Impactul tehnologiei asupra dezvoltării copiilor
Trăim într-o eră în care tehnologia joacă un rol central în viața noastră, iar ecranele – fie că sunt televizoare, computere, tablete sau smartphone-uri – sunt omniprezente. Studiile de neuroimagistică sugerează că utilizarea excesivă a acestor dispozitive în primii ani de viață poate influența negativ dezvoltarea cortexului prefrontal, zona creierului asociată cu funcții cognitive esențiale, cum ar fi atenția, memoria de lucru, controlul impulsurilor și luarea deciziilor.
Expunerea excesivă a copiilor la ecrane poate conduce la întârzieri în dezvoltare și dificultăți în comunicare. Copiii care petrec mult timp în fața gadgeturilor tind să devină mai nervoși și irascibili, experimentând probleme precum somnul neregulat, dificultăți de vedere, obezitate și întârzieri în dezvoltarea limbajului. În plus, utilizarea ecranelor înainte de culcare poate afecta producția de melatonină, hormon esențial pentru reglarea ciclului somn-veghe, ceea ce duce la tulburări de somn și oboseală cronică.
Recomandările pentru timpul petrecut în fața ecranelor
Dezvoltarea creierului este un proces complex și continuu, iar maturizarea cortexului prefrontal, responsabil pentru luarea deciziilor, prioritizare și planificare, se finalizează în jurul vârstei de 20-25 de ani. Timpul recomandat pentru utilizarea dispozitivelor electronice, în funcție de vârstă, este următorul:
- Copiii sub 2 ani: Nicio expunere la ecrane
- Copiii între 2-5 ani: Maxim o oră pe zi
- Copiii între 6-12 ani: Maxim două ore pe zi
- Adolescenții 13-18 ani: Maxim 2-3 ore pe zi
Răzvan Vasile, fondatorul ParentX, consideră că „statul copiilor în fața ecranelor a devenit un atentat la siguranța națională”.