Judecătorii din Constanța au refuzat solicitarea de modificare a încadrării juridice într-un caz de tentativă de omor.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice în cazul Durgun Regep

Magistrații Tribunalului Constanța au decis, pe 27 martie 2025, să respingă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul Durgun Regep. Acesta a solicitat trecerea de la infracțiunea de tentativă de omor la infracțiunea de încăierare sau, în subsidiar, la vătămare corporală.

În urma probatoriului administrat, s-a stabilit că, în data de 22 aprilie 2023, între orele 20:30 și 21:00, în comuna Castelu, inculpatul a fost implicat într-un scandal, tulburând ordinea publică. Regep a aplicat o lovitură cu un briceag minorei M.S., în vârstă de 15 ani, provocându-i leziuni care au necesitat între 16 și 18 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune viața în pericol și fără a exista consecințele menționate în art. 194 din Codul penal.

Pe 11 august 2023, Durgun Regep a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor, iar pe 27 noiembrie 2023, judecătorii au decis, în faza de cameră preliminară, să înceapă procesul. În data de 26 martie 2025, instanța a decis: „În baza art. 386 Cod procedură penală, respinge cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul Regep Durgun, din infracțiunea de tentativă la omor, prevăzută şi pedepsită de art. 32, raportat la art. 188 alin. (1) Cod penal, în infracțiunea de încăierare, prevăzută de art. 198 alin. (2) Cod penal sau, în subsidiar, în infracțiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 194 alin. (2) lit. b) şi c) Cod penal. Cu apel odată cu fondul. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 26.03.2025“.

Astfel, procesul penal va continua pentru infracțiunea de tentativă de omor.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *