Ședința Consiliului Local Medgidia
Consilierii locali din Medgidia s-au reunit joi, 20 februarie, pentru o ședință ordinară în cadrul căreia s-au discutat 13 proiecte de hotărâre. Toate propunerile au fost aprobate de cei 17 consilieri prezenți.
Proiecte de vânzare a imobilelor
Printre proiectele supuse aprobării s-au numărat inițiativele de vânzare prin licitație publică a unor terenuri intravilane, amplasate în diverse zone ale municipiului Medgidia. Aceste măsuri urmăresc utilizarea eficientă a bunurilor proprietate privată și creșterea veniturilor bugetului local.
Atestarea imobilelor
Un alt proiect a avut ca obiect atestarea apartenenței la domeniul privat a unor imobile localizate pe teritoriul U.A.T. Medgidia. Aceste imobile au fost identificate în teren, nefiind incluse în inventarul domeniului public al municipiului și nici în proprietatea altor entități fizice sau juridice.
Modificarea zonelor de impozitare
În cadrul ședinței, a fost aprobat și un proiect de hotărâre care modifică Anexa la Hotărârea Consiliului Local nr. 276/2024, referitoare la zonele de impozitare din Medgidia. Modificările au fost necesare după o verificare a Sistemului informatic geografic, care a scos la iveală alte zone destinate locuirii sau investițiilor economice ce urmează a fi dezvoltate.
Modificări în Consiliile de Administrație
Alte proiecte au vizat modificarea HCL nr. 248/2024, privind numirea reprezentanților Consiliului Local Medgidia în Consiliul de administrație al Spitalului Municipal, precum și modificarea HCL nr. 251/2024, care se referă la desemnarea reprezentanților CLM în Consiliile de Administrație și în Comisiile de evaluare și asigurarea calității ale unităților de învățământ preuniversitar din Medgidia, începând cu anul școlar 2024-2025.
Raport privind registrul agricol și Poliția Locală
La punctul diverse, consilierii au primit spre studiu raportul referitor la stadiul înscrierii datelor în registrul agricol pentru semestrul II al anului 2024, precum și evaluarea activității de management a Poliției Locale Medgidia pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024.