MApN: Investigațiile privind posibilele resturi de drone prăbușite pe teritoriul național continuă

Dobrogea Online
Moderator Dobrogea Online 572

Sursa foto:

0:00

Acțiuni de căutare a fragmentelor de drone pe malul Dunării

Forțele Ministerului Apărării Naționale continuă să desfășoare acțiuni de căutare a posibilelor fragmente de drone căzute pe malul românesc al Dunării, în urma atacurilor efectuate de forțele ruse asupra unor obiective civile și de infrastructură portuară din Ucraina, la sfârșitul lunii iulie.

Pe 20 august, echipe formate din specialiști ai MApN, alături de experți din alte instituții ale Sistemului Național de Apărare, au realizat cercetări într-o zonă din apropierea localității Periprava, județul Tulcea. Această zonă a fost semnalată ca fiind posibilă loc de incidență pentru elemente de dronă. Echipa de investigație a colectat probe de la fața locului în vederea expertizării acestora, conform procedurilor legale stabilite.

Zona investigată este mlăștinoasă și se află în afara ariei locuite, astfel că nu au fost afectate elemente de infrastructură. Ministerul Apărării Naționale se menține în contact permanent cu structurile aliate, informându-le în timp real despre situațiile generate de aceste atacuri.

În plus, ministerul reiterează un mesaj ferm de condamnare a atacurilor Federației Ruse împotriva obiectivelor civile din Ucraina, subliniind că aceste acțiuni sunt complet nejustificate și contravin normelor de drept internațional.

Distribuie acest articol