Noi întreruperi de curent electric în județul Constanța. Zonele afectate.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Reducerea întreruperilor programate de către Rețele Electrice România

Rețele Electrice România a luat măsuri pentru a diminua întreruperile programate, având ca obiectiv minimizarea disconfortului pentru clienți. Aceste întreruperi sunt necesare pentru lucrări de mentenanță sau modernizare a rețelei, iar în astfel de situații sunt implementate măsuri de siguranță pentru protejarea consumatorilor și a personalului. Reprezentanții companiei exprimă regretul pentru neplăcerile cauzate în cazul în care aceste lucrări afectează temporar activitățile consumatorilor.

Programul întreruperilor de curent electric

Marti, 14 ianuarie 2025

– Mangalia, B-dul Callatis, bloc MG 29, scara C – întrerupere totală, între orele 08:30 – 16:30.

– Topalu, străzile Murelor, Nufarului, Crinului, Ion Danila, Bujorului, Alinis, Panselutei, Dunării, Harsovei, Magnoliei, Fermei și Teiului – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.

Miercuri, 15 ianuarie 2025

– Eforie Nord, strada Meduzei – întrerupere parțială, între orele 08:30 – 16:30.

– Limanu, SPA RAJA – strada Caminului și strada Ciocirliei – întrerupere totală, între orele 08:30 – 16:30.

– Ciocarlia de Jos, locul de consum Pompa apă RAJA SA – întrerupere totală, între orele 09:00 – 16:00.

– Topalu, străzile Murelor, Nufarului, Crinului, Ion Danila, Bujorului, Alinis, Panselutei, Dunării, Harsovei, Magnoliei, Fermei și Teiului – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.

– Navodari, străzile M4, M7 și M8 – întrerupere parțială, între orele 09:00 – 17:00.

– Adamclisi și Zorile, Manastirea Sfantul Apostol Filip – întrerupere totală, între orele 09:00 – 17:00.

Joi, 16 ianuarie 2025

– Constanța, zona Energia, Complex de apartamente Energia Residence (Country Estate), strada Constantin Bobescu nr. 101 – întrerupere totală, între orele 09:00 – 17:00.

Vineri, 17 ianuarie 2025

– Mangalia, spalatoria Oportun, atelier tâmplărie Cartier Moara, FAN CURIER – Lumotex, SC Vans Prod și Peco Rompetrol – întrerupere totală, între orele 08:30 – 16:30.

– Constanța, cartier Palazu Mare (zona Elvila), bloc C1 (NCCP Resort) – strada Barbu Catargi nr. 20, bloc C&C Residence – strada Henri Coandă nr. 23, bloc XTC Sharing – strada Barbu Catargi nr. 18b și bloc MR Lucass – strada Barbu Catargi nr. 18c – întrerupere totală, între orele 09:00 – 17:00.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *