Premiere pentru seniorii din comuna Agigea
Primăria Comunei Agigea a celebrat, în această lună, aniversările de 80 și 100 de ani de viață, precum și căsătoriile de 50 de ani ale mai multor seniori din comunitate. Această inițiativă a avut ca scop recunoașterea contribuției acestor persoane valoroase în cadrul comunității.
„Am avut plăcerea de a sărbători momente importante din viața unor oameni deosebiți, precum cei care au împlinit 80 de ani, dar și cuplurile care ne-au inspirat cu iubirea lor de-o viață, aniversând 50 de ani de căsătorie. Cu această ocazie, conform hotărârii de consiliu local, am oferit flori, șampanie și un premiu de 500 de lei pentru seniorii de 80 de ani și 700 de lei pentru cuplurile celebrează 50 de ani de căsnicie”, a declarat primarul Cristian Cîrjaliu.
În plus, primăria a subliniat importanța familiei și a noului început, având în vedere venirea pe lume a unor noi membri ai comunității. Părinții acestor nou-născuți au primit un stimulent financiar de 2.000 de lei. „Le urăm tuturor o viață lungă și fericită!”, a adăugat primarul.