins cu Ordinul „Coroana României” în grad de comandor, iar în octombrie 1903 a primit Ordinul bulgar „Meritul militar” în grad de mare ofițer. Ca răspuns la vizita escadrei ruse la Constanța din septembrie 1903, crucișătorul „Elisabeta”, cu Emanoil Koslinski la bord, a efectuat un marș spre Sevastopol. Cu această ocazie, țarul Rusiei i-a oferit o cupă de mare valoare artistică, aurită și cu încrustații de sidef.

Sub conducerea sa, în septembrie 1903, s-au desfășurat manevre și evoluții la Constanța, la care au participat toate navele Marinei Militare. La data de 10 mai 1906, a fost avansat la gradul de contraamiral și numit inspector general al Marinei. În perioada în care a condus Marina Militară, s-a implementat cel de-al treilea program de dotare cu nave de luptă. Astfel, în 1907, la Galați, au fost lansate 4 monitoare și 8 vedete fluviale, formând prima Escadră de Dunăre.

Datorită unor probleme de sănătate, la 15 ianuarie 1909, contraamiralul Emanoil Koslinski a fost trecut în disponibilitate, rămânând în istoria Marinei ca un specialist apreciat și continuator al procesului de modernizare a acesteia.

Despre Alexandru Cătuneanu

Comandorul Alexandru Cătuneanu, al cărui nume a fost asociat de peste un veac cu Harta coastei românești a Mării Negre, s-a născut la București pe 17 octombrie 1862, în familia Sidoniei și a lui Constantin Cătuneanu.