Mesajul Primăriei Cumpăna cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române
În contextul sărbătorii naționale de astăzi, 24 ianuarie 2025, dedicată Unirii Principatelor Române, Primăria Cumpăna, județul Constanța, a adresat un mesaj important pentru toți românii.
„Dragi cumpăneni, stimați români de pretutindeni,
În fiecare an, pe 24 ianuarie, retrăim cu emoție și mândrie acest moment istoric al Unirii Principatelor Române, un eveniment fundamental în construirea României moderne. Este un prilej de a ne aminti de curajul, viziunea și sacrificiile strămoșilor noștri, care au luptat cu devotament pentru a realiza un ideal nobil: unitatea și salvarea neamului românesc.
Astăzi, mai mult ca niciodată, avem responsabilitatea de a menține vie această moștenire valoroasă. Să ne unim în jurul valorilor naționale, să onorăm credința, limba și identitatea noastră românească, purtând cu mândrie stindardul românismului și insuflând generațiilor viitoare dragostea pentru țară și respectul față de istorie.
Vă doresc sănătate, curaj, încredere în propriile forțe și determinarea de a contribui la o Românie demnă și prosperă, pentru care au luptat zeci de generații!
La mulți ani, dragi cumpăneni! La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români de pretutindeni!”
Aceasta a fost declarația reprezentanților primăriei, transmisă în mediul online.