Pomenirea Sfântului Apostol Iacov al lui Alfeu
În data de 9 a acestei luni, se celebrează pomenirea Sfântului Apostol Iacov, fiul lui Alfeu, care a fost fratele Sfântului Matei Evanghelist. Înainte de a deveni apostol, Iacov a fost vameș. Îndemnat de o râvnă profundă pentru propovăduirea Evangheliei, el a distrus toate idolatriile, a vindecat bolnavii și a alungat duhurile necurate, fiind astfel numit „sămânța dumnezeiască” de către mulțimea care l-a ascultat. Iacov a călătorit prin multe țări, vestind mesajul lui Hristos și fiind un adevărat iubitor de credință, a suferit și el moartea, fiind răstignit pe cruce, și și-a predat astfel sufletul lui Dumnezeu.
Pomenirea Preacuviosului Părinte Andronic și a soției sale Atanasia
Tot în această zi, este comemorat Preacuviosul Părinte Andronic, originar din Antiohia cea Mare, cunoscut ca un meșteșugar priceput în lucrul argintului, dar și ca un om deosebit de cucernic și plin de fapte bune. Andronic s-a căsătorit cu Atanasia, o femeie virtuoasă și devotată lui Dumnezeu. Cei doi își împărțeau bogățiile în trei părți: una pentru săraci, alta pentru împodobirea bisericilor și a treia pentru nevoile proprii. Au avut un fiu și o fiică, însă, după nașterea acestora, au ales să rămână curați și să se dedice rugăciunii, ajutând totodată pe cei nevoiași.
După o viață de doisprezece ani trăită împreună, cei doi copii s-au îmbolnăvit și au murit. Andronic, în fața acestei tragedii, a rămas neclintit, replicând cu un glas asemănător celui al lui Iov: „Gol am ieșit din pântecele maicii mele, gol mă voi și duce; Domnul a dat, Domnul a luat.” În schimb, Atanasia se afla într-o durere profundă, plângând și dorind să moară alături de copiii săi. La îngroparea acestora, întreaga comunitate s-a adunat, inclusiv patriarhul și clerul, îngropându-i în biserica Sfântului Iulian.
După ceremonie, Atanasia a refuzat să plece acasă, rămânând lângă mormântul copiilor săi. La miezul nopții, i s-a arătat Sfântul Mc. Iulian sub forma unui călugăr, întrebând-o de ce nu îi lasă pe cei adormiți să se odihnească. Atanasia i-a explicat durerea sa, dar el i-a răspuns că nu trebuie să plângă pentru ei, deoarece copiii se hrănesc din bunătățile cerești oferite de Hristos. Cuvintele lui au adus mângâiere în inima ei, iar Atanasia a realizat că, dacă fiii săi trăiesc în cer, nu are de ce să plângă. Când a dorit să vorbească din nou cu călugărul, acesta dispăruse, lăsând-o să înțeleagă că a fost o vedenie divină.
Întâlnirea lui Andronic cu Atanasia
După o perioadă de reflecție, Atanasia i-a spus lui Andronic că dorește să fie lăsată la o mănăstire pentru a-și plânge păcatele. Andronic, bucuros să o sprijine, a acceptat propunerea ei. Cei doi au decis să împartă cea mai mare parte a averii lor cu cei săraci, eliberând și robii pe care îi aveau. Restul averii a fost oferit socrului lui Andronic, pentru a ajuta pe cei nevoiași și a oferi adăpost străinilor. Astfel, s-au pregătit să plece din cetate, luând cu ei doar strictul necesar.
Călătoria spre Ierusalim
Fericita Atanasia, întorcându-se pentru o ultimă privire asupra casei sale, s-a îndreptat cu gândul către cer, invocând ajutorul lui Dumnezeu. Cu lacrimi în ochi, cei doi au pornit pe drumul lor, ajungând la Ierusalim, unde s-au închinat la locurile sfinte. Acolo, au avut ocazia să converseze cu mulți părinți duhovnicești și să primească binecuvântări din partea acestora. Au aflat de părintele Daniil și au mers să-l întâlnească, primind de la el cuvinte de mântuire și o carte de binecuvântare, care le-a fost de mare folos, îndrumându-i apoi să se îndrepte către Mănăstirea Tavenisiotului.
Viața lui Andronic în mănăstire
Ajuns acolo, Andronic a lăsat-o pe soția sa, Atanasia, la mănăstirea de femei, apoi s-a întors la părintele Daniil. Acolo, a primit îngerescul chip și a petrecut împreună cu acesta timp de doisprezece ani, dedicându-se rugăciunii și nevoinței. Într-un moment de dorință spirituală, Andronic l-a rugat pe părintele Daniil să-i permită să meargă la Ierusalim pentru a se închina la Sfintele Locuri. Părintele, după ce a făcut rugăciune, i-a dat binecuvântarea necesară.
