Cățelușa Ranya, salvată printr-o cezariană de urgență
Cățelușa Ranya, în vârstă de 7 ani, a fost adusă de urgență la Spitalul Veterinar Vetzone din Constanța, prezentând simptome de apatie și o inflamație vizibilă în zona înghinală. După consultație și examinare radiologică, s-a descoperit că Ranya era gestantă și că uterul său a herniat în zona inghinală, împingând unul dintre fetuși.
Dată fiind gravitatea situației, medicii veterinari au hotărât să efectueze o intervenție chirurgicală de urgență, constând într-o cezariană, însoțită de corectarea herniei inghinale. Operația a fost realizată cu succes sub anestezie inhalatorie, iar după intervenție, Ranya a primit tratament cu perfuzii, antibiotice, antiinflamatoare și medicamente pentru durere.
Echipa medicală a fost formată din Dr. Haras și Dr. Sârbu, care au monitorizat cu atenție starea pacientei pe parcursul intervenției și în perioada de recuperare. Dr. Haras a fost responsabil de administrarea anesteziei.