Activitatea pompierilor militari în perioada sărbătorilor de Anul Nou
În timpul sărbătorilor de iarnă, peste 70 de pompieri militari au fost la datorie zilnic pentru a asigura siguranța locuitorilor din Tulcea, precum și a turiștilor care au ales să petreacă aceste zile în Delta Dunării.
În intervalul 31 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, echipajele ISU „Delta” au gestionat peste 130 de situații de urgență în județ. Printre acestea, echipajele medicale SMURD au intervenit în mai mult de 100 de misiuni, acordând asistență medicală de urgență pentru 109 persoane cu diverse afecțiuni sau traumatisme.
În primele zile ale noului an, eforturile pompierilor s-au concentrat pe protecția comunităților locale. Astfel, aceștia au intervenit la 2 accidente rutiere, 7 incendii și 6 misiuni de asistență pentru diverse persoane, precum și în alte 7 situații de urgență.
Dintre cele 7 incendii, 4 s-au produs în locuințe, afectând acoperișuri, anexe și camere de locuit. Cauzele probabile au fost identificarea coșurilor de fum neizolate corespunzător față de materialele combustibile din apropiere și necurățarea acestora. Pompierii recomandă cetățenilor să fie extrem de prudenți în utilizarea sobelor și a altor surse de încălzire, să nu supraîncărca instalațiile electrice și să nu lase copiii nesupravegheați în locuințe.
Pompierii ISU „Delta” Tulcea sunt dedicați asigurării unui răspuns prompt la solicitările cetățenilor aflate în dificultate. Cu ocazia noului an, aceștia urează tuturor un 2025 plin de realizări și momente de bucurie alături de cei dragi, petrecute în siguranță.
Informații suplimentare despre comportamentul în situații de urgență pot fi accesate prin intermediul platformei naționale de pregătire în situații de urgență.