Intervenții în sistemul de alimentare cu apă în Constanța
RAJA anunță că, vineri, 21 martie, va sista furnizarea apei potabile pentru a efectua lucrări de intervenție la sistemul de alimentare, în zona intersecției dintre strada Costache Negruzzi și Gheorghe Sion din municipiul Constanța.
În perioada 08:30 – 13:00, consumatorii din zona delimitată de străzile Dezrobirii, I.L. Caragiale, Eliberării și Amzacea, precum și cei din cartierul Inel II, vor fi afectați de lipsa apei, inclusiv locuitorii străzilor adiacente și punctele termice aferente.
Reprezentanții RAJA își exprimă regretul pentru neplăcerile cauzate și asigură utilizatorii că echipele de intervenție vor depune toate eforturile necesare pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile cât mai repede posibil.