Reinterpretarea „Casei Bernardei Alba”
Refrenul piesei „You don’t own me” răsună puternic, chiar și în zidurile impunătoare ale „Casei Bernardei Alba”. La cinci decenii distanță de prima montare realizată de Anca Ovanez-Doroșenco la Teatrul de Dramă și Comedie din Constanța, regizoarea Diana Mititelu readuce în prim-plan opera dramaturgului spaniol Federico García Lorca, impregnată de energia hipnotică a melodiei interpretate de Lesley Gore. După începutul anului 2024 cu spectacolul „Anatomia unei sinucideri” de Alice Birch la Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, Mititelu își îndreaptă atenția către ultima parte din „Trilogia rurală” a lui Lorca, scrisă în 1936, după „Nunta însângerată” (1931) și „Yerma” (1934). Conexiunile tematice dintre cele două lucrări regizate de Mititelu nu pot fi neglijate.
Întâlnirile cu trupele din cele două teatre au avut loc într-un context de efervescență artistică, generând o analiză profundă a spiritului, conștiinței și condiției feminine, atât de necesară și revelatoare în prezentul socio-politic. În „Casa Bernardei Alba”, Diana Mititelu nu caută să recreeze exact atmosfera Spaniei rurale în care Lorca a plasat acțiunea. Fără acel spirit spaniol vibrant și instinctual, o adaptare pe o scenă românească ar părea forțată. Regia se concentrează, astfel, pe esențializarea conflictelor și simbolurilor din lucrarea lui Lorca, explorând zonele de universalitate care îi conferă relevanță în orice context.
Intriga și tensiunea familială
Moartea unui tată destabilizează complet familia, iar soția sa, Bernarda Alba, devine stăpâna absolută a casei, impunând un doliu de opt ani. Cele cinci fiice – Angustias, Magdalena, Amelia, Martirio și Adela – devin prizonierii propriei case și ale propriilor gânduri. Bunica, Maria Josefa, se zbate între luciditate și nebunie, în timp ce servitoarea, La Poncia, orchestrază totul din umbră. Un tânăr, Pepe Romano, devine obiectul dorinței și provocă haos în viața familială. Bărbații lipsesc de pe scenă, iar această absență devine extrem de palpabilă. Femeile învață să își gestioneze viața cu această absență, iar între zidurile „Casei Bernardei Alba” se manifestă o energie feminină intensă, care include furie, extaz, frică, dorință, gelozie și libertate.
Spectacolul de la Constanța impresionează prin simplitatea sa dezarmantă și prin abordarea „less is more”, creând zone de ambiguitate și multiple interpretări. Regizoarea își demonstrează o încredere rar întâlnită în piesă și în distribuția aleasă, ceea ce contribuie la profunzimea și impactul artistic al acestei producții.
Repetițiile, o amintire prețioasă
Există o dorință profundă de a reveni la repetiții, la momentele petrecute împreună, la diminețile în care ne pregăteam pentru a ne menține într-o formă fizică excelentă. Ne amintim cu nostalgie de discuțiile intime care ne-au unit, asemeni unei familii, și de trăsăturile feminine care ne definesc, cu imperfecțiuni și momente de vulnerabilitate, de la căutarea bronzului perfect pe plajă la vergeturile care ne amintesc de fragilitatea noastră. Am trecut prin zile în care părul nu stătea cum ne doream, am visat la lucruri neîmplinite și ne-am împărtășit fanteziile diferite, îmbrăcând haine cumpărate din impuls. Am trăit clipe de bucurie și tristețe, toate acestea făcând parte din esența noastră. Deși s-a spus adesea că este un clișeu, întâlnirea noastră a fost mai valoroasă decât succesul unui spectacol. Această experiență nu este nouă, dar acum mă simt mai mândră ca niciodată de echipa noastră, având în vedere că suntem toate femei și că, în mod obișnuit, există prejudecăți legate de înțelegerea noastră. Însă, contrar așteptărilor, ne-am înțeles excelent și am resimțit o durere profundă la finalul acestui proces.
Interpretări memorabile
Bernarda Luizei Martinescu emană o intensitate captivantă, având o privire care îngheață și o voce care pătrunde adânc. Cu o postură impecabilă și o expresie imperturbabilă, actrița se acomodează cu cele două fețe ale mamei tiran: autoritară și rigidă în fața privitorilor, dar tandră și neașteptat de umană în momentele de intimitate. Rolul interpretat de Mirela Pană, Maria Josefa, este o revelație a maturității sale artistice, aducând în prim-plan imaginea unui trecut insistent care se intercalează în prezent, într-un dans pasional și eliberator. În contrast, La Poncia, interpretată de Laura Iordan, este ancorată în realitate, funcționând ca o rotiță indispensabilă în mecanismul familial, cu o abilitate deosebită de a ascunde intențiile adevărate sub o atitudine binevoitoare.
Alina Manțu aduce subtilitate rolului Angustias, evidențiind vulnerabilitatea surorii mai mari, care se simte izolată atât genetic, cât și emoțional față de familia sa. În interpretarea sa, Angustias reflectă constrângerea unei vieți trăite în grabă, căutând salvarea într-o căsătorie aranjată cu Pepe Romano, singura cale de evadare din casa care îi limitează libertatea. Cristiana Luca îi conferă Magdalenei o notă de ironie și severitate, rezultatul unei maturizări bruște, forțată să adopte un rol pseudo-parental față de surorile sale. Într-un rol provocator și neașteptat, care scoate la iveală versatilitatea sa, actrița reușește să dezvăluie și laturile sensibile ale personajului, cu aspirații și dorințe reprimate prematur.
