0:00
Intervenție de urgență pentru salvarea unei persoane căzute în apă
Noaptea trecută, la ora 02:17, pompierii militari au fost solicitați prin apel la numărul de urgență 112 pentru a căuta și salva un bărbat în vârstă de aproximativ 27 de ani, care a căzut în apă după ce ambarcațiunea în care se afla s-a răsturnat, în zona localității Smârdan.
În barcă se afla o altă persoană de sex masculin, care a reușit să înoate până la mal. La locul incidentului au intervenit subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Măcin, care au sosit cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o ambarcațiune, precum și un echipaj SMURD. De asemenea, au fost mobilizate echipaje din cadrul Poliției de Frontieră și Căpitănia Portului Brăila.