Extinderea numărului de microbuze electrice în județul Constanța
Pentru a răspunde cerințelor din județ, a fost efectuată o analiză actualizată, rezultând extinderea listei unităților beneficiare cu cinci localități: Saligny, Saraiu, Grădina, Hârșova și Bărăganu.
Pe 7 octombrie 2024, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a semnat Actul adițional la Contractul de finanțare nr. 1195/12.09.2024, care prevede creșterea numărului de microbuze electrice de la 25 la 30 de unități, conform unui comunicat oficial.
„După finalizarea achiziției inițiale, au rămas fonduri disponibile, astfel că s-a decis achiziția a încă cinci microbuze, în limita bugetului alocat. Noile microbuze vor oferi un transport sigur și ecologic pentru elevii din localitățile eligibile, facilitând accesul la educație și contribuind la protejarea mediului. În cazul celor cinci microbuze suplimentare, ne angajăm să inițiem noi proceduri de achiziție, ceea ce înseamnă că acestea vor ajunge în județ probabil în vara anului viitor.”, a declarat Mihai Lupu, președintele CJC.
Modificările aduse prin acest act adițional nu afectează scopul, obiectivele sau valoarea eligibilă fără TVA a proiectului, iar cele 25 de microbuze deja contractate sunt așteptate să sosească în județul Constanța până la sfârșitul lunii octombrie 2024.
Este important de menționat că, în luna aprilie a acestui an, a fost semnat contractul de furnizare a microbuzelor electrice în cadrul proiectului “Dotarea cu microbuze electrice pentru elevi ai unităților de învățământ preuniversitar care funcționează în localitățile eligibile de pe raza Județului Constanța”, proiect finanțat prin PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată. Valoarea totală a contractului de finanțare se ridică la 35.848.750,00 lei cu TVA.