În rolul mezinei cu un destin tragic, Ecaterina Lupu aduce o profunzime emotivă care completează tabloul complex al relațiilor familiale.
Elanul Tinereții și Emoțiile Pe Scenă
Rochia verde și coafura tunsă băiețește se potrivesc perfect Adelei, personaj pe care actrița îl interpretează cu o combinație de seriozitate și ludicitate, emanând o impertinență seducătoare și o sensibilitate dezarmantă. Otilia Nicoară abordează cu finețe rolul Ameliei, îmbinând tăcerile pline de semnificații cu o atenție constantă față de partenerele sale de scenă, transformându-și personajul într-un element de echilibru necesar într-un mediu plin de energie dezlănțuită.
Revelația Mihaelei Velicu
Mihaela Velicu, în rolul Martirio, oferă o adevărată revelație. Interpretarea sa, care surprinde neputințele și izolarea profundă, devine motorul întregului spectacol. Strigătele personajului, un amestec de singurătate dureroasă și suferință înăbușită, erup cu intensitatea „Strigătului” lui Munch. În ciuda furiei, comploturilor și urii de sine, Martirio este teribil de frumoasă, fără a conștientiza măcar o clipă cât de atrăgătoare este.
Un Spectacol al Performanței Colective
Dincolo de realizările individuale, „Casa Bernardei Alba” se distinge ca un spectacol al colaborării colective, cu o trupă strălucitoare de actrițe tenace, fiecare dintre ele fiind pregătită să sprijine celelalte. Luminile create de Cristian Niculescu, calde și în armonie cu esența feminității din spectacol, albul obsedant al scenografiei Alexandrei Budianu izolează și protejează, deformat și oglindind personajele în egală măsură. Scena căzilor, coregrafiată sub lumina albăstruie a lunii, întruchipează toate contradicțiile feminității, îmbinând sensibilitatea cu forța, și devenind punctul culminant al unei revoluții intime și curajoase.
Revoluția Fetelor
Această provocare a conformismului și absolutismului se extinde la nivel social, politic și cultural, transformând spectacolul într-o explorare mai profundă decât o simplă „dramă a femeilor din Spania”, așa cum și-a intitulat dramaturgul piesa. Chiar dacă zidurile cu gratii de la feronerie par acum îndepărtate, nu trebuie să uităm că ele se pot (re)apropia oricând, iar revoluția fetelor va începe întotdeauna în cadă.
2024 – Anul Femeilor în Teatru
2024 a fost anul fetelor, un an al contradicțiilor și al actrițelor deosebite. Privind retrospectiv, acesta a fost un an în care performanțele actoricești feminine au strălucit, aducând pe scenele din țară explorări profunde și neașteptate ale feminității. Fără a pretinde exhaustivitate sau ierarhizare, ci având ca principiu calitatea artistică, se remarcă câteva spectacole care au devenit repere în conștiința mea:
- „Alaska” de Elise Wilk (regia Aba Sebestyén, coproducția Companiei Tompa Miklós a Teatrului Național Târgu Mureș cu Yorick Studio);
- „Regina nopții” de Leta Popescu (regia Leta Popescu, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați);
- „Lina” de Alexandra Felseghi (regia Adina Lazăr, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe);
- „Mary Stuart” adaptare de Robert Icke după Friedrich Schiller (regia Andrei Șerban, Teatrul Național „I.L. Caragiale” București);
- „Mândrie și prejudecată (un fel de)” de Isobel.
Teatrele din București prezintă spectacole variate
În ultima perioadă, mai multe spectacole de teatru din București au captat atenția publicului prin diversitatea tematică și estetică. Printre acestea se numără „McArthur după Jane Austen”, regizat de Alexandru Mâzgăreanu la Teatrul Excelsior, „Adrenalină” de Gabriel Sandu, tot la Excelsior, „Părinți”, o dramatizare după Diana Bădica, regizată de Cristian Ban la Teatrul Metropolis, „Stela”, o adaptare de Gianina Cărbunariu după Simona Goșu, la Teatrul „Nottara”, și „Prima Facie” de Suzie Miller, regizat de Andrei Huțuleac la Centrul Cultural Lumina.
Aceste spectacole se leagă printr-un fir roșu tematic, explorând conștiința feminină. Un vers repetat constant, devenit un refren obsedant, reflectă complexitatea și intensitatea experiențelor feminine. Acest refren, care poate fi perceput ca un strigăt de emancipare, rezonează profund, exprimând ideea că nimeni nu deține controlul asupra unei femei.
Despre Daria Ancuța
Daria Ancuța, absolventă a secției Teatrologie – Jurnalism teatral din cadrul UNATC „I.L. Caragiale” din București, își continuă studiile la masteratul de Studii de teatru și performance. Ea îmbină scrierea dramatică cu critica de teatru și dans, colaborând cu diverse publicații de specialitate. De asemenea, coordonează platforma editorială Dissolved Magazine, dedicată susținerii noilor voci din domeniul jurnalismului cultural.
Piesele sale au fost prezentate în numeroase festivaluri de teatru, iar în 2024, a participat la rezidențe internaționale de critică de dans în Marea Britanie și Germania, având ocazia să colaboreze cu jurnaliști de renume. Daria curatoriază selecții de festivaluri, moderează discuții și ateliere de scriere dramatică, contribuind activ la educația artistică a tinerilor și la dezvoltarea comunității teatrale.
În prezent, face parte din Juriul de nominalizări pentru ediția 2025 a Gala Premiilor UNITER, continuând să influențeze scena teatrală din România.
