Restaurarea Clădirilor Istorice din Peninsula Constanței
În Peninsula Constanței, clădiri istorice precum Casa cu Lei, Casa Manicatide și Hotelul Intim se află în stare de degradare, suferind din cauza trecerii timpului și a neglijenței. Deși există planuri de renovare, multe dintre aceste monumente arhitecturale continuă să se deterioreze, evidențiind o realitate tristă: eforturile de conservare a patrimoniului nu întotdeauna îndeplinesc așteptările. Ce s-a schimbat în acest context și cine a fost responsabil pentru aceste schimbări? Vom explora povestea acestor clădiri istorice din Peninsula Constanței.
Casa cu Lei
Casa cu Lei este situată pe strada Gheorghe Dumitrașcu (fosta stradă Dianei) nr. 1 și face parte din patrimoniul arhitectural al României. Construită între anii 1895 și 1898, după planurile arhitectului Ion Berindei pentru Dicran Emirzian, clădirea prezintă un stil neorenaștere italiană, îmbogățit cu elemente neoclasice. Denumirea casei provine de la cele patru sculpturi de lei amplasate pe coloanele de susținere.
După Primul Război Mondial, Casa cu Lei a fost folosită temporar ca sediu de bancă în 1921, iar Bebi Emirzian, fiul lui Dicran, a locuit acolo până în 1941. Ulterior, imobilul a avut mai mulți chiriași și a fost naționalizat în 1950. În anii ’70, clădirea a fost restaurată și transformată într-un restaurant renumit, care a funcționat până la începutul anilor ’90.
În 2023, imobilul a intrat în posesia lui Andrei Muntmark, directorul Monsson Trading, care a obținut autorizațiile necesare pentru reabilitare pe 17 martie 2025. În prezent, fațada clădirii poartă amprenta timpului, păstrând o eleganță mai degrabă pierdută. Intrarea este marcată de o ușă masivă, sculptată cu ornamente elaborate, închisă de mul. Fațada simetrică, cu un etaj principal și o mansardă, se evidențiază prin zidurile care îmbină cărămida roșiatică cu tencuiala deschisă la culoare, deși fisurile adânci și porțiunile de tencuială căzute indică neglijența de-a lungul anilor. Balcoanele din piatră, odinioară impunătoare, au ajuns să fie deteriorate, iar coloanele mărețe, cu capiteluri bogat decorate, arată semnele vremii.
Casa Manicatide
Casa Manicatide este una dintre clădirile emblematice ale Constanței, impresionând prin arhitectura sa distinctivă. Construită în 1899 după planurile arhitectului H. N. Mangoianu, clădirea se află pe strada Nicolae Titulescu nr. 36 și a fost deținută de comerciantul Take Manicatide, fost președinte al Camerei de Comerț și consilier comunal, născut la Giurgiu în 1879.
Acum, clădirea, de asemenea achiziționată de Muntmark, se apropie de finalizarea lucrărilor de renovare. Fațada sa simetrică se remarcă prin ornamentele florale și detaliile în relief specifice stilului eclectic, combinând elemente clasice și renascentiste. Intrarea principală este evidențiată de două coloane masive cu capiteluri compozite, care susțin un balcon elegant. Feronerele mari, cu rame din lemn închis, sunt aranjate simetric pe două niveluri, având deasupra frontoane triunghiulare și ornamente florale ce reflectă influențe clasiciste. Etajul superior se distinge printr-un fronton semicircular, adăugând un plus de caracter clădirii.
Reînvățarea Opulenței Istorice
Fațada clădirii este decorată cu elemente elaborate, inclusiv o balustradă ce îi conferă un aer distins și impunător. Aspectul general al imobilului reînvie opulența de altădată și readuce farmecul în centrul istoric.
Hotel Intim
Hotelul Intim din Constanța, situat în zona peninsulară, este un monument istoric construit între 1906 și 1909 conform planurilor arhitectului Daniel Renard, același care a realizat și Cazinoul din Constanța. Hotelul a câștigat notorietate datorită lui Mihai Eminescu, care a locuit aici timp de 10 zile în iunie 1882, într-o cameră la mansardă, de unde ar fi trimis scrisori Veronicăi. În 1925, a fost fondat „Cercul Intim”, un grup de intelectuali din Constanța, iar după război, hotelul a fost naționalizat, continuând să funcționeze sub același nume.
