Ion Aramă: Un scriitor militar de marcă
Ion Aramă, un cunoscut scriitor militar, a început să-și contureze cariera literară după ce a absolvit un liceu militar de marină. Născut pe 18 octombrie 1936 în București, el a devenit recunoscut pentru prozele și poemele sale, fiind considerat unul dintre cei mai prolifici autori din acest domeniu la sfârșitul secolului XX.
Studii și debut în literatură
Ion Aramă și-a finalizat studiile liceale la Galați, la Liceul Militar de Marină, iar în 1964, la vârsta de 28 de ani, a absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Română din București. Între anii 1955 și 1968, a activat ca redactor la revista „Flota patriei”, publicație dedicată Marinei Militare, editată la Constanța. Aici și-a făcut debutul literar, publicând versuri în 1951.
Contribuții literare și colaborări
De-a lungul carierei sale, Aramă a participat la cenacluri literare precum „Filimon Sârbu”, „Constanța”, „Jean Bart” și „Mangalia”. A colaborat cu poezii, reportaje, note de călătorie și articole de publicistică în diverse publicații, inclusiv „Flacără”, „Viața militară”, „Scînteia tineretului” și „Apărarea patriei”. De asemenea, a fost prezent cu nuvele și povestiri în mai multe culegeri și antologii.
Volume publicate
Ion Aramă a publicat numeroase lucrări, printre care se numără: „Marinar de frunte” (1956), „Ne așteaptă marea” (1968), „Rapsodia albastră” (1971), „Furtuna albă” (1972), „Gloria de toate zilele” (1974), „Alarmă la dana zero” (1975), „Luntrașii lui Vlad Vodă” (1975), „Țărm fără catarge” (1976), „Ultima redută” (1977), „Trecătoarea de fier” (1977), „Câmpia de foc” (1978), „Oamenii visează trandafiri” (1979), „Stânca speranței” (1980), „Strada ancorei” (1982), „Tronsonul b.n.” (1983), „Am fost cu toții soldați” (1985), „Poligonul cu trandafiri” (1987), „Detașamentul «CĂLINA»” (1989) și „Pericol în amonte” (1990).
Moartea și moștenirea
Ion Aramă a încetat din viață pe 26 septembrie 2004, în București, lăsând în urmă o bogată moștenire literară în domeniul scrierilor militare.