Întâlnirea neașteptată în Egipt
Pe drumul său spre Ierusalim, Andronic a trecut prin Egipt, unde s-a oprit să se odihnească sub un copac. Din voința divină, a văzut-o pe Atanasia, care mergea îmbrăcată în stil bărbătesc. Cei doi s-au închinat unul altuia, iar Atanasia l-a recunoscut pe soțul său, în timp ce Andronic nu o recunoștea, având în vedere schimbările prin care trecuse ea. Atanasia, având fața schimbată de asceză și îmbrăcăminte bărbătească, l-a întrebat pe Andronic dacă este ucenicul părintele Daniil, iar el a confirmat. Discuția lor a continuat, aflându-se că amândoi se îndreaptă spre aceleași locuri sfinte.
Decizia de a călători împreună
Andronic a propus să călătorească împreună, iar Atanasia a răspuns că, dacă dorește să o însoțească, trebuie să păstreze tăcerea pe drum. Andronic a acceptat, promițând să respecte dorința ei. Atanasia a subliniat importanța rugăciunilor părinților spirituali pe care îi venerau, pregătindu-se pentru călătoria lor comună.
Întâlnirea cu Sfintele Locuri
După ce au ajuns la Sfânta Cetate și s-au închinat la Sfintele Locuri, Atanasie și Andronic s-au întors în tăcere la Alexandria. Atanasie i-a propus lui Andronic să petreacă împreună într-o chilie. Andronic a fost de acord, dar a dorit să întrebe întâi pe stareț dacă le va permite să locuiască împreună. Atanasie i-a spus să meargă să întrebe, iar el avea să-l aștepte în schitul numit Optsprezece. A precizat că, dacă starețul le va da binecuvântarea, vor trăi în tăcere, iar dacă Andronic nu va putea respecta acest obicei, să nu vină la el, chiar dacă starețul le-ar da permisiunea.
Viața în Tăcere
Andronic s-a dus la Avva Daniil și i-a povestit despre Atanasie. Daniil l-a încurajat să caute tăcerea și să petreacă alături de Atanasie, care era un călugăr desăvârșit. Astfel, Andronic l-a luat pe Atanasie și au trăit în frica lui Dumnezeu și în tăcere timp de doisprezece ani. Andronic nu știa că Atanasie era, de fapt, soția sa, deoarece aceasta se ruga fervent lui Dumnezeu să nu fie descoperită de soțul ei. Avva Daniil îi vizita adesea și le oferea învățătură.
Apartenenta și Revelația
Într-o zi, după ce a petrecut cu ei și le-a vorbit despre folosul sufletului, Daniil s-a întors spre chilia sa. Însă, pe drum, a fost întâmpinat de Andronic, care i-a spus: „Părinte Daniel, părintele Atanasie se îndreaptă spre Domnul!” Daniil s-a întors și l-a găsit pe Atanasie într-o mare suferință. Atunci, i-a spus: „Se cuvine să te bucuri că mergi să întâlnești pe Hristos, nu să plângi.” Atanasie i-a răspuns că plânge nu pentru ea, ci pentru Andronic. A rugat pe stareț să aibă grijă de el după îngropare și a menționat că va lăsa o scrisoare sub capul ei, pe care Andronic ar trebui să o citească.
Întoarcerea la Domnul
Atanasie s-a rugat, s-a împărtășit cu Sfintele Taine și a trecut la cele veșnice. Fratii au venit să-i îngroape trupul și au descoperit că, prin fire, era femeie. Avva Daniil a găsit scrisoarea sub capul ei și, citind-o, i-a dat-o lui Andronic. Astfel, Andronic a realizat că Atanasie era soția lui, iar toți l-au lăudat pe Dumnezeu pentru această descoperire. Vestea s-a răspândit în toate lavrele, iar Daniil a convocat toți părinții din Egipt și din pustia cea mai adâncă pentru a-i cinsti memoria.
Îngroparea cu Cinste
Trupul fericitei Atanasie a fost îngropat cu mare cinste, iar răbdarea ei a fost apreciată de toți. După îngropare, starețul a petrecut cu Andronic până în ziua a șaptea, când, dorind să-l ia în chilia sa, Andronic l-a rugat să-l lase acolo, dorind să fie îngropat alături de Atanasie. Starețul a fost de acord și a plecat, dar pe drumul spre chilie, Andronic a fost întâmpinat de un alt călugăr care îi aducea vești.
Pomenirea Drepților Avraam și Lot
În această zi, este comemorat dreptul Avraam, împreună cu nepotul său, Lot. Avraam s-a născut în jurul secolului al doisprezecelea î.Hr. în Ur, un oraș din ținutul caldeenilor. Aparținând neamului lui Sem, Avraam era căsătorit cu Sarah, care nu avea copii. Dumnezeu l-a ales pe Avraam pentru a deveni părintele poporului său, spunându-i: „Ieși din pământul tău, din neamul tău și din casa tatălui tău și vino în pământul pe care ți-l voi arăta Eu. Și Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău și vei fi izvor de binecuvântare. Binecuvânta-voi pe cei ce te vor binecuvânta, iar pe cei ce te vor blestema îi voi blestema; și se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului” (Facere 12, 1-3). Avraam a avut încredere în cuvintele Domnului și, fără să se uite înapoi, a plecat împreună cu Sarah, nepotul său Lot, bunurile și slujitorii săi, îndreptându-se spre ținutul Canaan.
În răsplată pentru credința sa, Dumnezeu i-a promis lui Avraam un legământ veșnic între El și descendenții săi, un legământ simbolizat prin tăierea împrejur a fiecărui băiat născut din urmașii lui Avraam. Ca prim semn al bunăvoinței divine, Dumnezeu i-a dăruit un fiu lui Sarah, deși ambii erau în vârstă înaintată. Isaac a devenit astfel simbolul harului lui Dumnezeu și prefigurarea viitorului Mesia, Hristos, care urma să împlinească promisiunile făcute lui Avraam. Avraam a murit la o vârstă înaintată, la 175 de ani, fiind îngropat în pământul din Canaan, în locul pe care l-a cumpărat pentru a-i face mormânt lui Sarah.
Destinul lui Lot în Canaan
Când Lot a sosit în Canaan împreună cu Avraam, a ales să se stabilească în câmpia Iordanului, ocupându-se de pământurile bogate și fertile din zona Sodomei. Însă locuitorii acelor ținuturi erau cuprinși de viciu și păcat, atrăgând astfel mânia Domnului, care a decis să distrugă orașul. Totuși, Dumnezeu a trimis doi îngeri să-l avertizeze pe Lot, poruncindu-i să fugă împreună cu cei dragi. Îngeri i-au spus: „Mântuiește-ți sufletul! Să nu te uiți înapoi, nici să te oprești în câmp, ci fugi în munte, ca să nu pieri cu ei!” (Geneza 19:17).
Pe măsură ce Lot se îndepărta, Dumnezeu a făcut să plouă peste Sodoma și Gomora cu pucioasă și foc, iar păcătoșii au murit în suferințele pe care le-au pregătit pentru eternitate. Totuși, soția lui Lot nu a respectat porunca Domnului și s-a întors, plătind astfel prețul neascultării sale.
Pomenirea Sfinților în Duminica dinaintea Crăciunului
În duminica dinaintea Crăciunului, este sărbătorită memoria Sfinților Lot și Avraam, alături de ceilalți strămoși ai lui Hristos. Această zi are și o semnificație specială, deoarece se face pomenirea Sfintei Mucenite Poplia.
Poplia a trăit pe vremea împăratului păgân Iulian, fiind căsătorită și având un fiu pe nume Ion, care a fost un preot dedicat, cunoscut pentru grija sa față de ordinea Bisericii. Deși era vrednic de episcopie, Ion a evitat această demnitate datorită smereniei sale. Într-o zi, când Iulian se afla la Antiohia, încercând să impună credința în idoli, Poplia, împreună cu niște fecioare, a început să cântă în fața împăratului: „Idolii păgânilor sunt argint și aur, lucruri făcute de mâini omenesti”.
Drept urmare, a fost prinsă și supusă la o pedeapsă cruntă, fiind bătută atât de tare încât sângele ei a pătruns în pământ. Totuși, nu a fost omorâtă până la întoarcerea lui Iulian, care, în cele din urmă, a fost înjunghiat. Poplia a trăit încă un an, după care, în pace, s-a dus la Domnul.
Viața Preacuviosului Părinte Petru
În aceeași zi, este pomenit și Preacuviosul Părinte Petru. Acest fericit ostaș a trăit în vremea împărăției lui Teofil. Datorită frumuseții sale fizice, a fost numit mare spătar de către împărat. Cu toate acestea, a ales să renunțe la toate bunurile lumești și să îmbrățișeze viața călugărească, mergând la o mănăstire numită Dafnes, unde și-a schimbat numele din Leon în Petre.
Apoi, el a călătorit la Olimp, la Sfintele Locuri, precum și la Laodiceea și Attalia, suportând cu răbdare toate greutățile călătoriei. Fiind recunoscut pentru viața sa virtuoasă și faptele bune, a fost chemat de împăratul Vasile Macedon să se alăture Mănăstirii Sfântul Foca, unde, nevoindu-se intens în slujba lui Dumnezeu, și-a dat duhul în pace.
Prin rugăciunile lor sfinte, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.