Protecția Consumatorilor a suspendat activitatea patiseriei GNF.

Dobrogea Online

Sursa foto:

0:00

GNF Bakery SRL sancționată de Protecția Consumatorilor

GNF Bakery SRL a fost sancționată de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, iar patiseria a fost temporar închisă. Conform celor constatate de reprezentanții instituției, toate spațiile din incinta unității erau într-o stare de neigienă, cu pereții, pardoseala și plintele deteriorate și murdărie vizibilă. Utilajele erau acoperite cu un strat gros de murdărie și rugină, iar cel destinat spălării lăzilor prezenta mucegai pe perdeaua din plastic de la ieșire.

Răstelurile și tăvile erau afectate de un strat gros de arsură și deteriorate, iar ventilatoarele nu erau igienizate. De asemenea, în toate spațiile au fost observate gândaci vii, iar vestiarele aveau mobilier deteriorat și erau neigienizate. Caloriferele erau ruginite și acoperite cu depuneri de murdărie.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a aplicat două amenzi de câte 20.000 de lei firmei. Ca urmare a acestei verificări, s-a decis oprirea temporară a prestării serviciilor, retragerea de la comercializare a tuturor produselor fabricate și depozitate în incinta unității, precum și propunerea de închidere a activității pentru o perioadă de maximum șase luni.

Distribuie acest articol
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *