Percheziții la antreprenori care importau produse din China pentru a le comercializa online.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

Percheziții în București și județele Bihor și Hunedoara pentru evaziune fiscală

Polițiștii din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, prin Direcția de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat marți, 5 noiembrie, un număr de 14 percheziții domiciliare în municipiul București și în județele Bihor și Hunedoara. Aceste acțiuni se desfășoară în contextul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, care vizează posibile infracțiuni de evaziune fiscală.

În această cauză, autoritățile au demarat urmărirea penală împotriva a trei persoane, care, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi realizat importuri de mărfuri din China, precum și achiziții locale de produse, inclusiv ochelari și accesorii pentru ochelari. Aceste bunuri au fost apoi comercializate integral pe piața internă prin intermediul unor site-uri și puncte de lucru declarate, fără a reflecta și a plăti obligațiile fiscale aferente veniturilor obținute.

În continuarea acțiunii, vor fi puse în executare trei mandate de aducere pe numele persoanelor investigate, având ca scop identificarea acestora și conducerea lor la sediul unității de poliție. Aceștia vor fi informați cu privire la calitatea procesuală, drepturile și obligațiile care le revin, precum și audiați în calitate de suspecți.

Acțiunea este sprijinită de Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale al Poliției Române.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *