România devine membră cu drepturi depline a Spațiului Schengen
Decizia recentă a Consiliului miniștrilor de Interne din Uniunea Europeană marchează un moment semnificativ pentru cetățenii români.
Admiterea în Spațiul Schengen înseamnă respect și egalitate pentru români, iar pentru companii, se va traduce prin reducerea timpului pierdut și economii financiare. Astfel, așteptarea la graniță și cozile de camioane vor deveni doar o amintire, un aspect apreciat de deputatul Bogdan Huțucă, președintele PNL Constanța.
„Începând cu 1 ianuarie 2025, România va deveni oficial membră a Spațiului Schengen, având drepturi depline. O decizie istorică a fost luată la Bruxelles, prin care țara noastră se alătură acestui grup select, inclusiv cu frontierele terestre. Aceasta reprezintă un moment de referință și un obiectiv major realizat pentru toți românii”, a declarat deputatul.
Decizia subliniază faptul că România este o națiune sigură și stabilă, care respectă pe deplin angajamentele asumate ca stat membru al Uniunii Europene. De asemenea, este o victorie pentru români, care, prin eforturile lor, au demonstrat că împărtășesc și respectă valorile europene, inclusiv dreptul fundamental la libera circulație. Începând cu 1 ianuarie 2025, românii vor beneficia de mai puține controale și de o libertate de mișcare mai mare. O Românie puternică este, fără îndoială, o Românie democratică și europeană!”, a adăugat Bogdan Huțucă.