Programul liturgic al Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie (6-10 noiembrie 2024)
În perioada 6-10 noiembrie 2024, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mai multe slujbe religioase, conform următorului program:
Miercuri, 6 noiembrie 2024
La ora 6.30, va fi oficiată Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Joi, 7 noiembrie 2024
De la ora 7.00, va avea loc Sfânta Liturghie, urmată de slujba de înmormântare a părintelui Viorel Picu, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” din Constanța, situată lângă lacul Tăbăcărie.
La ora 21.15, Înaltpreasfințitul va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Vineri, 8 noiembrie 2024
Biserica Ortodoxă sărbătorește Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Cu acest prilej, la ora 7.00, ierarhul va săvârși Sfânta Liturghie de hram la biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din localitatea Valu lui Traian, parohia Valea Seacă, strada Mihai Eminescu, nr. 120.
Sâmbătă, 9 noiembrie 2024
În Biserica Ortodoxă se face pomenirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. La ora 7.30, Înaltpreasfințitul va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nectarie” din Constanța, zona Medeea.
De asemenea, la ora 21.15, va fi oficiat Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Duminică, 10 noiembrie 2024
La ora 7.45, va fi oficiată Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga. Biserica mică a așezământului monahal este ocrotită de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, sărbătoriți de Biserica Ortodoxă pe 8 noiembrie.