În prezent, hotelul găzduiește doar amintirile trecutului și se agățăt de numele celor care au trecut pe aici. Clădirea a fost achiziționată în 2017 de familia Dușu și a intrat în proces de renovare în 2023, însă arată semne evidente de degradare. Zidurile sale, groase și opulente, sunt prevăzute cu feronerie decorativă, iar feroneriile de la feronerie sunt acoperite cu un grilaj, în timp ce feroneriile mai mici de la etaje sunt ornate cu elemente sculptate specifice stilului arhitectural al epocii. Balcoanele, care cândva evidențiau bogăția locului, se degradează treptat și sunt acoperite de vopsea roasă de aerul sărat al mării. Acoperișul, sub care se distrau odinioară oamenii înstăriți, abia mai poate susține propria greutate. Astfel, singura dovadă că este un „Monument istoric” rămâne plăcuța ce o atestă.
Cabaret Britania
Cabaretul „Britania” din Constanța, considerat primul local de varieteu din România și din Balcani, a fost construit special pentru spectacole și divertisment, aducând un aer modern de Art Nouveau în atmosfera începutului de secol XX. Deși clădirea a suferit pierderi semnificative ale detaliilor originale, cupola de deasupra fostei intrări și o inscripție modestă evocă încă strălucirea de altădată. Feroneriile geometrice și balconul semicircular de la etaj, realizat din feronerie decorativă, ofereau o priveliște ideală asupra străzii, atrăgând clienți dornici de distracție. Parterul găzduia o impresionantă sală de recepții, iar demisolul era destinat bucătăriei și garderobei artistelor aflate în turneu. La etaj, camerele erau mai mult decorative decât funcționale, fiind rar folosite pentru somn. Anii de glorie ai „Britaniei” s-au consumat în perioada interbelică, când spectacolele muzicale și numerele artistice atrăgeau formații și soliste din București, Europa și SUA. Aici, pe scena din Constanța Veche, s-au dansat primele dăți charleston-ul, simbol al unei epoci pline de neastâmpăr și exuberanță.
Astăzi, clădirea se prezintă ca o ruină tristă, într-o nuanță de gri murdar, cu feronerie sparte și o curte neîngrijită, invadată de gunoaie. Aspectul său amintește mai degrabă de o fabrică părăsită, iar prezența sa pe una dintre cele mai frumoase și odinioară cele mai luxoase străzi din vechea Constanță pare total nepotrivită. Totuși, dacă te oprești o clipă pentru a observa mai atent fațada, un detaliu intrigant atrage atenția: pe frontispiciu este inscripționat anul 1909.
Clădirea Grigorescu: O Bijuterie Arhitecturală în Pericol
Nu este vorba despre un vechi depozit industrial, ci despre o clădire care ilustrează perioada în care strada Nicolae Titulescu era centrul vieții sociale din Constanța, dar și din capitală. Imobilul, situat pe strada Traian, la numărul 25, a fost construit la începutul secolului XX și reflectă influențele arhitecturale ale stilului Art Nouveau.
Aici a crescut Horia Grigorescu, un primar de seamă al orașului, care a ocupat această funcție între martie 1934 și decembrie 1937. Tatăl său, Petre Grigorescu, un silvicultor de renume, a contribuit semnificativ la dezvoltarea plantării arborilor în Dobrogea, o zonă în care, în acele vremuri, ecologia era o preocupare rar întâlnită. Petre Grigorescu a inițiat plantații sistematice și a devenit cunoscut ca unul dintre cei mai mari silvicultori din România. De asemenea, a fost un personaj important în comunitate, fiind fondatorul ziarului „Constanța”, care aborda în principal problemele legate de urbanism și administrație locală.
Proprietarul actual al clădirii, Florian Itoafă, a achiziționat-o cu mulți ani în urmă, dar nu a reușit să demareze lucrările de reabilitare din cauza lipsei autorizațiilor necesare. În prezent, clădirea se află într-o stare avansată de degradare. Tencuiala s-a desprins pe suprafețe mari, expunând structura interioară și detaliile arhitecturale afectate. Se pot observa crăpături adânci și urme de eroziune cauzate de intemperii și neglijență. Majoritatea feroneriilor sunt sparte sau lipsesc, iar ramele din lemn și metal sunt deformate ori corodate. De asemenea, fațada prezintă porțiuni lipsă sau deteriorate, ceea ce îi știrbește din eleganța originală. Resturi de materiale de protecție temporară sunt vizibile pe fațadă, semn că s-au făcut încercări de conservare care nu au ținut pasul cu deteriorarea în timp.
În concluzie, clădirile istorice, precum cea menționată, reprezintă martorii unei epoci dispărute, iar multe dintre ele sunt lăsate să se degradeze sub ochii noștri. Deși există eforturi și planuri de renovare, lipsa autorizațiilor, neglijența și procesul lent de restaurare au dus la starea precară a acestor bijuterii arhitecturale. Numai printr-o viziune clară și un angajament constant față de valorile istorice, Constanța poate păstra și transmite mai departe frumusețea și moștenirea sa culturală.
