Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu a fost citită în Parlament, iar AUR, SOS România și POT solicită demisia premierului.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Marcel Ciolacu, inițiată de AUR, SOS România și POT, a fost prezentată marți în plenul Parlamentului de senatorul AUR Petrișor Peiu.

Documentul, intitulat „Premierul NORDIS trebuie să plece, românii s-au săturat de umilință”, afirmă că actualul Guvern este „ilegitim” și, deși a fost învestit de doar două luni, a acumulat „un bilanț rușinos de abuzuri și eșecuri”.

Semnatarii moțiunii susțin că „Premierul Marcel Ciolacu a fost impus de președintele Klaus Iohannis, care își încheiase deja mandatul constituțional. Prin urmare, acest Guvern și acest prim-ministru sunt lipsiți de orice urmă de legitimitate, reprezentând, de fapt, o continuare abuzivă a unui regim respins de cetățeni. Într-o democrație funcțională, nu ar fi fost necesară o moțiune de cenzură pentru a-l înlătura – acest Guvern nu ar fi trebuit să existe vreodată”.

Semnatarii mai afirmă că premierul a pierdut credibilitatea, imaginea sa și a unora dintre membrii Cabinetului fiind „compromisă” din cauza „asocierii cu scandalul „Nordis”, o fraudă de proporții care a afectat aproape 1.000 de români, în urma complicității inacceptabile dintre politicieni corupți și afaceriști interlopi”. Moțiunea descrie Guvernul condus de Marcel Ciolacu ca fiind „ilegitim, anacronic, necredibil, incompetent, imoral și abuziv”.

Dezbaterile și votul pentru moțiunea de cenzură sunt programate pentru vineri, la ora 11:00. Pentru a fi adoptată, este necesar votul majorității parlamentarilor, adică 232 de voturi favorabile. Conform deciziei Birourilor permanente reunite, fiecare grup parlamentar va avea la dispoziție 39 de minute pentru dezbatere, la fel ca și Guvernul.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *